Colindofobia
O adevărată invazie sonoră acoperă oraşul. De trei săptămâni, alegeri-nealegeri, criză sau banalul cotidian sunt zdrobite de colinde. Din maşini, televizoare, magazine, din cer şi de sub pământ tot felul de „silent night“ şi „jingle bells“ se aud la nesfârşit, într-un siropos fluviu atotbiruitor. Năucit de atâţia decibeli de nea, reni, cadouri, şemineuri şi alte simboluri de sezon, mă refugiez cu M. într-un restaurant în faţa ASE-ului. Aici, în surdină, muzică clasică. Ca doi tomnatici flăcăi ne clătim ochii cu mulţimea de fetişcane economiste care intră şi ies din clădirea de vizavi. Oftăm periodic de invidie. Dar ne consolăm spunându-ne că fiecare vârstă are plăcerile ei, şi mâncarea este una dintre ele pentru noi. Acest loc strategic este o oază de linişte la întretăierea lui Eminescu cu Dorobanţi, în nebunia pregătitoare de sărbători care a cuprins oraşul. Decorat în versiunea „lux“ a unui bistro, localul are o podea de parchet, tapet „vieux rose“ cu frunze. Tavanul este crem, la fel şi perdelele. Fotoliile sunt comode - acoperite cu ţesătură în dungi galben şi aur. Lămpile şi aplicile din perle de sticlă dau un plus de lux luxului puţin fanat deja existent. Cu un bourbon aperitiv, luăm la puricat meniul. M. alege pentru felul întâi „penne mare e monte“ (ciuperci, anşoa, parmezan, roşii), iar eu - o salată cu somon afumat şi parmezan. Cum se apropie Crăciunul, facem nebunii culinare şi financiare la felul al doilea: raţă cu portocale pentru mine (cam uscată raţa, cam dulce sosul), iar M., ca un gluton ce se află, se decide pentru „filetto al barolo“, un muşchi de vită în sos de vin roşu, foarte bine preparat. La desert, tiramisu cu fructe de pădure şi o salată de fructe. N-aş spune că este un prânz foarte echilibrat, dar o mică siestă ar putea să remedieze digestia puţin dificilă care va urma. Dar vă jur că nu am atins nici măcar o firimitură de pâine! Din modesta (şi, ca de obicei, prea scumpa) pivniţă a restaurantului am ales un Merlot de Sicilia, un vin care se lăsa băut cu uşurinţă. Un Chablis la 100 de lei şi un Cantina di Montalcino la 220 ne fac cu ochiul, dar am hotărât să fim cumpătaţi şi să nu depăşim o sticlă de vin, mai ales la prânz. Câteva cuvinte şi despre serviciu: corect, fără excese, nici prea-prea, nici foarte-foarte. În afară de nota de plată foarte piperată, am putea defini locul ca simpatic, iar vederea (vezi mai sus) face toţi banii. Nota 7. Şi Sărbători fericite!
Mon Amour
✔ Str. Mihai Eminescu nr. 17
✔ Tel.: 021.211.10.99
✔ 280 lei pentru două persoane