Percepţii ferfeniţă
de Elena Dumitru in Editoriale pe 18 Decembrie 2009, 18:46
Alegerile prezidenţiale s-au încheiat şi nimeni nu poate spune care a fost voinţa reală a cetăţenilor români care au votat cinstit şi o singură dată în 6 decembrie. Dar acest episod discutabil rămâne în urmă şi noi trebuie să mergem mai departe, într-o atmosferă încărcată de resentimente şi încrâncenare. Campania a pus faţă în faţă oameni cu interese şi preferinţe diferite. Cuvinte grele s-au scris şi s-au rostit. Va fi greu să refacem o brumă de solidaritate naţională pe ruinele discursurilor violente şi ale unor metode urâte de campanie. Acest ultim mandat prezidenţial al domnului Traian Băsescu are toate şansele să fie încă mai sterp decât primul, cunoscută fiind priceperea domnului preşedinte de a tăia în fâşii pacea socială şi de a o servi câinilor războiului româno-român. Guvernul, chiar presupunând că va fi format din ce are PD-L mai de soi, nu va produce politici mai bune decât cele secretate folcloric de primul guvern Boc. Programul esenţial al acestui partid este de reducere a puterilor, dimensiunii şi resurselor sectorului public, sub numele de „modernizare“. Într-o perioadă în care toate guvernele europene şi-au accentuat prezenţa în economie şi în societate, PD-L îşi asumă o adevărată lobotomizare a statului.
Românii sunt de acum fiecare pe cont propriu. Viitorul apropiat va fi aşa cum vom putea fiecare dintre noi să ni-l construim, fără o umbră de susţinere guvernamentală. Totuşi, 5.300.000 de români au o percepţie optimistă a viitorului. Ceilalţi sunt mai degrabă pesimişti. În vremuri tulburi, oamenii au percepţii şi speranţe foarte diferite nu doar în privinţa politicii, ci şi a situaţiei economice. Percepţiile managerilor în privinţa mediului de afaceri sunt mai uşor de explicat prin cunoaşterea volumului şi valorii vânzărilor, a calităţii relaţiilor lor cu mediul bancar sau a semnalelor pe care piaţa le dă în privinţa preţurilor. Dar, când privim la studiile savante dedicate percepţiei exuberante a mediului de afaceri, publicate cu doar un trimestru înainte de declanşarea crizei, credibilitatea metodologiilor şi rezultatelor acestor studii este tare îndoielnică. Totuşi, în speranţa unor veşti mai bune, continuăm să le dăm un oarecare credit.
Cel mai recent barometru Deloitte legat de percepţia mediului de afaceri ne spune că optimismul a crescut în rândul companiilor româneşti. Eurochambres - Camerele Europene de Comerţ şi Industrie - ne arată că firmele noastre au cele mai pesimiste aşteptări pentru anul 2010. Institutul Naţional de Statistică publică şi el rezultatele celor mai recente anchete de conjunctură, pesimiste la cam toate capitolele. Managerii români cred că situaţia economică se deteriorează în continuare şi că numărul salariaţilor va continua să scadă. Aşa că avem de unde alege fiecare în materie de percepţii, şi fericiţii, şi ciuruiţii.
Dacă percepţiile managerilor par a fi vraişte, percepţiile cetăţenilor obişnuiţi sunt ceva mai coerent prezentate de toate sondajele. Românii sunt pesimişti, mult mai pesimişti decât ceilalţi europeni. Ei ştiu din proprie experienţă că de la momentul reluării creşterii economice mai trec 4-5 ani până când locurilor de muncă desfiinţate acum le vor lua locul altele. Scepticismul lor are încă un argument puternic, acela al diferenţialului tehnologic. Deja ştim că locurile de muncă se creează susţinut în România doar la o creştere economică de peste 5% şi în condiţiile unei guvernări active în domeniu. Deocamdată, în contradicţie cu toate celelalte guverne europene, guvernul PD-L va continua programul de creştere a şomajului pe seama sectorului public. Suntem în răspăr cu lumea care se eliberează de dogma economică neoliberală.
Mulţi români ştiu că urmează un nou drum în jungla economică şi socială. Dincolo de percepţii şi de discursurile prezidenţiale de bună intenţie, se vor convinge în curând că ceea ce părea să strălucească în campania electorală nu este aur, ci tinichea. Vom învăţa pe pielea proprie că impresia artistică nu ţine de foame.
Comentarii (1)
Cat se poate de corect editorialul.Romanii se vor trezii in 2010 ca vor avea numai tinichele-n buzunare,ca dopurile de la sticlele de bere pe care in copilarie le puneam pe sinele de tranvai si apoi jucam zala cu ele.Nu va incepe bine noul an si parca-i vad si pe cei pro Basescu si pe ceilalti ,facand front comun si mergand cu foamea-n gat in capitala pentru a face ce stiu mai bine,adica acel spectacol de sunet si lumina cu jos unii si altii.Vom strange din dinti de ne vor crapa maselele.
De d-usa-atlanta pe 26.12.2009 la 10:30

