Piaţa autohtonă de bijuterii de lux pare să fi intrat într-o efervescenţă departe de lamentările legate de criză din majoritatea celorlalte segmente ale luxului. Cu puţin înainte de deschiderea celui mai mare spaţiu destinat bijuteriilor din Bucureşti, flagship-ul Micri Gold, competitorii de la Galt prezentau în exclusivitate, în spaţiul dina apropierea Căii Victoriei, o expoziţie itinerantă a unuia dintre cei mai rafinaţi producători italieni de bijuterii, Pasquale Bruni.
Expoziţia a adus în completarea liniilor deja existente în magazinul reprezentantului român cele mai noi colecţii disponibilepe piaţă - Ricami (o recapitulare a principalelor teme de design din istoria companiei), Tentazione (o ironie subtilă, rafinată, care face referire la forma mărului), Sissi (colecţii care interpretează o piatră centrală) şi Bonton Glam (standard de dinamism şi eleganţă urbană), alături de colecţia de verighete Amore.
Fiecare linie în parte îşi descrie conceptul, prin construcţia de pietre preţioase şi semipreţioase, montate în metale nobile, printr-un discurs marcat de simplitate şi eleganţă care face fiecare piesă în parte, odată ce este povestită, să nu mai poată fi vreodată confundată cu altă bijuterie. Fiecare detaliu se substituie fără efort unei părţi din naraţiunea întregului, consacrând, în cele din urmă, piesele drept personaje pure ale unei poveşti “rotunde”.
Despre necesitatea unor asemenea expoziţii – evenimente care nu-şi propun neapărat “să vândă”, cât să le facă pasionaţilor cunoştinţă cu un microcosmos seducător - Gabriella Lanfranchi (managerul pentru Europa al Pasquale Bruni) spune că “este modul nostru de a ne sprijini partenerii de peste tot din lume. Vrem să facem ceva neobişnuit, mereu am vrut să facem acest lucru, iar capacitatea de a susţine ideea de neobişnuit a avut mereu un cuvânt greu de spus în selecţia partenerilor, atunci când am abordat o piaţă nouă. Din acest punct de vedere, am avut rezultate remarcabile în România: nu doar pentru că găsit în Galt un partener profesionist, cu care să putem avea o relaţie umană, reciproc caldă, nu una de furnizor / vânzător, ci mai ales pentru că am primit foarte multe reacţii din partea clienţilor. Ce m-a încântat cel mai mult a fost că oamenii care au venit ştiau că se pot aştepta la ceva deosebit, ceea ce denotă o maturizare a pieţei bijuteriilor high-end”.
Ca orice producător de top, cei de la Pasquale Bruni spun că din circumstanţele financiare dificile se poate învăţa, şi că scăderea cifrelor de afaceri, pe alocuri şi cu 20-30%, nu este neapărat un motiv de îngrijorare. Mai întâi pentru că o parte din pierderile cantitative sunt compensate de creşterea preţului aurului şi pietrelor preţioase, apoi pentru că este o lecţie despre cum să devii un pic mai serios, mai strict, şi să-ţi calculezi profiturile într-un mod flexibil.
Mai mult, lucrurile sunt mai uşoare pentru Pasquale Bruni decât pentru companiile-gigant. Deşi are un nume mare, cunoscut în toată “lumea bună”, Bruni nu produce decât vreo 15.000 de piese pe an (exclusiv în Italia), ceea ce reprezintă o cifră medie de afaceri de 20 de milioane de euro pe an, zonă în care creşterile şi scăderile nu sunt nici pe departe atât de spectaculos-dezastruoase ca în lumea coloşilor luxului. Poate este unul dintre motivele pentru care bijuteriile lor respiră linişte, inocenţă şi înţelepciune.