Reginuţa

de Matei Perahim in Recomandari pe 11 Decembrie 2009, 19:11

  • print
  • rss

Există oare un loc în Bucureşti unde să poţi, la 7 dimineaţa, să bei o cafea într-un cadru elegant şi prietenos? Din cunoştinţele mele nu exista, până nu mi s-a dovedit contrariul. Un mic bistro pe Sfântul Ştefan, unde, odată cafeaua din zori bău­tă, mi-am dorit să revin. M-am întors cu G. să luăm un prânz de sâmbătă, departe de plictiseala brunch-urilor de la marile hoteluri şi nu am regretat. Deşi la subsol, locul este aerisit, pe două ni­veluri. Sub bolţile de cărămidă s-a creat un decor subtil şi prietenesc, cu obiecte heteroclite care dau o impresie de „cosy”. Aici o colecţie de sticle de bere, o alta de vase de lut. Afişe de epocă, un brad deja împodobit, un fel de atmosferă familială care te unge la inimă. La fel de confortabile canapelele şi fotoliile din piele neagră, mai mult „club” decât restaurant. Tavanul este decorat cu „valuri” de pânză aurie care stopează zgomotele, multiplicând astfel confortul auditiv. Desigur plas­me, dar din fericire la această oră de prânz erau închise. Meniul este italienesc, cu pastele proas­păt făcute în casă. Să nu vă aşteptaţi la un pomelnic de feluri, aşa cum din păcate se întâmplă în cele mai multe restaurante cu pretenţii italiene. Aici este un adevărat bistro, un loc unde poţi mân­ca fără fasoane, cu amicii sau familia. În aştep­tarea pastelor am luat nişte bruschette cu ton şi altele „sweet chili”. Apoi a venit momentul ravioli cu unt şi salvie, iar pentru G. spaghete cu anşoa şi ardei iute. Amândouă bine făcute, „al dente”, cu adausurile bine echilibrate. Pentru felul al doilea, G. a ales scoici în sos roşu, iar eu - un muşchi de vită pe un pat de rucola cu parmezan pe care l-am găsit excelent (în mod curios, nu am fost deranjat de rucola în această combinaţie). Un ciorchine de struguri a încheiat această masă. Pivniţa micuţului bistro este destul de bine închegată. Astfel, podgoriile româneşti sunt bine reprezentate: Ceptura-Vinul cavalerului, Prahova Valley, inevitabilele Jid­vei şi Murfatlar, Cramele Halewood. Şi berile speciale care nu sunt de găsit oriunde: Augustijn, Gentse Tripel, emblema oraşului Gent, sau Celis White, o bere albă nefiltrată. Noi ne-am dedat la un Piemonte Grignolino DOC, un vin roşu rubiniu intens, cu o aromă de fructe, cu avantajul incontestabil de a fi mai ieftin cu 50% faţă de vinurile româneşti. La aceasta trebuie să adaug un serviciu amabil, fără scorţoşenie şi, ce-i mai de preţ, eficient. O „reginuţă” de nota 7.

Reginetta
- Str. Sfåntul Ştefan nr. 13
- Tel.: 021.314.94.00
- 100 de lei pentru două persoane
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net