Vrei să-mi răspunzi la câteva întrebări? E un chestionar drăguţ… Sigur! Dă-mi pe mail, te rog, şi până diseară le ai! Aaa… hm… ştii, mi-ar trebui să le printezi, să am scrisul tău de mână şi, apoi, scanezi… mă rog, înţelegi. Pot să vin chiar eu să iau textul după. La finalul schimbului de replici am rostit un OK sigur pe mine şi am aşteptat poşta electronică. Venit, printat… şi tras aer în piept. Mi-am adus aminte brusc cât de urât scriu. Nooo, nu mă pot apuca acum de asta. Am realizat şi că, oricum, nu am mai scris de mână de foarte mult timp. Folosesc pixul doar pentru semnături (OK, veţi spune, asta până când îţi vei face şi semnătura electronică). M-am ridicat în redacţia unde foşgăie permanent 100 de oameni în faţa computerelor şi am întrebat: cine scrie frumos??? Ritmul bătăilor pe tastaturi s-a încetinit şi am fost îmbrăţişată de priviri ironice. Hellooo, toţi scriem „frumos”… d’aia suntem jurnalişti. O blondă cu limba ascuţită m-a chestionat amuzată: ce-i, nu mai merge „condeiul”? Din alt colţ am auzit timid întrebarea pe care o aşteptam: te referi la caligrafie?! Nţţ. N-ai găsit locul. În cele din urmă am rezolvat personal. Într-o mare de oameni care mă priveau bizar şi nici măcar nu mai vedeau rostul întoarcerii la peniţă de la tastatură. Am realizat atunci că nu prea pot regăsi cu pixul nici măcar un sfert din aplombul scrisului la computer. Era o îndeletnicire străină. Calculatorul m-a acaparat, mi-a pus monopol pe inspiraţie. Probabil, cel puţin parţial, şi pe minte. Cazurile adolescenţilor care au preferat moartea unei zile fără computer confirmă şi ele dependenţa de maşinărie. Dar una dusă la extrem. Unul şi-a ucis mama pentru că a refuzat să îi mai plătească abonamentul la Internet. Celălalt s-a sinucis după ce tatăl l-a certat că avea note proaste şi i-a luat computerul. Din fericire pentru generaţia mea, tastatura s-a lipit de degete mult după ce cărţile aşezaseră baza şi reperele. Pentru cei de după, uitaţi în faţa computerelor de părinţi prea ocupaţi cu ale lor, viaţa reală este acolo. Privarea de computer este mai aprigă decât sevrajul de heroină, e de neconceput, pentru că e, în esenţă, tăierea legăturilor cu „lumea”. Din ziua despre care am început a vă povesti, am decis să scriu, cu pixul, stiloul sau creionul, câteva cuvinte zilnic. Am mai decis, la îndemnul Mihaelei Nicola, şi să încerc să scriu bilete apropiaţilor mai degrabă decât e-mail-uri. Încercaţi să vă convingeţi copiii să facă acest lucru „ne­bunesc”. S-ar putea să le salveze viaţa…