Olga Delia Mateescu în topul teatral
Un paradox literar-artistic doar aparent este acela că Olga Delia Mateescu se află, dintr-un punct de vedere statistic, situată la fel de bine în topul autorilor dramatici şi în cel al actorilor. Desigur, notorietatea ei ca interpretă de teatru, de film şi de televiziune este cu mult mai mare în ochii publicului larg. Dar în breasla restrânsă numeric şi exigentă până la răutate a dramaturgilor, poziţia autoarei este incontestabilă: în primele locuri ale ierarhiei. La aceasta contribuie date obiective lesne de apreciat între care numărul de piese scrise şi publicate într-o carieră care îşi socoteşte de pe acum deceniile, numărul premierelor, între care şi cele ale Teatrului Naţional din Bucureşti, numărul şi importanţa premiilor literare, de la cele UNITER la cele ale Uniunii Scriitorilor. Volumele de proză scurtă şi romanele întregesc profilul unei scriitoare pe deplin omologate.
Acei lectori care sunt şi privitori de teatru ar observa cu uşurinţă că actriţa Olga Delia Mateescu este o persoană întrucâtva distinctă, deşi provenită şi desprinsă din acelaşi eu, de autoarea de literatură omonimă. Profesionalismul scenic înalt al artistei stă în valenţele unei interpretări cu nuanţe multiple şi fine, potenţate de inteligenţă, a cărei principală calitate este precizia descifrării sensurilor, încât ea se identifică perfect cu personajul, ajungând, ca anecdotă, să fie detestată în „civil“ pentru personajele negative pe care le întruchipează până la suprapunere.
În scriitura pentru teatru însă, deşi capacitatea analitică rămâne o calitate importantă, rolul primordial revine îndrăznelii de a inova, atât în ordine textuală, literară, cât şi în materia scenică. Devenită, în faţa propriului text creat, o veritabilă „Dr. Jekill“, actriţa marcantă care este Olga Delia Mateescu îşi subminează voit dar şi instinctiv, în statutul de creator de ficţiuni şi căutări existenţiale şi textuale, toate câştigurile de care putea beneficia prin experienţa şi rutina scenei. Ea ocoleşte cu obstinaţie orice confort la care ştiinţa teatrului ar îndreptăţi-o, asemeni asceţilor care aleg, pentru a dormi pe ele, pietrele cele mai colţuroase.
Literatura dramatică semnată de Olga Delia Mateescu este vădit şi riscant experimentală. Ea nu se va lăsa în voia comodităţii pe care, în virtutea unei vaste panoplii de exerciţii actoriceşti, şi-o poate amenaja fără nicio dificultate. Dimpotrivă, acesta este sensul provocărilor continue pe care teatrul său le propune, va căuta „imposibilul“ dincolo de orice schematism. Putem înţelege: ducând la limite superioare interpretarea, nu mai rămâne interesant, ofertant pentru sinele creatoarei, în cealaltă ipostază, cea de creaţie textuală, decât să inoveze şi să încerce muchiile de cuţit ale unor zone neexplorate prin mijloacele actoriceşti.
Cartea de-acum „Miere şi canapea“, Editura Palimpsest - conţine trei texte scurte, de facturi diferite, centrul de greutate fiind plasat la final (comedia suculentă „Canapeaua“ distinsă la concursul de comedie românească FestCo 2009). Celelalte două piese sunt monodrama ingenioasă „Aniversarea“ - cu 14 personaje din care apare efectiv unul singur - şi farsa într-un act „Nemuritorii“.
În opinia mea, în raportul operei sale cu critica, Olga Delia Mateescu a depăşit momentul unor simple descrieri tematice sau stilistice, meritând, de acum, o desluşire mai profundă a resorturilor eului creator. Nu aceste rânduri succinte o vor face, dar sper că vor contribui la începerea unui asemenea demers.