În hărmălaia aproape generalizată iscată de acuzaţiile de fraudare a alegerilor, urmate de contestarea acestora, de filmele erotice din capul lui Horia Roman Patapievici sau de săltarea din faţa casei de către DNA a generalului-senator Voicu, a trecut aproape neobservată o declaraţie a lui Emil Boc. Întrebat de ce nu a trimis în Parlament bugetul, premierul a răspuns candid că nu a făcut asta, şi nici nu intenţionează s-o facă în viitorul apropiat, urmând să lase plăcerea următorului guvern legitim, pe motiv că în Parlament sunt mulţi oameni răi, circa 322, care abia aşteaptă bugetul să-l fărâmiţeze
şi să-l reorienteze după interesele proprii şi evident divergente cu ale actualului cabinet.
Zicerea la care facem referire nu este originală, aşa cum nu sunt majoritatea declaraţiilor liderilor PD-L, care nu deschid gura decât pe bază de punctaj aprobat de conducerea superioară de partid şi de stat. Spre pildă, dacă dl Boc făcea respectiva declaraţie vinerea trecută, cu o seară înainte, dna Raluca Turcan spunea ceva asemănător la o şezătoare televizată. În plus faţă de şeful său de partid, dna deputat a adăugat că nu este normal ca bugetul de stat să nu reflecte voinţa şi programul guvernului care îl propune şi care se presupune că va trebui să-l şi aplice.
Cu Emil Boc nu mai avem nicio speranţă, e iremediabil pierdut. Dar ne adresăm pe această cale dnei Raluca Turcan. În România, guvernul se află sub controlul Parlamentului. Adică Parlamentul învesteşte guvernul, parlamentarii adresează interpelări miniştrilor la care aceştia sunt obligaţi să răspundă, Parlamentul aprobă prin lege ordonanţele guvernului, Parlamentul poate demite guvernul prin moţiune de cenzură. Mai simplu: Parlamentul te urcă, Parlamentul te coboară, Parlamentul îţi dă viaţă, Parlamentul te omoară! Aşadar, e dreptul Parlamentului să facă exact ce doreşte cu bugetul, să-l fărâmiţeze şi să-l reorienteze aşa cum vor cei 465 de aleşi uninominal.
Mai departe, există un punct în care dna Turcan are dreptate. Parcă nu e tocmai normal ca guvernul şi Parlamentul să aibă viziuni foarte diferite asupra bugetului. Dar aceasta este o temere caducă în situaţii normale, căci guvernul este în mod uzual emanat de o majoritate parlamentară care îl şi susţine. Şi, de multe ori, şeful guvernului este şi şeful partidului de guvernământ, care are deci un puternic ascendent asupra propriilor parlamentari. Faptul că în momentul de faţă Guvernul României este demis şi se bucură doar de susţinerea unei minorităţi nu ţine de fatalitate, ci este urmarea încăpăţânării preşedintelui Băsescu de a recunoaşte o majoritate parlamentară. Iar eventualele divergenţe între guvern şi Parlament pe tema bugetului derivă de fapt din aceea că guvernul nu reflectă majoritatea parlamentară, ci voinţa unei singure persoane şi a grupului său de interese.
