A doua zi de Crăciun, preotul unei biserici se uită la scena Naşterii şi observă că Iisus lipseşte dintre statuete. Când iese afară, vede un băieţel cu o maşinuţă roşie în care era aşezată statueta pruncului Iisus. „De unde ai luat statueta asta, micuţule?“, îl în­treabă preotul. „Din biserică“, zice băieţelul. „Şi de ce ai luat-o?“ „Cam cu o săptămână înainte de Crăciun, m-am rugat pruncului Iisus şi i-am promis că, dacă-mi va aduce o maşinuţă ro­şie de Crăciun, el va fi primul pe care-l voi plimba cu ea!“
Această scenă şi tabloul politic românesc din preaj­ma Crăciunului sea­mănă ca două picături de apă. Ca şi în cele scrise mai sus, preşe­dintele şi vechi şi nou pare să-i fi promis lui Emil Boc, şi expiratul, şi proas­pătul premier, că, dacă face tot ce este omeneşte posibil, şi chiar mai mult, pentru realegerea sa, cel dintâi care va avea plenar de câştigat este chiar el. Cu alte cuvinte, Traian Băsescu joacă rolul băieţelului care îşi ţine promisiunea şi îl plimbă, prima tură, pe Emil Boc prin curtea Palatului Victoria, cu maşinuţa roşie... sau portocalie... sau mov.
Zis şi făcut, numai că socoteala de-acasă nu prea se potriveşte cu ce găsim în teren. Iarna se anunţă mai lungă şi mai grea decât ne-am obişnuit în ultimii ani, efectele crizei econo­mice sunt mai dure decât vor guvernanţii să recunoască, mediul privat a redus drastic cheltuielile, însă cel de stat a recurs la zile lib­ere - o măsură oricum insuficientă - mult prea târziu şi cu prea multe cazne. Adevărata acţiune de restructurare a aparatului admi­nis­trativ ar trebui lansată imediat după Sfân­tul Ion, numai că tare mi-e că vor avea loc din nou amânări şi pasări de responsa­bilitate.
Şi apropo de responsabilitate.... mirarea ge­nerală este că Traian Băsescu simte nevoia să împartă responsabilitatea şi cu alţi actori de pe scena politică, după ce în campania electorală i-a demonizat, prin reprezentanţi, pe absolut toţi politicienii, mari sau mărunţi, mai vechi sau mai nou-veniţi în politică, fără ocolişuri, fără rezerve, fără excepţii. Cum digeră acum electoratul lui Traian Băsescu schimbarea de macaz? Nu cred că foarte bine. Cum acceptă intrarea în guvern a unor reprezentanţi ai comuniştilor, mafioţilor, îmbuibaţilor, magnaţilor, mogulilor? Cu mare strângere de inimă, sunt sigură.
Scuza puerilă exprimată în cuvinte pompoa­se, gen „interesul naţional“, „moratoriu pe şase luni“, „consens naţional pe anumite obiective“ nu are niciun dram de sinceritate pentru simplul motiv că nimeni, nici chiar Traian Băsescu, nu ne poate deleta memoria, ca şi cum am fi calculatoare, şi să o luăm de la capăt cu o conştiinţă nou-nou­ţă, neinfluenţată de cele întâmplate până acum câteva zile.
Categoric, ar fi fost ideal ca PD-L şi Traian Bă­sescu să accepte un premier PNL şi un gu­vern deschis mai multor partide, inclusiv PSD, după care vedem că-i cam zburdă ochii - avem oferta lansată lui Marian Sârbu, pentru Muncă -, dar, dacă nu s-a dorit, atunci ce rost au aceste cârpeli cel puţin cara­ghioase, ca şi cum miniştrii ar fi făcuţi din plastilină: preşedintele îi modelează după propria dorinţă şi, dacă se poate, după propriul chip?!
Fiind în prag de Sărbători, mă abţin să mai zugrăvesc, după propria opinie, chipul pre­şe­dintelui. Revin în 2010! Aşa că vă las, dragi cititori, să trageţi singuri concluziile aces­tui an dement şi să reflectaţi la întreba­rea: când va primi şi poporul român promi­siu­nea, ce va şi fi îndeplinită, de a fi plimbat primul, prin piaţa prosperităţii, a bunăstării şi ar­mo­niei, aşa cum sunt acum legănaţi politicienii care s-au afirmat într-un scrutin electoral marcat de numeroase bănuieli de fraudare? Sărbătorile cu bine, dragi ciuruiţi de politică sau de sărăcie!