Consiliul de Administraţie (CA) al BNR a decis, în prima şedinţă de politică monetară din 2010, să reducă dobânda cu 0,5 puncte procentuale, de la 8% la 7,5%, şi să menţină ratele pentru rezervele minime obligatorii (RMO) aplicabile pasivelor, în lei, la 15% şi, în valută, la 25%.
Totodată, banca centrală a decis „gestionarea fermă a lichidităţii din sistemul bancar, în vederea consolidării transmisiei semnalelor de politică monetară", se arată într-un comunicat al BNR. CA al BNR reiterează că „banca centrală va continua să monitorizeze atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin adecvarea instrumentelor de care dispune, să asigure menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare”.
Decizie surprinzătoare
Anterior, majoritatea analiştilor estimau că BNR va menţine dobânda de politică monetară la nivelul de 8% sau o va reduce, cel mult, cu un sfert de punct procentual, pe fondul incertitudinilor privind politica fiscală şi al presiunilor inflaţioniste manifestate în ultima perioadă în economie.
Astfel, într-un raport publicat marţi, înainte de şedinţa CA al BNR, analiştii ING Bank anticipau că atât dobânda-cheie, cât şi nivelul RMO vor fi menţinute, din cauza perspectivelor îngrijorătoare ale inflaţiei. „Probabilitatea atingerii ţintei de inflaţie de anul trecut pare foarte redusă, în timp ce indicele preţurilor de consum va resimţi anul acesta impactul creşterii accizelor. Mai mult, anumite preţuri administrate se poate să înregistreze creşteri anul acesta, după pauza înregistrată în anul electoral 2009 şi nu este exclus ca preţurile anumitor produse alimentare să crească”, arată analiştii ING Bank.
În plus, în opinia acestora, impactul unei decizii de reducere a ratei de dobândă de politică monetară asupra pieţelor financiare, inclusiv asupra cursului de schimb euro/leu, „ar putea fi limitat, în cazul în care transmisia deciziilor de politică monetară va continua să se realizeze în mod ineficient”.
Rata anuală a inflaţiei a crescut în noiembrie pentru prima dată după opt luni consecutive de declin, la 4,65% - al doilea nivel din UE, după Ungaria (5,2%) - în contextul unei majorări lunare de 0,67%, determinată în principal de avansul preţurilor la ţigări şi combustibili. BNR a stabilit pentru 2009 o ţintă de inflaţie de 3,5%, cu un interval de variaţie de plus/minus un punct procentual, şi estimează că indicatorul se va plasa la 4,5% în luna decembrie. BNR ţinteşte în 2010 încadrarea inflaţiei în intervalul 2,5 - 4,5% şi estimează că rata anuală se va situa la 2,6%, cea mai mică din ultimii 20 de ani.
Inflaţia annuală din zona euro a crescut, în decembrie, la 0,9%, potrivit estimărilor preliminare ale Eurostat, de la 0,5% în noiembrie, pe fondul scumpirii petrolului şi al aprecierii monedei europene faţă de dolar.
S-a revenit la nivelul de acum doi ani
În urma deciziei de marţi, dobânda-cheie a BNR a revenit la nivelul de la începutul anului 2008.
La precedenta şedinţă de politică monetară, de la începutul lunii noiembrie 2009, CA al BNR a decis menţinerea dobânzii la 8% şi ratele RMO aplicabile pasivelor în lei, la 15%, şi în valută, la 30%. Ulterior, pe 16 noiembrie, CA al BNR a redus nivelul RMO la pasivele în valută cu scadenţă sub doi ani de la 30% la 25%, pentru susţinerea finanţării sectorului guvernamental de pe piaţa internă, în condiţiile amânării tranşelor din împrumutul extern.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să împrumute, în ianuarie, patru miliarde de lei prin vânzare de titluri de stat, în contextul în care are de finanţat în 2010 un deficit de 5,9% din PIB, respectiv 32 miliarde lei, la care se adaugă titluri scadente de 24,6 miliarde lei. Deficitul bugetului general consolidat a urcat, după primele 11 luni din 2009, la circa 6% din PIB, de la 5,1% la sfârşitul lunii octombrie.
Banca centrală a redus în 2009 dobânda de politică monetară cu 2,25 puncte procentuale, de la 10,25%, şi ratele RMO aplicabile pasivelor în lei ale instituţiilor de credit, de la 18% la 15%. Totodată, CA al BNR a redus, pe parcursul anului trecut, nivelul RMO la pasivele în valută cu scadenţă sub doi ani de la 40% la 25% şi a celor cu scadenţă reziduală de peste doi ani de la 40% la zero.