Acum câteva zile am dat peste o chestie ciudată în raft, la supermarket.
Un aparat de ras cu lame, electric. Aparent, o baterie mică îl face să freamăte de nerăbdare să se întâlnească cu obrazul meu, care sigur că merită tot ce e mai bun. Conform prospectului (citat cu aproximaţie), vibraţia asta face din lame adevărate secure ale călăului, care retează scurt şi cu sete firele de păr scăpate altminteri de lama normală, placidă, indiferentă.
Asta m-a făcut atent. Când am ajuns acasă, am mers întins în baie. Am acolo o periuţă de dinţi cumpărată recent şi care mi s-a părut şi ea de la bun început bizară. Nu doar că era prea scumpă (am presupus că fabricantul a folosit păr de cămilă călită în lupta cu furtunile de nisip), dar avea şi mânerul cam gros. L-am cercetat atent şi-am găsit pe el acelaşi lucru ca şi pe aparatul de ras: un buton. L-am apăsat şi periuţa a început să vibreze uşor. Sunt sigur că bacteriile s-au aruncat de la etaj de teama cutremurului, în blocurile microscopice construite peste noapte între firele de păr...
Se poartă vibraţiile deci. La Diverta, un raion întreg e dedicat aparatelor care te mişcă. Fără eforturi lirice, fără poveşti lacrimogene, doar cu câteva motoraşe. Unul seamănă cu o şa, însă n-ai nevoie şi de cal. Te aşezi şi începe să se mişte bezmetică în toate direcţiile, ca românul venit la cumpărături în outletul de lângă Viena. Alte unelte casnice cu motor seamănă cu nişte buzdugane, cam ca acela folosit de Ceauşescu la inaugurarea preşedinţiei, în 1974. Sunt un pic mai grele şi trezesc dictatorul din tine, care simte imediat nevoia unui masaj aşa, profesional, de cultul personalităţii.
Dacă faci inventarul, găseşti nu doar periuţa cu vibraţii, ci şi telecomanda de jocuri care se zbate în mână, mouse-ul cu feed-back, mătura care îţi fuge din mână, lingura care se învârte singură să-ţi mestece zahărul în cafea, maşina fără vibraţii, dar cu rotaţii, care scoate dopul din sticla de vin şi cea care scoate aerul când n-ai băut tot, să nu se strice în frigider.
Toată chestia asta miroase a disperare. Pe bune, chiar îţi vine să crezi că periuţa care îţi fuge din mână poate să sperie vreo bacterie? Ce-i face, îi dă peste cap concepţia despre lume, viaţă şi periuţe? Cât priveşte accesul mai bun între dinţi, nu era mai simplu să foloseşti peri mai subţiri? Aşa ar zice geometria de-a doua...
Dar bineînţeles că nu despre asta e vorba. Motoraşul costă cinci cenţi.
Marketingul îi adaugă până la un dolar. Şi profitul e rezultatul direct al credinţei noastre în minuni.
Pentru că ăsta e aparatul cel nou, o vrajă. Un descântec. Iar textul din prospect ar fi fost scris acum 5.000 de ani de un şaman. Acum doar îi spunem copywriter...
