Criza din pomul de Crăciun

Vom avea guvern până-n Crăciun?
Dacă până acum n-aveam deloc, dintr-oda­tă ofertele dau pe afară. Omul de la sectorul 3 stă prin sertarele Parlamentului, dar libe­ra­lii au şi ei o soluţie. PSD speră să nu moară alianţa cu libe­ralii, deşi Iohannis a plecat primul. Sunt şi oa­menii preşedintelui (care?) ce-şi doresc să conducă Executivul, iar solu­ţiile mai solide de­cât Livache sunt aproape toate. Croitoru s-a li­niştit, aşteaptă un post bun pentru Banca Cen­tra­lă Euro­pea­nă, iar un CV cu funcţie de fost premier de­semnat cade bine la o citire în viteză.
Ce va face domnul nou prim-ministru după ce se va vedea instalat în Palatul Victoria? Pri­ma acţiune la care îl sfătuiesc să purcea­dă este o tă­mâiere a stabilimentului, pentru alungarea rău­lui infiltrat adânc în tencuieli. Biroul doamnei Nutzi merită un popas mai lung al popii (şi prie­tenii, şi duşmanii ştiu de ce!).
După izgonirea răului, urmează acţiunea de cu­noaştere a stării naţiunii în cifrele seci ale statisticii. Dacă e om stăpân pe emoţii, tot îl va a­puca durerea de cap. Deficit, încasări, im­po­zite, cereri, restructurare, şomaj, pensii, cheltuieli înarmare, cheltuieli mediu, plăţi medicamente, aju­toare sociale, datorii, da­to­rii, multe datorii neachitate. Să mai citim alte dosare?
Fiecare ministru vine cu un camion de cereri. De bani. Niciunul nu zice cât aduce, doar cât vrea! Şi la fiecare le va spune la fel. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Se uită şi pe fe­reastră spre Piaţa Victoriei. Sărăcie şi la or­nare. Câteva be­culeţe. Scumpă electricita­tea. Mai sunt şi ăia cu subvenţiile pentru căl­dură. De unde? Intră termocentralele în faliment! Să le dea primăriile, că de-aia sunt puteri locale. Să dea tot ele la spi­tale bani, că bolnavii nu-s ai Guvernului, sunt cetăţeni, deci intră la primării. Uşurat că a scăpat de o cheltuială, deschide dosarul Agri­culturii. Be­lea mare - subvenţiile. Da’ de ce să le dea Guvernul? Nu sunt de la UE? Să le plă­tească Cioloş că-i ditamai comisarul. Altul la rând. Cine mai stă cu mâna-ntinsă după banii po­porului? Armata. Să dăm ceva, să nu ne ia ăia de la NATO la întrebări. La Interne? Lasă că-şi iau caraliii singuri, iar prefecturile să aştepte, că au nivel politic şi nu ies în stradă. Sunt ai noştri. La Transporturi dăm doar da­toriile, nici alea toate. Fură destul la asfalt - fac drumul mai îngust şi marmelada întinsă bine, cum făcea mama acasă cu margarina, că eram mulţi la masă şi pâinea ieftină.
Ar mai fi ăştia de la Servicii. Nu-i bine să le fii duşman, dar nici prietenia strânsă nu-i grozavă. Le dăm mai puţin, să mai taie din ascultări. Poate nici la Cotroceni nu-i nevoie de toţi banii! Nu mai sunt turnee electorale, pe afară nu ne chea­mă. Mai bine mă duc eu mai des la Bruxelles decât preşedintele. Ce ne­voie are el? Să se bucure cinci ani de func­ţie. Eu duc greul, la mine ţipă Guran sea­ra, pe mine mă înjură sindicaliştii. Ce mi-o fi tre­buit mie balamucul ăsta? - se întreabă pre­mierul. Şi-şi zice dezar­mat: Nu prea am ce să pun în pomul de Cră­ciun! Pleacă şi stin­ge lumina.