Instabilitatea politică şi lipsa coerenţei în domeniul legislativ fac dificile previziunile în a­cest domeniu. Însă, ca parte a Uniu­nii Europene, România şi-a asumat obli­gaţia de a se alinia standardelor şi cerinţelor UE. Iar în următoarea perioadă calendarul UE impune transpunerea în legislaţia naţio­na­lă a unui număr de directive.  
Una dintre directive, care trebuie transpusă până pe 11 iunie, pre­vede reglementări noi ce pri­vesc raporturile dintre consumatori şi instituţiile financiare, în special în ceea ce priveşte transpa­renţa în cadrul acestor raporturi şi informarea consumatorului. Până la aceeaşi dată trebuie transpusă şi o altă directivă privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa. Această di­rectivă stabileşte praguri pentru anumite substanţe poluante existente în aer, ceea ce va avea drept conse­cinţă impunerea asupra agen­ţilor economici, în special din industrie, a u­nor costuri şi investiţii supli­men­tare în vede­rea reducerii po­luă­rii şi asigurării confor­mă­rii cu aceste praguri. 
Tot ca urmare a adoptării directivelor eu­ropene, vor fi schimbări şi în privinţa regle­men­tărilor refe­ritoare la administrarea ris­cu­rilor de către instituţiile de credit, ur­mă­rindu-se eliminarea practicilor ne­să­nătoase în acest domeniu.
Pe de altă parte, deşi termenul pentru im­plementarea unor directive este mai îndepăr­tat (de exemplu, sfârşitul anului 2010 sau anul 2011), nu excludem ca în România transpu­ne­rea lor să aibă loc mai devreme. Un astfel de exemplu este Directiva 2009/52/CE a Parla­men­­tu­lui European şi a Consiliului din 18 iu­nie 2009 de stabilire a standar­delor minime privind sancţiunile şi măsurile la adresa angajatorilor de resortisanţi din ţări terţe aflaţi în si­tuaţie de şedere ilegală, care trebuie transpu­să până pe 20 iulie 2011. 
Datorită impactului pe care a­ceastă directivă l-ar putea avea asu­pra angajatorilor ro­mâni, vom pre­zenta pe scurt principalele as­pecte acoperite de acest act.
Directiva interzice angajarea unor resortisanţi din afara Uniunii Europene, aflaţi în situaţia de şe­dere ilegală. Directiva este me­nită să reducă imigraţia ilegală prin limitarea mun­cii ilegale în sta­tele UE, stabilind anumite standarde minime comune privind sanc­ţiu­nile şi măsurile ce vor fi luate împotriva angajatorilor din statele membre care în­calcă interdicţia.
În situaţia în care angajatorii vor angaja resortisanţi proveniţi din terţe ţări, Directiva stabileşte anumite obligaţii în sarcina angajatorilor, respectiv de a solicita viitorilor angajaţi să deţină şi să prezinte angajatorului un permis de şedere valabil sau orice altă auto­rizaţie de şedere, de a păstra cel puţin pe durata angajării o copie sau datele de înregistrare ale permisului de şedere, pentru a-l prezenta în cazul unei inspecţii, de a notifica debutul angajării unei astfel de persoane în termenul prevăzut de legislaţia statului. În cazul în care angajatorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile, va fi tras la răspundere doar dacă ştia că documentul care certifica dreptul de şedere al angajatului era fals.