În America, elevii sunt plătiţi să înveţe. Dacă informaţia asta nu vă emoţionează în niciun fel, lăsaţi ziarul jos şi mergeţi în camera copilului, să vedeţi cum stă cu temele. OK, aţi fost? Nu e prea bine, nu?
Şi-a găsit altceva mai bun de făcut în ultimele trei ore, pe care a promis că le petrece citind?
Bănuiam eu. Şi-al meu e la fel, staţi liniştiţi. Însă eu nu mai sunt liniştit de când am aflat că există o soluţie la problema asta, o soluţie de piaţă, descoperită - unde, bineînţeles! - în America. Cash contra note.
Cum funcţionează? E simplu, elevul primeşte salariu, între 100 şi 300 de dolari pe an, pentru un carnet de note bune. Asta în unele şcoli. În altele, banii se dau dacă elevul doar se duce la ore, pentru că şi absenţele sunt o problemă majoră în zonele defavorizate. Cel mai simpatic e programul în care elevii sunt plătiţi să stea după ore şi să-şi facă temele: 8 dolari pe oră. Asta e chiar mai mult decât salariul minim în Statele Unite. Şi cum ei sunt de obicei copii săraci, probabil că deja sunt mai bine plătiţi decât părinţii: frumoasă ironie!
Sigur, unora o să li se pară imoral: de fapt, înveţi pentru tine, de ce să te plătim pentru asta? Şi totuşi, dacă stai să te gândeşti bine, şcoala o faci şi pentru cei din jur, pentru societate cum ar veni. Cineva îmi spunea acum câteva zile că se îngrozeşte la gândul că va fi tratat de tinerii care astăzi intră la Facultatea de Medicină fără examen. Da, dar măcar clinicile din Austria au un viitor asigurat!
Dar să revenim la şcoala noastră şi la marketingul targetat. Pentru că aici voiam să ajung. Şi anume la o bancă americană care a inaugurat un proiect de marketing extrem de îndrăzneţ: credit pentru cei care nu se mai califică la niciun credit, oameni amărâţi (da, sunt destui în America!), dar care au totuşi o calitate: au copii de zece, adică de nota A, cum e pe la ei. Programul e simplu: iei câte zece dolari, sau cam în zona asta, pentru fiecare notă bună a copilului. Practic, chiar dacă eşti falit, te duci la bancă cu carnetul de note şi te poţi califica, în funcţie de ce note are copilul, la ceva bani de Crăciun.
Nu ştiu care e morala aici, însă ideea de marketing e genială: practic, banca a inventat o piaţă. Aceşti oameni nu puteau primi un credit pentru că nimeni nu avea încredere în ei, în sensul financiar. Or, notele bune ale copiilor spun câte ceva despre părinţi: probabil că şi ei sunt destul de responsabili, dacă au reuşit să-şi facă odraslele să înveţe. Ca atare, poate că vor reuşi să şi plătească un credit. Ţintă lovită!
Comparaţi acest gen de marketing aproape chirurgical cu campaniile noastre întinse ca un cearşaf uriaş peste patul în care trage să adoarmă masa enormă de clienţi, ţintiţi la grămadă, cu bomba atomică a ofertelor speciale.
Se aruncă cineva la un pic mai multă precizie?
