Fugarul Nicolae Popa,
fostul director al Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al SOV Invest, societatea de administrare a Fondului Naţional de Investiţii (FNI), a fost arestat de autorităţile din Jakarta (Indonezia) şi va fi extrădat în România, unde are de executat o pedeapsă cu închisoarea. Ministerul Justiţiei a fost informat de Interpol cu privire la
arestarea lui Nicolae Popa, în baza unui mandat emis de autorităţile judiciare române după ce hotărârea judecătorească de condamnare în cazul lui, în dosarul FNI, a rămas definitivă. Între timp, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis încă un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului cu privire la persoanele care au ajutat persoana condamnată să se sustragă de la executarea pedepsei.
Nicolae Popa este un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu, unul dintre părinţii grupului financiar Gelsor. La aflarea veştii că fostul său colaborator a fost arestat, Sorin Vântu a declarat că îi pare rău, pentru că
acesta era prietenul său pe care îl consideră nevinovat, victima "manipulării uriaşe" în cazul FNI. După căderea FNI, Nicolae Popa a fugit din ţară.
Tribunalul Bucureşti urmează acum să transmită Ministerului Justiţiei mandatul de executare a sentinţei de condamnare emis în 4 iunie 2009 - dată la care a rămas defintivă şi irevocabilă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia privind dosarul FNI - după care instituţia condusă de Cătălin Predoiu va realiza controlul de regularitate internaţională şi va întocmi cererea de extrădare, realizând totodată, formalităţile necesare în vederea traducerii acesteia şi a documentelor anexate.
Cererea va fi transmisă pe canal diplomatic în temeiul curtoaziei internaţionale autorităţilor competente indoneziene, întrucât între România şi Indonezia nu există un instrument internaţional bilateral ori multilateral aplicabil în materia extrădării.
Pentru dosarul de extrădare s-au solicitat hotărârea de condamnare definitivă, expunerea detaliată a faptelor pentru care a fost condamnat Nicolae Popa şi date despre durata pedepsei neexecutate şi dispusă de instanţă în cazul acestuia. Documentele privind extrădarea trebuie transmise la Jakarta în maxim 20 de zile.
Într-un comunicat dat publicităţii de Poliţia Română se arată că pe numele cetăţenului român Popa Nicolae, de 45 de ani, urmărit internaţional, "
a fost emis un mandat de arestare preventivă, în ianuarie 2002, pentru săvârşirea de infracţiuni economice, iar în iunie 2009 un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare, fiind
condamnat la 15 ani închisoare şi, în solidar cu părţile responsabile civilmente, persoane fizice şi persoane juridice, la plata despăgubirilor către părţile civile constituite, la nivelul sumelor efectiv investite, indexate cu rata inflaţiei".
Fondul Naţional de Investiţii a constituit cea mai mare „inginerie financiară“, un joc piramidal ce a păcălit mii de depunători naivi care au sperat într-un câştig uriaş obţinut într-un timp scurt. Girarea fondului de către Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), condusă în perioada aceea de Camenco Petrovici (decedat în 2005, la 75 de ani), a determinat înscrierea mai multor investitori, respectiv a mai multor viitori păgubiţi.
Prăbuşirea fondului a constituit un adevărat cutremur pe plan social.
În „dosarul FNI”, deschis după prăbuşirea fondului, Parchetul instanţei supreme a emis, pe 31 mai 2000, mandate de arestare preventivă de 30 de zile pe numele
Ioanei Maria Vlas, fost preşedinte al SC SOV Invest SA, Gavril Bătrân şi Ioan Diţă, membri ai Consiliului de Administraţie, şi al Mihaelei Sima, membru al aceluiaşi Consiliu şi director economic al societăţii, sub acuzaţiile de înşelăciune şi fals intelectual. Ulterior, au mai fost puse sub acuzare şi alte persoane. La începutul lunii decembrie 2000, 13 inculpaţi - printre care şi Vlas - au fost trimişi în judecată în dosarul privind prăbusirea FNI, procesul lor începând în februarie 2001 la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
În acest proces,
Curtea de Apel Bucureşti a renunţat la audierea lui Sorin Ovidiu Vântu, întrucât acesta nu s-a prezentat în faţa instanţei, în pofida citaţiilor de aducere cu mandat de la judecători, iar instanţa a epuizat mijloacele procedurale pentru a-l aduce la proces. Cea care a cerut audierea lui Sorin Ovidiu Vântu a fost Ioana Maria Vlas, susţinând că omul de afaceri a fost scos de sub urmărire penală în rechizitoriul întocmit de Ministerul Public, deşi ar fi fost beneficiarul unor sume importante din fondul de investiţii.
Vlas a mai susţinut că Vântu ar trebui să aibă cel puţin calitatea de instigator sau de complice.
Numele lui Vântu, spun cei care au trăit din interiorul Fondului Naţional de Investiţii perioada de glorie în care promisiunile de creştere, fără acoperire în realitate, declanşaseră o adevărată isterie printre români, este indisolubil legat de escrocheria FNI. „Hai să lămurim lucrurile.
Domnul Vântu era eminenţa din umbră. Nu avea nici în clin, nici în mânecă cu SOV Invest, în afară de faptul că el era real stăpân. Ca să vă dau un exemplu: în ’99, domnul Vântu i-a convocat pe toţi salariaţii SOV Invest-ului, cu care nu mai avea niciun fel de treabă, şi le-a spus aşa: să aveţi grijă ce vorbiţi şi ce faceţi, că ar fi bine să vă aduceţi aminte că SOV Invest înseamnă Sorin Ovidiu Vântu Invest şi că, dacă nu ascultaţi de ce vă spun, veţi zbura afară. Mai vreţi să vă spun şi altceva?“, s-a întrebat retoric Ioana Maria Vlas la emisiunea
„Ştirea Zilei“, difuzată pe 7 aprilie la Antena 3.
Şi
Teodor Nicolaescu, fost preşedinte al Grupului Gelsor şi al Băncii Române de Scont, considerat înainte de 2001 omul de încredere al lui Sorin Ovidiu Vântu, a povestit în Săptămâna Financiară cum a fost recrutat şi angajat chiar de Vântu: „În aprilie 1995 (SOV - n.r.) mi-a spus: «Dom’ne, nu se mai poate, uite, am făcut firmă, avem proiecte şi am nevoie de oameni care să o conducă efectiv». Eu am fost angajat în firmele lui, dar pot spune c-am fost şi asociat, deoarece aveam şi participaţii în unele dintre firme, o cotă care făcea parte din pachetul de instalare. De multe ori stăteam serile împreună la discuţii, şi nu numai despre strategiile de afaceri. Aveam o pasiune comună - Delta şi pescuitul -, mai stăteam vineri seara, cu diversi amici, la o canastă sau un poker...“, dezvăluia cu amărăciune fostul lui locotenent, într-un interviu acordat „Săptămânii Financiare“ (nr. 45/23 ianuarie 2006).
Iniţial,
Ioana Maria Vlas, fostul administrator al SOV Invest, a fost condamnată de Tribunalul Capitalei la 13 ani de închisoare pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi abuz în serviciu în formă calificată, iar Nicolae Popa - fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest - la 15 ani de închisoare, pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri. Curtea de Apel Bucureşti a condamnat-o anul trecut pe Ioana Maria Vlas la zece ani de închisoare, pedeapsă scăzută de la 13 ani, pe motiv că aceasta a fost sinceră atât pe parcursul anchetei cât şi al procesului FNI şi pentru că s-a prezentat la instanţă chiar şi după punerea sa în libertate.
În iunie, anul acesta,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut pedeapsele dispuse în cazurile Ioanei Maria Vlas şi Nicolae Popa prin decizia din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti. Nicolae Popa a rămas cu o condamnare de 15 ani de închisoare pentru înşelăciune şi delapidare, infracţiunea de fals fiindu-i prescrisă. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, în 18 septembrie 1998, Nicolae Popa, "în calitate de director general al unei societăţi comerciale a însuşit din depozit 65.359 acţiuni la valoarea de 25.376 lei/acţiune, pe care le-a remis unui intermediar în scopul de a fi vândute la un preţ de 765.000 lei/buc., prejudiciul creat fiind de aproximativ 50 de miliarde lei vechi".
Poliţia Română a sesizat Tribunalul Municipiului Bucureşti - Secţia a II-a Penală şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, pentru a iniţia procedurile de extrădare a acestuia.
CITIŢI ŞI:
- Mr SOV doarme linistit, justiţia lucrează pentru el!
- 15 gloanţe pentru anchetarea lui Vântu
- Varsat de vant pe obrazul justitiei
- In bataia de joc a Vantului
- In bătaia de joc a Vântului (II)