Printre noutăţile, prevestitoare de nimic bun, adu­se de organizarea Guvernului Boc IV, se numără şi transferul Depar­ta­mentului Pădurilor, de la Mi­nisterul Agr­i­culturii la cel al Mediului. Aparent, după 6 ani de „rătăcire” instituţională, respectivul domeniu ar reveni, de la un minister cu obiective pur lucrative, la unul consacrat esen­ţialmente pro­tecţiei. Şi cum pădurea româneas­că se află în­tr-o mare suferinţă, măsura ar fi, aparent!, una po­zitivă. Mai mult decât atât, în acest mod s-ar respecta şi o anumită tradiţie: în prima sa orga­ni­zare ca minister, în ianuarie 1990, cel al mediului cu­prindea trei departa­men­te: ape, păduri şi pro­tecţia mediului. O astfel de repre­zentare guvernamentală se justifica, atunci, prin dorinţa de a pune accentul pe acţiu­nea de protecţie a factorului silvic, pe calea ataşării sale la un minister ne­economic. Opţiu­nea s-a dovedit bene­fi­că mai ales în primii ani după decembrie 1989, când pornirile distructive şi de „privatizare” rău în­ţe­leasă au generat o agre­siune masivă împotriva fondului forestier, cu urmări incalculabile. Treptat însă, gru­pu­rile de interese economice au făcut pre­­siuni pentru trecerea departamentului la Mi­nisterul Agriculturii, spre exploatarea nestăvilită a pă­durii, ca factor economic. Este cunoscută, în acest sens, bătălia din pe­rioada guvernării 1996-2000, dintre un deputat pretins „apostol” al pri­va­tizării pământului şi un ministru, inginer silvic, care, spre cinstea lui, susţinut şi de preşedintele în funcţie, a reuşit să bareze poftele baronilor lati­fundiari. Dar adepţii protecţiei aveau să fie repede învinşi. Sub pretextul reconstituirii dreptului de proprietate asupra te­renurilor silvice, în condiţiile sim­plei mi­mări de adoptare şi aplicare a unor mă­­suri adecvate de protecţie şi gestionare durabilă, aproape două treimi din fondul forestier naţional a trecut în proprietate privată. În acelaşi timp, ex­ploa­tarea săl­batică a lemnului a devenit o afa­ce­re hi­perprofitabilă şi domeniul şi-a creat ba­ronii săi bine-cunoscuţi. Iar, în consecin­ţă, din 2004, şi Departamentul Pădurilor a fost trecut în componenţa Ministerului Agriculturii. Şi aşa au putut să se des­făşoare în voie marile afaceri cu lemn în detrimentul păstrării integrităţii fondului forestier na­ţional! În paralel, dar în acelaşi spirit, s-au des­fă­şurat acţiuni de exploatare rapace a celorlalte resurse naturale ale ţării, în frunte cu marea lovitură a aurului de la Roşia Montană.
Dar care ar fi legătura dintre aceste evo­luţii şi re­centa mutare organizaţională pe tabla de şah a Gu­vernului României? Să pornim de la ştirea de presă potrivit că­reia proiectul Roşia Montană a fost in­clus în programul de guvernare… după ne­­go­cierile dintre ministrul pentru eco­no­mie, A. Vi­deanu (PD-L), şi cel pentru me­diu, L. Borbely (UDMR). Este actul de naş­tere a unei veritabile „monstruoase coaliţii” antiecologie! Într-adevăr, se cu­noaşte faptul că, sub pretextul unei po­luări trans­frontiere, miniştrii UDMR ai me­diului s-au pronunţat constant împo­trivă şi au blocat desfă­şu­rarea proiectului R.M. După cum şi că „baronii lemnului” aparţin formaţiunii maghiare. Aşadar, tro­cul este clar: vă dau pădurile, ne daţi aurul de la Roşia Montană! Şi astfel, coaliţia-i gata!
…Anul ecologic 2010 se deschide, astfel, cu o veste proastă. Nu ne rămâne decât speranţa că forţele binelui, cele ale protecţiei mediului şi conservării re­surselor naturale ale ţării, conform inte­resului naţional, aşa cum prevede Con­sti­tu­ţia, vor învinge din nou sau, cel pu­ţin, vor limita efec­tele distructive.