Cred că am câteva sute de cărţi în bibliotecă. Jumătate le-am citit, pe celelalte le-am cumpărat să-mi liniştesc conştiinţa. Cele mai multe nu mai pot fi extrase de acolo de frica unei crize de astm (avem un copil alergic la praf). Trec pe lângă ele ca pe lângă mobilă.
Cărţile astea, ştiu sigur, aparţin unei alte lumi, care s-a dus. Lumea în care apeşi pe pagină şi nu se întâmplă nimic. Lumea non-touchscreen, non-wired, lumea încremenită la tine în palmă, ne-updatabilă, fără butoane şi conexiuni. Şi, mai grav, fără funcţie de căutare…
Unii ar zice că asta face farmecul ei. Însă din farmec nu poţi face business. Şi nu doar cărţile sunt în situaţia asta: hârtia moare încet-încet, tocmai pentru că vine dintr-o lume pe care mai toţi am părăsit-o. Nu mai locuim acolo. Strigi, şi se aude ecoul. Foşneşti pagina şi ţi se pare ciudat: de unde vine zgomotul ăsta? Că nu seamănă cu ventilatorul de la laptop…
Acum două luni însă, cărţile s-au întors în viaţa mea. Sunt deja câteva zeci, deschise fiecare, citite câte două-trei pagini sau o sută, lăsate cu semne de carte, toate într-o tabletă de mărimea unei rame foto electronice. Şi, da, au şi butoane, deşi ecranul pe care le citesc seamănă uluitor cu o pagină de carte.
Vorbesc, dacă încă nu v-aţi dat seama, de un e-reader. Tableta am cumpărat-o de pe net (nu vă zic firma, să nu credeţi că-i un articol plătit…!), a venit acasă şi-a mers din cutie. Cărţile au început să se adune prin metoda simplă a download-ului plătit: nu-mi place pirateria. Şi, dintr-o dată, un alt lucru s-a întors în viaţa mea: capacitatea de a citi mai mult de o pagină.
Până la e-reader eram copilul acestei epoci. Una a textului scurtat până la cele câteva rânduri ale comentariilor la articole, una a news-flash-urilor, a poveştilor cu subiect, predicat şi cam atât. Până la e-reader ajunsesem să cred că, dacă n-are poză şi trei casete cu grafice colorate, nu e interesant. Atenţia mea avea timp de expirare: 1 minut, după care click pe alt link şi aşa mai departe.
Ei bine, readerul m-a păcălit. Ştie că-mi plac butoanele, şi are destule. Însă tot el (mă rog, inventatorul) n-a uitat că omenirea are în spate câteva sute de ani de citit cărţi: texte lungi care compun o lume în care trăieşti, o oră sau mai multe pe zi. Televiziunea ne-a luat cumva pofta asta şi ne-a invitat să trăim de-a dreptul în altă lume: însă e una prea clară şi prea standardizată, în care imaginaţia individuală n-are loc. Net-ul ne-a adus textul la loc, însă odată cu el a venit şi-un blestem: acela al lipsei de înţeles… Într-un fel te simţi după o oră de browsing şi în altul după o oră de Jack London…
Am uitat ce era frumos la ele: cărţile te lasă să compui imagini în mintea ta, mai tare câteodată ca toţi Tarantino la un loc. Însă tot ele au un mare neajuns în epoca asta a mobilităţii: sunt grele şi mari. Şi nu poţi să iei zece-douăzeci cu tine, să citeşti ce simţi nevoia în acel moment…
Ei bine, exact asta face e-readerul. Îţi pune în buzunar sau pe noptieră o bibliotecă întreagă. Şi, vă garantez, va fi o mare afacere, inclusiv în România. Mai ales că acum, cu criza, avem cu mult mai mult timp de citit.
Bine, dacă găsesc tableta, că ieri era pe masa din bucătărie şi nu ştiu ce-au făcut copiii cu ea…!
