Chemaţi poporul să-şi dărâme casa!

de Radu Preda in Editoriale pe 15 Ianuarie 2010, 20:11

  • print
  • rss

Nu mai avem niciun dubiu: Parlamentul ac­tual va deveni din 2012 (sic!) istorie, va in­tra la apă şi, cu doar 300 de membri, şi aceia într-o singură Cameră, e clar că va trebui să fie evacuat din Casa Poporului, pe motiv de spaţiu locativ excedentar şi de pro­bleme cu fondul de rulment.
De altfel, deputatul Silviu Prigoană, tatăl vii­torilor deputaţi Honorius, Silvius şi Maximus, a intuit primul potenţialul de business al mo­dernizării statului român, promisă de Tra­ian Băsescu. Domnia sa visează la un mare mall, comercial sau cultural, nu contează de care câtă vreme va prinde şi el o felie din biznis.
Numai că actualul Palat al Parlamentului este mult mai ofertant decât banala propu­nere cu care regele tomberoanelor a ocupat săptămâna trecută, vreme de câteva ore, atenţia fătucilor şi locul 2-3 în bule­ti­nele de ştiri.
Măgăoaia lui Ceauşescu are cu siguranţă un potenţial mult mai mare, iar o posibilă exploatare în scopuri comerciale se leagă toc­mai de punctul său nevralgic, şi anume dificultatea (ca să nu spunem imposibilita­tea) de a fi administrată în condiţii de efici­en­ţă economică.
Iată aşadar ideea: dacă nu putem s-o ex­ploatăm, hai s-o dărâmăm. Adică să lăsăm oamenii s-o dărâme. Şi nu cu buldozere, im­plozii sau cine ştie ce alte tehnici m­o­derne! Ci cu ciocanul, târnăcopul şi, cel mult, cu druj­ba. În felul acesta am împăca şi capra au­tohtonă care strâmbă din nas la vederea monumentului de kitsch din buricul Ca­pi­ta­lei, dar şi varza străinilor care crapă de feri­ci­re fotografiindu-se cu ea mai ceva de­cât pisicile din povestirile lui Creangă (n.r. - au­tor român din secolul al XIX-lea). Vă daţi sea­ma ce invazie de turişti am avea? Dacă pu­­nem o taxă modică de 100 de euro pe zi - ceea ce, să recunoaştem, e un chilipir pen­tru o asemenea distracţie nemaivăzută pe ma­­pamond -, statul ar încasa miliarde de eu­ro în următorii 20 de ani, cât esti­me­a­ză spe­cialiştii în demolări ai „Săptămânii Fi­nan­ciare” că va dura nimicirea mastodontului.
Dacă mai socotim brandul turistic al Ro­mâniei care va fi rezolvat gratis - e clar că pu­nem două târnăcoape încrucişate deasu­pra pozei cu clădirea! -, tonele de suveniruri care vor fi vândute worldwide, festivalurile de bere, mici, cârnaţi de Pleşcoi care se vor organiza pentru miile de demolatori aflaţi în dispozitiv, transmisiile TV exclusive, avem o imagine sumară a unei industrii înfloritoare care se va dezvolta pe orizontală. Iar pentru domnul Prigoană, cu dedicaţie specială, un supercontract de evacuare a gunoiului şi molozului de pe urma căruia să trăiască bine şi nepoţii micului Maximus. Problemele vor apărea doar la final, când terenul rămas viran va fi revendicat de rechinii imobiliari. Dar să trăim noi până atunci şi-om mai vedea...






Comentarii (2)

tot asa, ca un joc de deductii/consecinte absurde, cum e intreg articolul de fapt: - ati vazut ce urmareste Basescu cu unicameralul de fapt ? vrea sa darame casa poporului, sa murdareasca memoria Marelui Conducator ! - stiti care este concluzia logica la faptul ca orice activitate economica va fi neprofitabila in casa poporului ? vom intretine acolo activitati bugetate, ca asa se poarta obrazul subtire de politician cu banul public. un fel de zicere ...

De nick pe 20.01.2010 la 18:57

idee absolut beton

De Massada pe 18.01.2010 la 17:10

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net