Statul nu ştie cum să-şi plătească angajaţii

de Stefania Enache in Piata muncii pe 8 Ianuarie 2010, 20:41

Legea salarizării unitare, încropită de guvernanţi pentru a lua ochii FMI, a băgat bugetarii în ceaţă

Legea unică de salarizare în siste­mul bugetar, 330/2009, a intrat deja în vigoare, dar nu se ştie cum se va aplica, iar o comisie se luptă deja
să elaboreze un proiect de modificare a ei. Adoptat în urma u­nui scandal, prin asumarea răs­pun­­derii de către Guvern, actul nor­mativ a reuşit performanţa de a bulversa în tota­litate zona publică, conducerile instituţiilor din acest domeniu neavând habar cum ar trebui să calculeze lefurile angajaţilor.
Singura certitudine în toată a­ceastă mare de necunos­cu­­te este că legea unică de salarizare va suferi o opera­ţie estetică şi va fi modificată în pro­funzime. Termenul pe care re­prezentanţii Guvernului şi sindicatelor îl au la dispoziţie pentru rea­lizarea modificărilor este de şase luni. În acest interval de timp este posibil să mai apară alte câteva zeci de noi proiecte legate de sala­ri­zarea personalului bugetar, în condiţiile în care anul trecut legea a avut nu mai puţin de 13 „formate“, iar comisia întrunită pentru modificarea actului normativ are în compunere 23 de specialişti din rândul ministerelor şi organiza­ţiilor salariaţilor. Aşa că idei noi pot apărea.

Nu există norme, aşa că apar variante
Chiar dacă legea a intrat în vi­goare din prima zi a acestui an, nor­mele de aplicare nu există; prin urmare nu se cunoaşte exact după ce grilă de salarizare se va face pla­ta lucrătorilor de la stat. Potrivit Fe­deraţiei Uniunii Sindicatelor Func­ţio­narilor Publici „Forţa Legii“, personalul bugetar se reîncadrează în­cepând cu 1 ianuarie 2010.
Reîncadrarea se referă atât la func­ţionarii publici, cât şi la perso­nalul contractual sau cel care ocu­pă funcţii de demnitate publică şi a­similat acestuia. Această opera­ţiu­ne presupune: stabilirea noilor sa­larii de bază sau indemnizaţii lu­nare de încadrare; stabilirea spo­rurilor care nu se includ, ci se a­dau­gă la noile salarii de bază şi men­ţionarea categoriei, gradului şi treptei profesionale a funcţiei, precum şi a tranşei corespunzătoare de vechime în muncă la care s-a efectuat reîncadrarea.
Conform art. 12 alin (3) din Le­gea-cadru nr. 330/2009 privind sa­la­rizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în acest an salariile şi indemnizaţiile luna­re de încadrare se stabilesc potrivit art. 20 alin (5) din lege, fără a fi utilizaţi coeficienţii de ierarhizare. În 2010, majorarea salariilor şi a in­dem­nizaţiilor se va face doar în ca­zul celor care au un nivel mai mic de 705 lei/lună şi fără a depăşi acest plafon.

Piata muncii

Asigurarea obligatorie a casei era făcută mai cu cap în comunism

La 33 de ani de la cutremurul de 7,2 grade pe scara Richter din 4 martie 1977, legislaţia privind asigurarea obligatorie a locuinţelor de dinainte de 1990 pare elaborată mai cu grijă...

Angajaţii stau mai mult la serviciu

Un studiu dat publicităţii de Paylogic arată că anul 2010 a debutat sub semnul suplimentării programului de lucru. Majorarea timpului de lucru reprezintă un semn pozitiv în ceea ce...

Birocraţii români invadează Bruxelles-ul

Dacă la Bucureşti bugetarii au salariile micşorate sau cel pu­ţin îngheţate, birocraţii români din Bruxelles sunt pe cale să câştige o luptă cu Comisia Eu­ropeană în vederea...

Criza economică a rărit şi târgurile de joburi

Perioadele în care se desfăşurau zeci de târguri de joburi sunt de domeniul trecutului, având în vedere că firmele nu mai sunt dispuse să scoată pe piaţă prea multe posturi. În plus,...

Românii le-ar da salariile cele mai mici funcţionarilor publici

Un sondaj realizat de site-ul de recrutare MyJob arată care sunt preferinţele românilor atunci când este vor­ba de achitarea unor salarii din bani de la buget. Res­pondenţii cred în...

Pot apărea scăderi la nivelul veniturilor
În traducere simplă, înseamnă că lefurile bugetarilor vor fi în­ghe­ţate la nivelul din decembrie 2009. Există însă pericolul ca tocmai a­ceastă „clonare“ a lunii trecute să-i uşureze pe lucrătorii din sistemul pu­blic de o parte din bani, deoa­re­ce multe dintre sporurile câştigate de ei anul trecut nu sunt luate în cal­cul. Au apărut chiar variante po­trivit cărora veniturile nete ale personalului bugetar vor suferi o scă­de­re de cel puţin 20 de procente. Prin­tre cei care pot fi vizaţi se înscriu poli­ţiştii, cadrele medicale şi profesorii, dar nici funcţionarii pu­blici nu sunt ocoliţi.
Mai mult, sindicaliştii BNS sus­ţin că în această lună achitarea le­fu­rilor se va face cu întârziere, de­oa­rece în anumite instituţii de stat nu se ştie cum anume trebuie aplicată legea. „Există riscul ca anga­jaţii din anumite instituţii de stat să nu-şi ia banii la timp, pentru că cei care trebuie să facă trecerea de la vechea lege la cea nouă nu ştiu cum să o aplice. S-au transmis o se­rie de adrese prin care s-au cerut lă­muriri către toate ministerele şi în ce­le mai multe cazuri nu au venit răspunsuri“, a precizat Mihaela Neac­şu, reprezentant BNS în co­mi­sia de negociere a modificărilor Legii 330/2009. Neacşu atrage aten­ţia asupra faptului că la ora actuală există un vid legislativ, deoarece ve­chile sisteme nu mai pot fi aplicate, iar noul act normativ nu se ştie cum poate fi pus în practică.

Primele modificări, la orizont
După cele trei întruniri ale co­misiei de modificare a Legii 330 s-au conturat şi primele schimbări vi­zate de părţile implicate. Se face deja rea­nalizarea întregii grile de salarizare, urmând ca o parte din coeficienţii de indexare să fie schim­baţi. Trans­formată într-o lup­tă a breslelor din domeniul public, legea salarizării u­nitare poate su­feri modificări în func­ţie de do­lean­ţele fiecărei categorii profesionale.
Astfel, medicii şi profesorii şi-au re­vendicat deja dreptul de a fi po­ziţionaţi altfel în grila de salarizare. „Comisia din care fac parte sindica­te­le şi reprezentanţii ministerelor are menirea de a îndrepta greşelile Guvernului. Legea a fost aprobată cu o serie de disfuncţionalităţi. În pri­mul rând, ierarhizarea actuală nu încurajează performanţa şi evo­luţia în carieră“, ne-a declarat Bog­dan Iuliu Hossu, preşedinte CNS Cartel Alfa.
O altă nemulţumire este aceea că în sistemul bugetar apar mai mulţi şefi decât angajaţi. Discuţiile purtate acum pe marginea acestei legi pot duce şi la modificarea coeficientului I de ierarhizare, care în forma actuală este de 705 lei. „Tre­buie să existe un raport egal între funcţiile de execuţie şi cele de conducere. De asemenea, e nevoie ca până în 2015 valoarea salariului mi­nim să ajungă la jumătatea celui mediu pe economie“, a mai spus Hossu.

Personalul bugetar intră în evaluări
În sistemul public lucrează 1,4-1,5 milioane de persoane, iar pentru a putea pune în practică o sala­ri­zare unitară este nevoie, în pri­mul rând, de o evaluare profesio­na­lă. În zona bugetară sunt identificate în jur de 4.000 de funcţii şi trebuie văzute foarte clar conexiunile dintre ele. Dumitru Costin, preşe­din­tele BNS, ne-a explicat că în cele şase luni pe care comisia le are la dis­poziţie e necesară o analiză foar­te exactă a competenţelor celor care activează la stat. O astfel de va­rian­tă reprezintă şi o soluţie pentru re­du­cerea cheltuielilor. În cazul profesorilor, de exemplu, alocarea ba­ni­lor de la buget ar trebui făcută în funcţie de numărul de elevi, iar plata dascălilor să ţină cont de acest deziderat.
În forma actuală, legea salari­zării unitare are 12 coeficienţi de ie­rarhizare, urmând ca la desă­vâr­şi­rea normelor de aplicare cea mai mare leafă din domeniul public să fie cea a preşedintelui României.
Şi ministrul finanţelor, Sebas­tian Vlădescu, a ameninţat perso­na­lul din zona de stat că va distri­bui banii pe criterii de performan­ţă. „Creş­terea eficienţei în muncă ar putea fi realizată prin crearea unui sistem de salarizare care să fie legat de productivitate, în contextul în ca­re România se află sub media Uniunii Europene la acest indicator“, a spus oficialul guvernamental. Vlădescu a făcut referire la faptul că în ultimii ani în domeniul pu­blic s-au înregistrat majorări sa­la­riale semnificative fără a se ţine cont dacă sunt în concordanţă cu productivitatea acestui sector. De altfel, până acum nici nu a fost dezvoltat un mijloc prin care se poate cuantifica această productivitate, dar există posibilitatea ca în anumite ramuri - educaţie, sănătate - să se poată face o analiză exactă.
Până când se va putea pune în practică o astfel de variantă trebuie lămurite problemele apărute odată cu Legea 330/2009 pentru a vedea exat cine şi cât ia salariu. Proiectul de buget aflat în acest moment în dezbatere prevede că cheltuielile de personal din acest an vor ajunge la 45,7 miliarde de lei.


"Legea a fost aprobată cu o serie de disfunc­ţiona­lităţi. În pri­mul rând, ie­rar­hizarea actuală nu încurajează performanţa şi evoluţia în" carieră
Bogdan Iuliu Hossu, preşedinte CNS Cartel Alfa


Cum se calculează veniturile bugetarilor
Potrivit reglementărilor în vigoare, în acest an personalul bugetar îşi va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, iar venitul se va calcula astfel: noul salariu de bază sau in­demnizaţia de încadrare este cel/cea corespunzătoare funcţiilor din luna de­cembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potri­vit ane­xelor legii (salariul de merit, sporul de confidenţialitate, sporul de stabilitate, sporul de dis­po­zitiv, sporul de vechime în muncă). Noile salarii de bază se consti­tuie prin adunarea ve­chiului salariu de bază cu sporurile menţionate, dacă au fost acordate în decembrie 2009.
De asemenea, în anexele legii mai sunt prevăzute o serie de sporuri rămase în afara salariului de bază (de exemplu, sporul pentru condiţii periculoase). Acestea se vor acorda într-un cuantum egal cu suma calculată luna trecută. Un alt spor special de care trebuie ţinut cont este cel plătit persoanelor care îşi desfăşoară activitatea noaptea. În acest caz, valoarea sporului este de 25% din salariul de bază. Există o condiţie pentru a putea primi acest bonus, şi anume timpul lucrat noaptea trebuie să depăşească trei ore din timpul normal de lucru. Sporurile care nu se regăsesc în anexele legii nu pot fi băgate în salariu. În perioada următoare se va stabili soarta acestor stimulente, fiind posibilă plata lor abia după 2011.

Alte zile libere pentru bugetari, dar şi multe concedieri
Anul 2010 se anunţă unul foarte greu pentru bugetari. Mulţi dintre ei riscă să-şi piardă locurile de muncă, în condiţiile în care proiectul de bu­get pe 2010 prevede reducerea cu 100.000 a numărului de posturi din a­cest sector. Deja s-a anunţat că 15.000 de dascăli vor ieşi din în­vă­ţământ, iar 3.000 de asistenţi sociali nu vor mai avea slujbe. De asemenea, Guvernul ia în calcul varianta de a-i trimite din nou pe bugetari câteva zile pe lună în concediu fără plată.


Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Gabriela Vranceanu Firea

Insuliţe de chelie pe economie

Faptul că în campania electorală Adriean Videanu i-a prostit pe minerii lui Condescu şi le-a promis că le dă minele cu totul, în schimbul voturilor, nu mai miră pe nimeni. În fond, de 20 de ani, cine e la putere taie, face şi desface, drege, alege şi culege, ca şi cum ar fi vătaf pe mo­şia lui. Faptul că PD-L se la­udă cu programul de reabilitare termică a blocurilor, fără a sufla o vorbă de­spre cetă­ţe­nii ne­mul­ţu­miţi, că­rora li s-a prezentat un de­viz iniţial ce ul­terior a crescut precum Făt-Frumos, iar nu mai miră pe nimeni. Firmele abona­te la contractele cu statul nu s-au mulţu­mit să aibă de lucru în ani de criză, ci au găsit o bună oportunitate să tragă în piept locatarii, umflând pre­ţu­rile cu pompa.

»continuare

SFIN ÎŢI OFERĂ

Un american liniştit

Începând din 15 martie, Săptămâna Financiară vă oferă un film despre dragoste, trădare şi război, realizat de Phillip Noyce, cunoscut în special datorită filmelor de acţiune şi thriller, precum „Colecţionarul de oase”, „Sliver”, „Sfântul” sau „Jocuri patriotice”.

Prima Casă - Ghid complet

Cele mai bune oferte bancare pentru programul Prima Casă, dar şi informaţii pertinente despre actele necesare, paşii ce trebuie parcurşi sau opţiunile de locuinţe, toate pot fi regăsite acum în ghidul complet „Prima Casă”, ediţia online.

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net

Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
Clir Media
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP