Cum poate deveni moment de cri­­ză în fa­milie o petrecere dată în cinstea unei a­ni­ver­sări însemnate şi-au imaginat Thomas Vin­ter­berg şi Mogens Rukov când au scris scenariul unuia dintre foarte bine primitele şi premia­te filme daneze, „Festen“. Ceea ce încearcă re­gi­zo­rul Vlad Massaci este o transferare a per­so­najelor de pe peliculă pe scena de tea­tru. Des­tul de pretenţioasă intenţia numai dacă luăm în calcul numărul mare al personaje­lor... A­du­narea prilejuită de împlinirea ce­lor 60 de ani de Helge, capul familiei, scoate la i­veală se­crete nebănuite. Rememorarea trecu­tu­lui lo­veşte dur şi dezvăluirile făcute mo­di­fică ima­gi­nea ce­lui pe care crezi că îl cu­noşti. În­con­jurat de bunici, soţie, copiii, ne­poţi, tatăl e „demascat“ de propriul fiu, ca­re în loc de toastul pe care ar fi trebuit să-l ţi­nă îl felicită apoi vorbeşte de­spre sora sa dis­pă­rută dintre cei vii şi despre cum - el, tatăl - şi-a violat copii când erau mici. Tensiunea mo­mentului exis­tă ... şi nu prea. Re­ac­ţia ma­mei a fost aproape inexistentă, se pa­re că ea cunoaşte faptele de mult, ceilalţi consi­de­ră că a fost doar... o glu­mă. Săr­bătoritul schi­ţea­ză o intervenţie pentru a-şi cere iertare şi apoi de­cide să-şi pără­sească fa­milia. Petre­ce­rea continuă, se face chiar şi o fo­tografie de fa­mi­lie, fiul cel mare anunţă că ple­acă la Paris cu servitoarea. Nu sunt doar „simptomele“ unei fa­­mi­lii, e imagi­nea unei societăţi bolnave ale că­­rei răni nu par nici azi vindecate. Fiecare per­sonaj are greutatea sa, atitudinea lor se re­gă­­seşte în­tr-un context în care se mizează pe astfel de a­tribute, textul fiind unul care ar pu­tea fi uşor rostit doar în jurul mesei. Dar nu asta aştepţi de la un spectacol. Din păcate, piesa a­re sec­ven­ţe care trenează şi, deşi textul mi­zea­ză pe latura emo­ţio­nală, nu acelaşi lucru se poa­­te spune despre montare. Actorii sunt bi­ne distribuiţi, reuşesc să formeze o echipă, ră­mâ­ne discutabilă conturarea personajelor. E des­tul de dificil chiar şi pentru creatorul piesei să depăşască etapa schiţării fiecărui per­sonaj ţi­nând cont de numărul mare de roluri. Ipocrit şi infatuat, Alexandru Repan, violatorul-săr­bă­torit, îi are în jurul său pe Catrinel Dumitrescu (interpreta soţiei, tristă şi supusă unui bărbat autoritar), Ion Grosu - fiul sosit de la Paris (in­ter­pretare curată şi uşor emo­ţio­nantă), Dan Bor­­deianu - alt fiu (expansiv, as­pru uneori), Ada Navrot (momente bune crea­te de actriţă), Cristina Păun, Emil Hossu, Ca­melia Zorlescu, Raluca Gheorghiu, Eduard Epure. Scenogra­fia izbutită, gândită până la detaliu de Ştefan Caragiu, este elementul care face agreabilă re­cep­tarea unui spectacol încă difuz.