Aşa cum ne previne doamna Rodica Zafiu, în articolul din „România Literară”, „Păcatele Lim­bii Române: biruri, taxe, impozite”, ve­chea terminologie românească a impozitării e pitorească, impresionantă prin cantitate şi diversitate. Cea mai reprezentativă serie e construită cu sufixul supinului verbelor de con­jugarea a IV-a (-it), frecvent ataşat sufixu­lui de agent -ar, produ­când deci varianta -ărit: al­binărit, beşlegărit, că­mi­nărit, căşărit, cepărit, ce­rărit, ciblărit, cioho­dărit, cârciumărit, conce­rit, cor­nă­rit, cotărit, fu­mă­rit, gă­le­tărit, gărdurărit, ghin­dă­rit, grosărit, ierbă­rit, mă­jă­rit, morărit, oierit, păr­pă­rit, pogonărit, poş­tă­rit, pri­săcărit, sărărit, stâ­nit, stu­părit, tutunărit, ţigă­nă­rit, văcărit, vădrărit etc.
De asemenea, merită a­tenţie formulări de genul:  gărdurărit - taxe legate de viticultură, sancţionând lip­sa gardurilor sau alte ne­reguli, ghindărit - taxă pentru dreptul de a-şi hrăni porcii cu ghindă din pădure, ier­bă­rit - pentru păşunarea vitelor, grosărit - taxă pen­tru cei aflaţi „la gros”, adică la închisoa­re, săpunărit - asupra producţiei de săpun. Dar denumirile nu sunt totdeauna transpa­rente şi nu presupun neapărat relaţii de ace­laşi tip: tutunăritul era taxa pe producţia de tu­tun, dar fumăritul reprezenta impozitul pe ca­sa în care se făcea foc. În vechime se mai au­zise şi de birul oştii, al lefilor, al untului, da­rea pentru stupi, dijma din brânză.
Ei, revenind în zilele noastre, imaginaţia celor care vor să taxeze şi să suprataxeze viaţa, în general creativitatea este la nivel ridicat şi acum, ca şi atunci. Când credeam că nimic nu ne va mai surprinde după celebra taxă pe scaun, propusă de un ex-ministru de finanţe, iată că a venit rândul unui nou ministru care se bagă în seamă cu o taxă nou-nouţă, chi­pu­rile pentru protejarea populaţiei. Cseke Attila, de la UDMR, căci despre el este vor­ba, vrea să impoziteze consumul de alimen­te nesănătoase gen hamburgeri, shaorme etc., dulciuri şi băuturi carbogazoase.
Premierul Boc tace. Nu neagă această idee iz­vorâtă parcă din emisiunea „Copiii spun lucruri trăsnite”. Ministrul finanţelor nu ameninţă cu demisia pentru această hilaro-propunere, aşa cum procedează cu ideea re­ducerii CAS-ului cu 10%. Prin urmare, ca să mă exprim pedelistic, bugetul va trece „en fanfare” prin Parlament, cu tot cu taxe noi şi vechi, mici şi mari, juste sau tembele.
Guvernul, prin reprezentanţii lui, nu suflă o vorbă despre impozi­ta­rea averilor nejustificate, despre taxarea mun­cii la negru, comba­terea, dar mai ales prevenirea evaziunii fiscale. Sunt trecute toate acestea doar în teorie. Prac­tica ne omoară şi de a­ceas­tă dată. Şi-atunci nu ne mai mirăm de glu­ma a­mară a europarlamenta­rului Ioan Mircea Paşcu, cel care propu­nea taxa pe fericire, şi chiar des­chidem şi noi un concurs de propuneri pentru cele mai cretine taxe care nu denotă in­teli­genţa de a acumula venituri stabile la bugetul de stat, ci disperarea transformată în ne­putinţa de a veni cu idei înţelepte şi adaptate secolului în care trăim.
Aşa că, după ce ne-am amuzat în şcoala ge­nerală, când auzeam la ora de istorie despre fumărit, oierit, stupărit, văcărit sau câr­ciu­mă­rit, copiii copiilor copiilor noştri se vor ţine de burtă râzând în hohote de: taxa pe hambur­ger, pe shaorma, pe sex, pe poşetuţă, maşi­nuţă, blăniţă. Adică de, să zicem, lansând competiţia de taxe up-datate: lamburghi­nă­ritul, dolcegabanăritul, montecarlitul, odrăs­lă­ritul, parcăritul, bordurăritul, autostrăzitul, ni­chităritul sau dorobănţitul, johnyolcărit, co­cainărit. Din aceste „taxe” chiar ar avea ce strânge statul, dacă nu stă degeaba.