Una dintre cele mai controversate probleme juridice se referă la convenţia civilă, care poate însemna acelaşi lucru cu contractul de colaborare sau contractul de prestări servicii. Sunt puse sub semnul întrebării, sub aspectul legalităţii, mai multe aspecte, în primul rând dacă cineva se poate angaja pe bază de convenţie civilă, cine poate face acest lucru, pentru ce activitate şi pentru ce durată. În al doilea rând, se pune foarte frecvent problema dacă este mai avantajos să lucrezi pe bază de convenţie civilă sau contract de muncă. Răspunsul la toate aceste întrebări depinde de mulţi factori.
În momentul de faţă, singurele reglementări referitoare la aceste contracte sunt cele din Codul Civil privind locaţiunea lucrărilor (art. 1.470-1.490).
Convenţia civilă de prestări ser­vi­cii a fost reglementată detaliat în Le­gea nr. 130/1999 privind unele mă­suri de protecţie a persoanelor înca­drate în muncă. Această lege spunea clar că se pot încheia convenţii civile pentru activităţi regulate ce nu de­păşesc în medie 3 ore pe zi în raport cu programul de lucru lunar.
Însă dispoziţiile respective au fost abrogate prin Legea nr. 577/2003 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 9/2003 pen­tru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul pu­blic de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Potrivit art. 1470 din Codul Civil, există trei feluri de locaţiuni ale lucrărilor:
1. cea prin care persoanele se o­bligă a pune lucrările lor în serviciul altora;
2. cea a cărăuşilor şi a căpitanilor de corăbii, care se însărcinează cu transportul persoanelor sau al lucrurilor;
3. cea a întreprinzătorilor de lu­crări.

Pentru ce activităţi şi ce durată se pot Încheia convenţii civile?

Convenţiile civile cu persoane fizice neautorizate
Sunt mulţi patroni care, în loc să încheie contracte de muncă,  încheie convenţii civile cu persoane fizice neautorizate. Aceste contracte sunt ilegale, pentru că maschează contractele de muncă şi, evident, nu ofe­ră protecţie salariatului în nicio pri­vinţă. Fiind un raport de drept civil, şi nu de dreptul muncii, persoana fizică neautorizată, angajată pe bază de convenţie civilă, nu are practic niciun drept. Chiar dacă teoretic ar avea anumite drepturi, nu are in­stru­­mentele juridice pentru a şi le realiza în mod eficient.

Convenţiile civile încheiate cu persoane fizice autorizate
Încă de la început trebuie spus că la această secţiune  nu facem re­fe­rire la contabili, traducători, avo­caţi, consultanţi fiscali, notari, pentru că aceştia exer­cită profesii independente reglementate prin legi speciale.
Persoanele fizice autorizate conform OUG nr. 44/2008 au dreptul să încheie convenţii civile (sau contracte de prestări servicii). Această or­donanţă reglementează desfăşura­rea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, între­prin­derile individuale şi întreprin­derile familiale.
Însă nici aceste convenţii civile nu pot masca un contract de muncă. Practica judecătorească şi autori­tă­ţile fiscale consideră că un asemenea contract este posibil doar pentru o prestaţie unică, ocazională, şi nu pentru activităţi regulate, desfăşu­ra­te pe o perioadă de timp nelimitată sau mai lungă decât cere prestaţia respectivă.
Agenţia Naţională de Adminis­trare Fiscală (ANAF) şi-a exprimat clar punctul de vedere, în vara anului trecut, când a sancţionat clu­bu­ri­le de fotbal pentru că angajau spor­tivi profesionişti, contabili, şoferi, elec­tricieni etc. pe bază de convenţii civile. Conform ANAF, „sportivii profesionisti nu pot fi angajaţi pe convenţii civile, care se pot încheia doar pentru activităţi ocazionale, şi nu pentru cele dependente”.
Aceasta este interpretarea art. 1.471 din Codul Civil, care spune că „nimeni nu poate pune în serviciul altuia lucrările sale decât pentru o întreprindere determinată sau pe un timp mărginit”. Deci condiţiile im­puse de lege sunt ca serviciul prestat să fie determinat, executat prin­tr-o singură prestaţie, sau timpul pentru care prestează serviciul res­pec­tiv să fie limitat. Însă limbajul ar­haic al Codului Civil, conce­put la 1864, face ca aceste condiţii să fie in­terpretabile, ambigue. Ce în­seamnă „întreprindere determi­na­­tă” şi mai ales ce înseamnă „timp măr­ginit”?
În practică s-a reţinut că trebuie să fie vorba de o singură prestaţie care să dureze exact cât este necesar pentru a o duce la bun sfârşit. De e­xemplu, pentru un electrician, exact cât să repare sau să instaleze ceva. Sau pentru un web designer, exact cât să facă un site.
Tot în ideea de a nu masca raporturi de muncă prin convenţie civilă, în practică s-a mai reţinut că nu se pot încheia astfel de convenţii pentru activităţi care fac parte din obiectul de activitate principal sau secundar al firmei.

Activităţi independente reglementate de legi speciale
Contabilii, traducătorii, consultanţii fiscali, auditorii, avocaţii sau  notarii nu sunt autorizaţi în sensul OUG 44/1998 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprin­derile individuale şi întreprinderile familiale.
Aceste profesii sunt reglementate prin legi speciale, care permit expres încheierea contractelor de prestări servicii, chiar şi pentru o activitate regulată, pe o perioadă mai lungă. De exemplu, „contabilitatea poate fi or­ganizată şi condusă pe bază de con­tracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autori­zate potrivit legii, membre ale Cor­pului Experţilor Contabili şi Con­ta­bi­lilor Autorizaţi din România” (art. 10 alin. 3 din Legea contabilităţii nr. 82/1991). Dispoziţii asemănătoare există şi pentru celelalte categorii enumerate la acest capitol.
Există foarte multe discuţii în legătură cu modul de angajare al administratorilor de bloc. HG nr. 1.588/2007 pentru aprobarea Nor­me­lor metodologice de aplicare a Le­gii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asocia­ţii­lor de proprietari prevede că admi­nistratorii pot fi angajaţi cu contract de muncă sau convenţie civilă: „Co­mitetul executiv poate angaja perso­nal specializat pentru îndeplini­rea atri­buţiilor ce îi revin şi adoptă de­cizii asupra cuantumului salarii­lor, indemnizaţiilor, remuneraţiilor şi a eventualelor premieri care se a­cor­dă personalului încadrat cu contract in­dividual de muncă sau în baza unei convenţii civile de prestări de servi­cii, în limita bugetului aprobat de adu­narea generală” (art. 17, alin. 5).

Avantaje şi dezavantaje faţă de contractul de muncă
Deşi, aşa cum am arătat, contrac­tele de prestări servicii sunt la limita legalităţii, fiind destul de riscante pentru angajator în cazul unui control al Fiscului, acestea se practică foar­te frecvent, pentru a masca ra­porturi de muncă, atât cu persoane fizice autorizate, cât şi cu cele neautorizate. Angajatorului îi convine pentru că nu plăteşte asigurările, iar impozitul pe venit este de 10%  prin reţinere la sursă.
Pentru angajat, dacă nu este per­soană fizică autorizată, deza­van­ta­jele ar fi că nu este asigurat pentru pen­sii, şomaj sau sănătate, poate fi concediat fără preaviz şi nu are niciun instrument legal eficient pentru a se apăra împotriva angajatorului nici măcar dacă acesta nu-i plăteşte salariul. Fiind un raport civil, şi nu de muncă, el trebuie să plătească ta­xă de timbru şi trebuie să dove­deas­că absolut tot ce sus­ţine. Dacă ar fi fost raport de mun­că, angajatorul ar fi trebuit să pro­be­ze că nu este aşa.
Aceste aspecte sunt valabile şi pentru persoana fizică autorizată, cu excepţia faptului că aceasta îşi poate plăti toate asigurările. Aceasta ar pu­tea avea şi avantaje în sensul că îşi poate deconta tot felul de cheltuieli şi, opţional, poate fi scutită de TVA dacă are o cifră de afaceri sub 35.000 de euro pe an.

Impozitarea veniturilor obţinute din convenţiile civile
Contribuabilii care obţin venituri din convenţii civile pot opta î­n­tre impozitarea veniturilor din acti­vităţi independente (potrivit art. 52, lit. d, Cod Fiscal)  sau impozitarea veniturilor obţinute din alte surse (art. 78, lit. e, Cod Fiscal).
Opţiunea de impunere a venitului brut se exercită în scris, în mo­mentul încheierii fiecărui raport juridic/contract şi este aplicabilă ve­niturilor realizate ca urmare a activi­tăţii desfăşurate pe baza acestuia.
Codul Fiscal consideră veniturile obţinute din convenţii civile drept venituri obţinute din activităţi independente. Art. 52 lit. d) din Codul Fis­cal prevede reţinerea la sursă a im­­pozitului, reprezentând plăţi anti­ci­pate pentru unele venituri din ac­tivităţi independente. Plătitorii veniturilor din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului Civil au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira impozit prin reţinere la sursă, reprezentând plăţi anticipate, din veniturile plătite. Impozitul ce tre­buie reţinut se stabileşte după cum urmează, aplicând o cotă de im­punere de 10% la venitul brut. Acest impozit se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul.
Contribuabilii care obţin venituri din convenţii civile pot opta pen­tru impunerea veniturilor „din alte surse”. Potrivit prevederilor art. 78, lit. e) din Codul Fiscal, în categoria venituri din alte surse se includ şi veniturile primite de persoanele fizice din convenţii civile, în cazul în care contribuabilul a exercitat opţiu­nea de impozitare a acestor venituri. În această situaţie, impozitul pe ve­nit se calculează prin reţinere la sursă la momentul plăţii veniturilor (deci nu anticipat!) de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului brut. Acesta reprezintă impozit final şi nu mai intră în procedură de regularizare. Impozitul astfel reţinut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.

Asigurări de pensii, şomaj şi sănătate
Conform art. 18 din OUG 44/ 2008, persoana fizică autorizată este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări so­ciale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de să­nătate şi al asigurărilor pentru şo­maj, în condiţiile prevăzute de lege. Obligaţia virării contribuţiei de asi­gurări sociale de sănătate revine asi­guraţilor.
Este posibil ca persoana fizică autorizată să fie încadrată în muncă în altă parte sau chiar la acelaşi angajator cu care a încheiat şi o convenţie civilă. În acest caz, nu va mai încheia un contract suplimentar pentru asi­gurările de sănătate.
Potrivit art. 257 din Legea nr. 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 5,5%, care se apli­că asupra veniturilor impozabile rea­lizate de persoane care desfă­şoa­ră activităţi independente care se su­pun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. Aceeaşi cotă se stabileşte şi asupra veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere.