Acordul semnat cu FMI este al doilea subiect important, după cel reprezentat chiar de preşedintele Traian Băsescu, care a divizat şi clasa politică, şi poporul român. Nici după ce au eşuat cu moţiunea simplă „Dumneavoastră aţi promis, noi plătim. Spuneţi-ne adevărul!“, liberalii nu au renunţat să denunţe acordul, neîncetând, în cadrul emisiunilor televizate, să-l înfiereze. Dacă analizăm dezbaterile din Camera Deputaţilor, se pare că un singur ales a fost interesat şi a jucat un rol activ în discuţiile pe tema proiectului de lege privind ra­ti­ficarea acordului cu FMI: preşedintele Camerei, Roberta Anastase.

„Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 99/2009 pri­vind ratificarea Aranjame­n­tu­lui stand-by dintre România şi Fon­dul Monetar Internaţional. Este lege ordinară. Suntem prima Came­ră sesizată. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 191 voturi pentru, 8 îm­potrivă şi 57 abţineri“, a fost monologul susţinut de Roberta Anastase pe 20 octombrie 2009, în momentul votării unui acord extrem de important, catalogat de unii drept dezastruos, iar de alţii drept salvator. Nicio luare de cuvânt, niciun pro­test! Şi asta după ce, pe 23 iunie 2009, libe­ralilor şi udemeriştilor le fusese res­pinsă moţiunea simplă „Dum­nea­voas­tră aţi promis, noi plătim. Spu­neţi-ne adevărul!“ cu un scor mai echilibrat: 174 de voturi împotriva mo­ţiunii, 64 de voturi pentru şi două abţineri. Şi atunci, ca şi în oc­tombrie, vedeta a fost tot Roberta Anastase. Preşedintele Camerei De­pu­taţilor a fost unul dintre cei doi membri ai PD-L care au votat pentru adoptarea moţiunii, deci împotriva propriului guvern. Votul este cu atât mai bizar cu cât, cu nici o săptămână înainte, textul acordului, a cărui de­conspirare o solicitaseră parlamentarii liberali şi cei ai UDMR, fusese făcut public. E adevărat, nu de Gu­vernul României, ci de Fondul Mo­netar Internaţional (FMI). O fi ştiut demnitarul democrat-liberal ceva.

Strict secret?
De altfel, o lungă perioadă de timp, până la publicarea de către FMI a textului Scrisorii de Intenţie şi a Memorandumului tehnic de înţe­le­gere, asupra condiţiilor împrumutului a planat incertitudinea. Guver­nul anunţa ce voia, iar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, alimenta in­direct speculaţiile liberalilor prin de­claraţiile sale. „În orice acord de finanţare apare ceea ce se numeşte market sensitiv indicators şi probabil că (...) sunt câţiva indicatori care în loc să ajute ca pieţele să func­ţio­neze bine, le pot distorsiona. Au fost dintotdeauna, sunt în toate ţările, nu suntem într-o situaţie netipică sau situaţie particulară. Aceia într-ade­văr nu vor fi publicaţi. Sunt 3-4-5 şi probabil că exact aceia vă vor interesa“, declara pe 14 mai guvernatorul, răspunzând la o întrebare referitoa­re la întârzierea publicării acordului de către FMI.

Procedură de urgenţă lentă
Cu toate că de la publicarea celor două documente au mai fost semnate, în septembrie, o nouă scrisoare şi un nou memorandum, publicate şi ele în Monitorul Oficial, liberalii nu contenesc să acuze Guvernul de lipsă de transparenţă, de înţelegeri secrete. Ei au ocazia să se lămureas­că în cadrul dezbaterilor din Senat asu­pra proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar In­ternaţional. Pentru că, deşi trebuia adoptat în procedură de urgen­ţă, pro­iectul se află în lucru, la comi­sii­le permanente ale Senatului. Criza politică de la finalul anului trecut a prelungit cu mult termenele pentru aviz al Comisiei de politică externă (10 noiembrie) şi pentru raport al Comisiei de buget-finanţe (11 noiembrie). Astfel, liberalii au oportunita­tea de a-şi lămuri suspiciunile, dacă nu cumva vor vota, la fel ca şi în Ca­mera Deputaţilor, „ca primarul“. De altfel, dincolo de caracterul absolut ne­cesar al împrumutului, în lipsa că­ruia probabil că BNR n-ar fi putut finanţa indirect deficitul bugetar pe 2009 şi 2010, iar Guvernul ar fi fost nevoit să apeleze la pieţele externe, la costuri umflate de CDS-uri (credit default swap) ridicate, câteva între­bări sunt legitime: Este constitu­ţio­nală intrarea în vigoare a unui acord prin adoptarea unei ordonanţe de ur­genţă? Poate puterea executivă (board-ul Băncii centrale şi Guver­nul) să-şi asume angajamente atât de importante (precum contractarea de împrumuturi de zeci de miliarde) şi să pună puterea legislativă (formată din aleşii celor care vor fi obligaţi să onoreze respectivele angajamente) în faţa faptului împlinit?

Pentru documentarea parlamentarilor liberali în contextul viitoa­re­lor dezbateri din plenul Senatului, textele celor două scrisori de intenţie şi ale celor două memorandumuri se găsesc pe site-ul MFP, la secţiunea Pa­chet acorduri de Finanţare Externă (http://www.mfinan­te.ro/ link.jsp?body=/pachetacorduri/FMI/index.htm) şi chiar şi pe site-ul Se­na­tului, la fişa proiectului de lege pen­tru adoptarea OUG 99/2009.