La Târgul de Carte Gau­dea­mus, recent desfăşurat, am participat la multe lansări şi am ratat şi mai multe, mulţu­mindu-mă cu cărţile care le-au oca­zionat. Una dintre cele mai frumoase şi la care am ţinut să-l prezint pe autor a fost lan­sarea debutului „La vânătoare de râşi” (Editura Coresi), un volum de pro­ză scurtă al lui I. B. Martin.
Pe Ion Bogdan Martin l-am cunoscut ca scenarist de televiziune, lucrând cu uneltele umoristului la seriale şi emisiuni de divertisment, genul cel mai greu poate din această zonă pentru că, vorba lui Horaţiu Mălăele, fiecare poantă reuşită este de fapt concurenta celei precedente, scrisă tot de tine. Ca să poţi îndura această luptă ca o scară fără sfârşit pe care se duelează muschetarii glumei îţi trebuie seninătate şi o nesfârşită resursă de autoironie.
Cred că Ion Bogdan Martin le are pe amân­două, adică izbuteşte să combine lu­ci­ditatea în faţa lumii cu o doză bine cântă­rită de nepăsare. A reuşi să râzi de lume şi de tine însuţi este un har care, dacă nu adu­ce glorie literară, măcar cheamă un anumit tip de fericire. În prozele sale scurte, Ion Bogdan Martin demonstrează că este un asemenea fericit. Faptul că debutul său lite­rar apare atât de tîrziu, acum, când au­to­rul este un bărbat matur, un împlinit cetăţean, soţ, tată şi contribuabil etc., etc., ba chiar a cochetat şi cu po­litica, ne arată că pentru umo­ristul nostru nu contează gloria tre­că­toare, ci însuşi ha­zul ca resursă de nemurire.
Ion Bogdan Martin scrie chiar de amorul artei şi dacă s-a hotărât, după multe pagini de scheciuri TV, dar şi de tea­tru, să-şi adune textele între două co­perte nu înseamnă că a îmbă­trâ­nit, ci că refuză bătrâneţea. De altfel, umo­riştii nu ajung niciodată la senectute şi nici nu mor în patul lor. Dacă aş vrea să fiu rău­tăcios, aş spune că mor în ale altora. Însă nu vreau să fiu sarcastic pentru că nici Ion Bogdan Martin nu este. El cultivă un tip de haz care nu exclude blândeţea şi în­ţe­legerea, nu iubeşte poanta neagră şi nici pe cea seacă. Dimpotrivă, desfată cititorul şi privitorul cu o scriitură bogată, suculentă, fără prejudecăţi, dar şi fără tri­via­litate. Nu ştiu, şi cred că însuşi autorul nu şi-a pus problema, dacă volumul acesta de în­ceput va rămâne singurul. Eu sper că nu. Dar Ion Bogdan Martin este un spirit liber, ne­li­niştit în legătură cu arta sa şi toto­dată lipsit de orgoliu, încât vă propun să ne bucurăm râzând din toată inima de aceste pagini şi, dacă va mai urma ceva, să stăm pe-aproape.
Nu-i spun lui Ion Bogdan bun-venit în literatură pentru că e de mult acolo (aici) şi se mişcă firesc în undele ei.