Cei care au ocupat funcţii publice, de 20 de ani încoace, s-au străduit din răsputeri să ne demonstreze nouă, poporului meltean, academician, spilcuit, închipuit, educat sau fără scaun la cap, că ei, cei cu stea în frunte, pix în stânga şi ştampilă în dreapta, se perpelesc de grija ţării, a noastră, a viitorului co­mun. Că tot ceea ce întreprind, pentru că ei nu fac, ca tot omul, de di­mineaţă şi până la lă­sa­rea întunericului este nu­mai şi numai pentru ca nouă să ne fie bine, să avem motive să coborâm dimineaţa din pat şi, din când în când, chiar să ne şi schimbăm patul cu u­nul mai nou, mai confor­tabil, care să ne pro­voa­ce numai şi numai vise plă­cute.
Săptămâna ce-a trecut a fost însă una a recordu­ri­lor în materie de ipo­cri­zie. Repetabilă ipocrizie. Mai întâi din partea Finanţelor. Cabinetul Boc are două priorităţi: ieşirea din criză şi re­formarea statului. Aşa ne-a ameninţat din campanie şi observăm că se ţine de cuvânt. Pentru îndeplinirea acestora, nu contează nicio lacrimă de bugetar, niciun suspin de pensionar, niciun scrâşnet de sindicalist şi nici măcar o sprânceană ridicată de poliţist. Dacă este să fie curat, atunci să fie Tide!, spune o reclamă. Parafrazând, dacă este să fie reformă, atunci să fie guvernarea portocalie!
Şocul anunţului că vor fi disponibilizaţi 100.000 de bugetari şi că punctul de pensie nu va creşte ar putea fi întrecut în intensitate de efectele impozitării drepturilor de autor în cazul celor care nu au carte de mun­că, precum şi ale eliminării impozitului de 3% pentru microîntreprinderi, care vor intra în rândul celor care vor plăti 16% pe profit. În plus, toate companiile din România vor plăti impozitul pe profit anticipat, pe baza profitului obţinut în anul anterior, ca la bănci. Mă­su­ra afectează aproximativ 450.000 de mi­croîntreprinderi înregistrate, ce au până la 9 angajaţi şi venituri anuale de cel mult 100.000 de euro. Mesajul este clar sau aşa se doreşte a fi transmis de către premier şi miniştri în mod direct sau de către purtătorii lor de cuvânt, fie că sunt specializaţi în co­mu­­nicări sau în cântări. Pe vorbe sau pe melodii, tuturor trebuie să ne intre în cap că trebuie să participăm la sacrificiul general. Chiar şi Ionuţ Popescu a înţeles asta şi a ac­ceptat să se sacrifice şi să preia şefia Fon­dului Proprietatea. Menţionez că sunt primul jurnalist de televiziune care i-a luat un interviu lui Ionuţ Popescu, pentru Jurnalul TVR, pe când era simplu redactor la un săptămânal eco­nomic. Am pus şi eu, deci, ceva cărămizi la consolidarea notorie­tă­ţii lui. Îi apreciez ca­riera de ziarist şi evoluţia sa. Doar că nu îmi pot şter­ge din memorie ce spunea ca jurnalist şi ce acceptă acum tacit din partea colegilor de gu­ver­­nare portocalie.
Pe-atunci era împotriva ex­ceselor, a măsurilor lua­­te fără noimă, a bat­jocoririi banului pu­blic. Acum, desprins de zia­ristică, nu mai pare atât de deranjat că, pentru a se instala el, statul a plătit foştilor directori sa­larii compensatorii de 500.000  de euro, doar pentru că Graţiela Ior­dache, PD-L-ista de la Finanţe - reprezentanta statului în Fondul Proprie­ta­tea -, nu mai avea răbdare 45 de zile, cât era prea­vi­zul fostei conduceri. Că doar nu dădea bani de la ea din buzunar! Ci de la noi toţi, cei ca­re e musai să fim copii cuminţi şi să nu mai comentăm atâta viaţa noastră tristă şi pli­nă de mizerie! Să ne mulţumim cu ce-avem! 
Nici leafa „nesimţită” a fostei directoare, de 20.000 de euro, nu-l deranjează pe Ionuţ Popescu. Spune că nu va cere, la plecare, sa­larii compensatorii, dar leafa o acceptă aşa cum e ea... mizeră.
Eu îmi păstrez încă aprecierea profesională pentru Ionuţ Popescu, să zicem că nu a avut încotro, dar nu şi pentru preşedinte şi premier, care făceau spume la gură în campanie împotriva salariilor nesimţite şi-acum pare că sunt autişti: nu văd, nu aud ce-i în jur şi devin şi violenţi dacă îi contrazici. Iar pentru această boală nu s-a inventat tratament...