Un buget de Ev Mediu

Începe azi dezbaterea în Parlament a le­gilor bugetului de stat şi asigurărilor sociale de stat. După cum spun documentele guvernamentale, politica bu­getară din acest an are un „caracter complex ce derivă din necesitatea de­rulării procesului de ajustare a de­ze­chilibrelor macroeconomice”. Adi­că se taie fonduri de la programele sociale şi de la salarizare. Guvernul re­cunoaşte că, în mod obişnuit, în pe­rioadele de recesiune, politicile ma­croeconomice vi­zea­ză creşterea volumului cheltui­e­lilor publice pentru impulsionarea ce­rerii globale, a producţiei şi a venitu­ri­lor. Dar se scuză cu o minciună, afir­mând că avem un nivel ridicat al cheltuielilor publice, de 38% din PIB în anul 2009. Dacă a­cesta este un nivel ridicat al cheltuie­lilor publice, ce să mai spunem de ma­joritatea statelor membre ale Uniunii Eu­ropene, care în mod siste­matic au cheltuieli publice care de­pă­şesc 47% din PIB? Adevărul este acela că Româ­nia face parte din plutonul ţărilor care şi-au slăbit singure stabilizatorii auto­maţi din economie prin adoptarea cotei unice şi prin schi­lodirea politicilor de asigurări sociale. Toată povestea asta cu statul român prea cheltuitor are un singur scop, asal­tul asupra pensiilor, salarii­lor şi prestaţiilor sociale. Guvernul nu­meşte această masacrare „refor­mă structu­rală”, parte importantă a „re­for­mei sistemului public”.
Într-o vreme în care toată lumea re­des­coperă virtuţile prezenţei statului în eco­nomie şi în relaţia cu comuni­tă­ţile lo­cale, statul român sună retra­ge­rea. Şi încă retragerea în devălmăşie. Căci ce altceva este decizia grăbită de a reduce locurile de muncă din educaţie cu 15.000 de posturi din septembrie? Ma­joritatea acestor posturi sunt în şcoli din me­diul rural, în şcoli complet nea­tractive pentru absolvenţii universită­ţilor. De ani buni, sute de mii de copii din aceste localităţi primesc ori­cum o edu­caţie precară, în condiţii spar­tane deseori. Ne plângem că nu se nasc des­tul de mulţi copii pentru a asi­gura rata de înlocuire a generaţiilor a­dul­te, dar şi acestor puţini copii le re­f­u­zăm drep­tul la educaţie de calitate. Ni­meni, nici chiar ministrul de resort, nu ştie cum se va aplica măsura adoptată.
În viitorul apropiat vor mai urma anun­ţuri de acest tip, alte locuri de muncă din sectorul bugetar vor fi desfiinţate. Serviciile publice, oricum de calitate în­­doielnică, vor fi şi mai criticabile. Gu­ver­nul îşi propune eficienţă în cheltui­rea banului public, dar nu are nicio pre­ocupare privind eficacitatea. Se tot calcu­lează costul serviciului public, dar ra­reori se ur­măreşte îndeplinirea obiectivelor lui. Pentru îndeplinirea obiecti­velor fundamentale ale serviciului pu­blic este necesară o anumită finanţare mini­mă, sub care nu se poate coborî şi dincolo de care orice discuţie despre efi­cientizare devine stupidă. Avem exem­plul sistemului de sănătate, unde bugetul este de 3% din PIB, la o treime din bugetele sănătăţii din sta­tele euro­pene. Faptul că bugetul sănătăţii este de doar 3% din PIB înseamnă doar sa­larii penibile pentru personalul medical şi puţine servicii medicale şi medicamente asigurate pacienţilor. Fondurile alo­cate sunt sub minimul necesar în­deplinirii obiec­tivelor sistemului, iar dis­­cuţiile despre eficientizare sunt inu­tile în aceste condiţii. Efectele di­recte ale situaţiei sunt migrarea medicilor ca­pa­bili în străinătate şi creşterea nu­mă­rului bolnavilor cronici, cu capacitate de mun­că limitată.
Estimările oficiale sunt că, în anii ur­mători, creşterea economică va fi po­zitivă şi susţinută. Avem un guvern op­timist. Este însă pregătit Guvernul şi pentru ipoteza, destul de plauzibilă, că această criză va dura mai mulţi ani? Avem nevoie de reconfigurarea politicilor publice, nu de dina­mi­tarea lor. Iar reconfigurare nu în­seam­nă mai puţin, ci altfel. Înţele­gem preocuparea Guver­nului pentru eficienţă în sectorul pu­blic, dar îi cerem să ne demonstreze că indicatorii de eficacitate nu se vor de­te­riora. Dacă nu ne poate da aceste asi­­gurări, nimic nu-l va salva de furia ce va să vină.