Puţină linişte, stimabililor!

La începutul anilor ’90 a făcut carieră sloganul electoral al lui Ion Iliescu - „Un preşedinte pentru liniştea noastră”. Interesant este faptul că la pri­mele alegeri prezidenţiale de după Revoluţie liderul de atunci al FSN a fost ales cu peste 80% din sufragii, în con­diţiile unei participări fără precedent la vot a electoratului, însă, cu toate acestea, sloganul respectiv nu avea nicio va­loare. În primul rând, nu i se potrivea nici măcar candidatului, Ion Iliescu fiind destul de aprig la mânie şi niciodată dispus să rămână dator. Apoi, de­spre ce linişte vorbeam atunci? „Tinerii aceia frumoşi din decembrie”, numiţi aşa în mod ipocrit pentru a se evita formularea „carne de tun”, în niciun caz nu-şi doreau linişte. Pentru ei, acţiunea era vitală, energiile imense, dorul de libertate încă neostoit. Dar nici cei mai în vârstă nu aveau a se plânge de prea mult zgomot. Fuseseră, ce-i drept, câteva manifestaţii destul de violente - 14 ianuarie, 28-29 ianuarie, prima ve­n­ire a minerilor. Dar după aproape cinci decenii de „linişte roşie” aceste stri­denţe sunau a binecuvântare.
Ca un arc peste timp, după 20 de ani, ni se propune în campania electorală pentru prezidenţiale modelul diametral opus: scandalul, zgomotul, ca strategie de a-i deranja pe hoţi. „Ei (n.r. - ceilalţi candidaţi) vă promit linişte, ca să poa­tă fura la adăpostul ei”, spune acum Traian Băsescu, definind prin an­toni­mie stilul său de a face politică din pozi­ţia cea mai înaltă în stat. Aşadar, li­niş­te egal jefuirea ţării egal corupţie la nivel înalt, şi singura metodă de a combate o asemenea plagă este zgomotul, de fond sau cu accente stridente, care să ră­neas­că timpanele hoţilor împie­di­cân­du-i să-şi ducă la bun sfârşit fur­ti­şagu­rile. Aceasta este nu numai o pro­­mi­siune electorală, ci ţine loc şi de bi­lanţ al primului mandat. „Dacă aş fi că­zut la pace cu Ei, aveam un mandat li­niş­tit”, spune Băsescu şi observăm din nou co­notaţiile negative atribuite liniştii.
În campania din 2004 Traian Băsescu ne-a promis că va fi un preşedinte-jucător şi ne-a ordonat să trăim bine. Deşi nu era predicat al campaniei, zgomotul, scandalul a apărut între cele două tururi de scrutin. Aria fraudării ale­­gerilor a fost interpretată pe toate vo­cile şi tonurile, zi de zi, oră de oră, până când a dat roade. Inutil să amin­tim că nici nu s-a mai pus problema unei dezbateri de idei, programe, vi­ziuni, între cei doi candidaţi. S-a furat sau nu s-a furat, asta era întrebarea. Nu se furase, dar chiar n-a mai avut nicio importanţă.
După cinci ani cu Băsescu la Cotro­ceni, bilanţul este trist: o serie nesfâr-şită de scandaluri, care au consumat până la epuizare orice alegător care a insistat să rămână conectat la ce se întâmplă în spaţiul public românesc. Acum nici măcar nu ne mai minte frumos, ci ne promite cu sinceritate încă cinci ani de vigilenţă zgomotoasă, me-nită să apere ţărişoara de moguli, vampiri, fantome şi mame cu copii handicapaţi.
Lupta e strânsă, şi bătălia finală se dă pentru votanţii lui Crin Antonescu. Mulţi dintre ei ar fi stat acasă, dezamăgiţi de cele două variante pe care le mai au la dispoziţie. Dar, oricât de mare le-ar fi dezamăgirea, şi-ar dori puţină linişte. Ca să audă cum trăiesc bine.