
Mult mai importante decât alegerile din sectorul 1 al Capitalei sunt pentru România alegerile din Ucraina. La ora apariţiei acestor rânduri, rezultatele vor fi deja cunoscute. Oricum se va merge în turul doi, iar deznodământul final se amână peste două săptămâni. Direcţia în care va merge însă Ucraina pare să fie deja stabilită. Spre Rusia, cu toată forţa, înainte. Vom fi mult mai atenţi cu graniţa noastră de nord în anii ce vin.
Liderul revoluţiei portocalii de acum cinci ani, Viktor Iuşcenko, a dezamăgit. Din motive subiective şi obiective, el n-a reuşit să redea speranţa ucrainenilor că ţara se va democratiza, va adopta sistemul occidental de valori şi se va putea rupe de Moscova. O primă şi importantă cauză ar fi jocul la două capete practicat de fosta sa aliată, Iulia Timoşenko. O persoană extrem de alunecoasă, periculoasă chiar prin lejeritatea sacrificării intereselor Ucrainei în favoarea celor personale. A pornit lupta portocalie împotriva dependenţei de Rusia. Astăzi e chiar favorita lui Vladimir Putin, deşi o despart mai bine de 15 procente în raport cu favoritul sondajelor. Fost şi actual prim-ministru, Prinţesa Gazelor, cum mai este numită, Iulia Timoşenko e politicianul perfect cameleonic. Joacă la două capete, încearcă să-şi conserve şansele de a câştiga prezidenţialele. Şi, mai mult decât atât, de a-şi păstra accesul la imensele resurse ale ţării, din care face profituri de sute de milioane de euro. Perioada petrecută în puşcărie a fost o lecţie dură pentru Iulia, care astăzi face orice îi stă în putinţă să rămână într-o formulă de putere. Cu orice chip, chiar dacă pierde alegerile.
Am putea spune că Moscova are doi candidaţi, cei de pe primele două locuri, la alegerile de duminică din Ucraina. Aşadar e o cursă cu final cunoscut, din punctul de vedere al viitorului acestei importante ţări. Surpriza de ultimă oră, Sergei Tigipko, ar putea doar să cumuleze punctele portocalii pentru a intra în turul doi. Şansele de succes sunt însă la fel de mici.
Moscovitul pursânge în această poveste e Viktor Ianukovici. Un rusnac în adevăratul sens al cuvântului. Reprezintă voinţa aproape integrală a Estului Ucrainei, cea care se raportează mai degrabă la Kremlin şi valorile acestuia. Sprijinit financiar, logistic şi politic atât de Rusia, dar mai ales de mogulul Rinat Ahmetov, patronul de la Şahtior Doneţk, Ianukovici are prima şansă. Aceea a câştigării alegerilor, a restauraţiei de tip comunist, a reîntoarcerii la valorile trecutului. Şi, cel mai important, la împiedicarea sub orice formă a candidaturii Ucrainei de aderare la NATO. Tot ceea ce s-a obţinut la summit-ul de la Bucureşti din 2008 va fi spulberat rapid şi pentru mult timp de acum încolo. Umilita Georgie va rămâne singură, cu speranţa că aliaţii îi vor putea garanta în vreun fel integritatea teritorială şi capacitatea de a preveni orice agresiune politică şi militară a Federaţiei Ruse.
Împărţită perfect în două, cu Estul pro-rus şi vestul pro-occidental, vecina noastră de la nord va trece duminică printr-un proces politic fundamental pentru viitorul său. Rezultatul alegerilor din Ucraina va complica foarte serios situa-ţia de securitate de la Marea Neagră. Cu toate consecinţele ce decurg de aici, în special economice.
În tot răul însă pare să fie şi un bine. România va căpăta şi mai multă importanţă şi influenţă în eforturile euroatlantice de a democratiza spaţiul estic. La această poveste interesantă se adaugă şi succesul istoric al revenirii la normalitate în Republica Moldova. Supăraţi că l-au pierdut pe Voronin la Chişinău, ruşii plusează în forţă cu Ianukovici la Kiev. Se anunţă o bătălie interesantă pentru Ucraina în următorii ani. Mai mult sau mai puţin la vedere. România va fi cu siguranţă implicată. E partea de sud a cleştelui NATO ce strânge Ucraina, cu Polonia la Nord şi Ungaria la vest.