Bebe anti-criză
de Alessandra Stoicescu in Editoriale pe 15 Ianuarie 2010, 18:41
Iubitule, am rezolvat problema financiară a familiei. Vei fi tată! Deşi pare paradoxală alăturarea, fraza a fost auzită în multe case europene în ultimele 12 luni. Sociologii s-au grăbit să caute explicaţii pentru creşterea natalităţii ca efect nebănuit al crizei mondiale. Primul motiv enunţat a fost acela că, ameninţaţi de răsturnarea tuturor lucrurilor care păreau sigure şi stabile în viaţa lor, oamenii se întorc la valorile familiei. Lucru confirmat în oarecare măsură şi de înmulţirea căsătoriilor şi scăderea semnificativă a numărului de divorţuri. E logic faptul că în doi - cu două salarii - mai uşor se ţine o casă şi mai uşor se depăşesc impasurile economice. La fel de clar este că un partaj, într-o perioadă în care jobul îţi este pus sub semnul întrebării şi mai ai şi o grămadă de rate la bancă, nu este tocmai ce ţi-ai adăuga benevol la povară. Plus că - şi aici întâmplări izolate m-ar putea contrazice - ispita extraconjugală e puţin probabil să aibă mare succes la un individ ameninţat de spectrul concedierii sau al falimentului. Pragmatic vorbind, explicaţia în ţările occidentale puternice este că mulţi dintre cei care se simt afectaţi de criză preferă să se arunce sub umbrela potentelor servicii de protecţie socială. Natalitatea este, de asemenea, în creştere şi în rândul imigranţilor care, cu un bebeluş, consideră că îşi întăresc în oarecare măsură statutul de cetăţeni ai ţărilor adoptive. În România, lucrurile sunt, de fapt, mult mai simple. Multe femei decid că pot trece de perioada
asta de criză cu un bebeluş. Sigur: e un miracol, îţi dă un sens în viaţă, dar, când tragi linie, el îţi mai asigură ceva - doi ani în care angajatorul nu te poate da afară. Am aflat de cazuri în care tinere care ştiau că le suflă în ceafă restructurarea au ales să-şi surprindă şeful cu anunţul că sunt însărcinate. Din păcate, la noi, chiar şi cu soluţia asta anti-criză, sporul natural rămâne unul negativ, pentru că se moare mai mult decât se naşte. Şi 2010 s-ar putea să adâncească diferenţa, oricât s-ar înmulţi naşterile. Vorba acelui parlamentar buclucaş: cine n-a murit în 2009, s-ar putea să regrete în 2010.
Adauga comentariu:
SFIN ÎŢI OFERĂ
Un american liniştit
Începând din 15 martie, Săptămâna Financiară vă oferă un film despre dragoste, trădare şi război, realizat de Phillip Noyce, cunoscut în special datorită filmelor de acţiune şi thriller, precum „Colecţionarul de oase”, „Sliver”, „Sfântul” sau „Jocuri patriotice”.

