Franţa şi Marea Britanie au decis să impoziteze drastic bonusurile primite de bancheri pentru 2009. Astfel, ceea ce trece de 27.500 de euro (în Franţa) şi de 25.000 de lire sterline (în Marea Britanie) se va suprataxa la nivelul de 50 la sută. Sarkozy şi Brown şi-au armonizat poziţiile promovând această măsură care ia zâmbetul funcţionarilor bine plătiţi din bănci. Se estimează că, la Londra, circa 20.000 de bancheri vor fi contributori în plus la bugetul statului. America nu a răspuns (încă) pozitiv la măsura franco-britanică, deşi taxarea bonusurilor ar fi primită cu bucurie de milioanele de oameni loviţi direct de criza financiară şi escrocheriile din bănci. Nici doamna Merkel nu s-a arătat încântată să se alăture „antantei“ celor doi, Germania fiind mai degrabă favorabilă unei măsuri de impunere a unei taxe internaţionale asupra tranzacţiilor financiare.
Poziţia lui Sarkozy şi Brown are ca suport zecile de miliarde de euro pompate în băncile cu probleme care au fost ţinute pe linia de plutire cu ajutorul statului. După ce şi-au revenit pe banii contribuabililor, acum este absolut imoral ca bancherii să primească bonusuri exorbitante, deşi guvernele „donatoare“ au cerut moderaţie în stimularea financiară a angajaţilor de vârf din sistemul bancar. Se introduce, cu succes la public, termenul de „solidaritate“ într-o formă concretă a participării la alimentarea fondurilor publice.
În România, asemenea suprataxări sunt respinse de politica economică de dreapta care a îmbrăţişat taxa unică de impozitare drept cheia de boltă a relaţiei dintre stat şi contribuabil. Într-o ţară lovită crunt de criză, „solidaritatea“ înseamnă pentru preşedinte şi premierul său agreat o impunere a reformării statului într-o viziune simplistă - de reducere a cheltuielilor bugetare prin desfiinţarea instituţiilor sau sufocarea acestora prin lipsă de mijloace de supravieţuire. Primul gând al preşedintelui Băsescu, rostit când şi-a luat patalamaua de la Curtea Constituţională, a fost ţintit pe „statul scump“ pentru cetăţean. Cruciada împotriva Parlamentului clevetitor şi nesigur, care are pârghii pentru demiterea şefului statului, este deschisă de referendumul recent. Desfiinţarea Senatului, reducerea numărului de parlamentari vor fi lozincile sub care se va desfăşura marea concediere din sistemul bugetar impusă nu atât de FMI, cât de incapacitatea Guvernului de a menţine în funcţiune şcolile, spitalele, sistemul de siguranţă publică.
Guvernul care se va instala după Ignat nu poate ignora hemoragia de bani publici din autorităţile locale. Primăriile consumă din finanţele publice aproape fără niciun control, invocând autonomie locală, dar uitând de alocările de fonduri de la bugetul central al statului. Pogea a încercat să impună norme de dimensionare a cheltuielilor primăriilor, dar intenţia lui, exprimată în an electoral, a fost respinsă cu vehemenţă. Cheltuielile exotice „marca Elena Udrea“ fac prozeliţi în primăriile de sat uitat sau de municipalitate mare, organizatoare de chermeze, jocuri de lumini şi fântâni arteziene, dar incapabile să repare străzile şi canalizarea.
Degeaba vrem reforma statului fără a reforma cu prioritate relaţia dintre cetăţean şi stat, care se cimentează prin taxe şi impozite. În această accepţiune, cei care nu plătesc taxe şi impozite în România au un statut complet imoral de decident al alegerilor. Preşedintele a fost decis, să nu uităm, de diaspora care nu contribuie cu nimic la finanţele statului pe care Băsescu vrea să-l reformeze. Este o temă pe care, cu siguranţă, Palatul Cotroceni o va exclude de la analiză.
Până la revederea din 2010, Sărbători fericite!
