Evenimentele se precipită, campania se ascute - ca lupta de clasă de pe vremuri - şi criza e încă ţinută artificial sub preş! Politicienii au părăsit ministerele, parlamentul, primăriile, sediile de partide şi bat din poartă-n poartă şi din televiziune în televiziune. Cred că e cazul să trec şi eu pe fast-forward ca să nu mă depăşească istoria! Nu mă întorc acum la turul I - a fost destul de clar şi vom avea timp să discutăm despre alegeri în ansamblu în săptămânile viitoare. Să vedem cum procedează candidaţii în faţa finalei!
Preşedintele în exerciţiu a fost previzibil: a atacat „mogulii“, care sunt Răul ce-i ameninţă pe români. Este o strategie simplă, adaptată la publicul-ţintă tradiţional pentru puterea din România. Din acest punct de vedere, „poporul“ lui Băsescu din 2009 nu diferă cu nimic de electoratul lui Iliescu din 1990 sau 1992. Strategii preşedintelui mizează în continuare pe imaginea de luptător singuratic a lui Traian Băsescu şi pe charisma şi implicit credibilitatea pe care acesta le are în faţa oamenilor simpli şi săraci. Atacarea „mogulilor“ nu mai are însă aceleaşi şanse de succes pe care le-a avut atacarea „corupţilor“ în 2004. Există cel puţin cinci motive pentru care Traian Băsescu ar putea să piardă alegerile:
1. Oamenii din jurul său. Preşedintele şi-a schimbat, în cinci ani, colaboratorii apropiaţi, selectând mai de-grabă loialitatea decât inteli-genţa. S-a discutat mult pe marginea unor plecări din echipa de la Cotroceni. Într-un interviu de campanie, Traian Băsescu afirma că ar fi renunţat la unii dintre foştii consilieri pentru că aceştia ar fi „dat din casă“, cum se zice. Se pare însă că şeful statului nu s-a gândit în ce măsură propria lui atitudine a determinat aceste scurgeri de informaţii, dacă ele au existat.
2. Presa. Traian Băsescu a câştigat în 2004 cu ajutorul masiv al presei. Presa nu s-a schimbat fundamental în cinci ani. Aceiaşi moguli şi aceiaşi jurnalişti erau şi atunci şi aveau aceleaşi calităţi şi aceleaşi metehne. O greşeală gravă a (încă) preşedintelui au fost atacurile gratuite la jurnaliştii mărunţi. Atacurile au fost interpretate ca o ameninţare directă şi de către cei aflaţi pe trepte mai înalte. Chiar dacă sunt concurenţi, jurnaliştii au o remarcabilă solidaritate în faţa atacurilor venite dinspre politic. Or, presa nu i-a iertat lui Traian Băsescu faptul că a profitat de pe urma ei şi pe urmă a tratat-o ca pe o prostituată.
3. Încrederea în „popor“. Chiar dacă mă veţi acuza de cinism, vă spun foarte clar: nu poporul câştigă alegerile, ci imaginea care îi este prezentată poporului! Poate, cu excepţia perioadelor revoluţionare, atunci când politicienii nu au timp suficient să-şi ajusteze imaginea. Traian Băsescu a câştigat pe o imagine construită de echipa de campanie, care, în cinci ani, nu a produs nimic care să fie receptat de cetăţean ca beneficiu concret, personal. Or, după cinci ani, Traian Băsescu face apel la „popor“ cu acelaşi mesaj principial ca şi atunci. Nimic nou, nimic interesant!
4. Inadecvarea la propria situaţie. Oricât s-ar strădui preşedintele să găsească vinovaţi, „poporul“ îl vede pe şeful statului ca având puterea magică de a conduce ţara. Traian Băsescu s-a comportat ca şi cum n-ar fi fost preşedinte, ca şi cum n-ar fi avut nicio legătură cu clasa politică, s-a comportat ca şi cum nu ar fi avut responsabilitatea medierii între forţele politice. Nu poţi să afirmi că faci totul pentru stabilitatea ţării şi pe urmă să refuzi o propunere doar pentru că vine din partea lui X, sau e rodul unor „înţelegeri netransparente“ (?!).
5. Inadecvarea la context. Traian Băsescu - în realitate sau numai aparent, asta nici n-are importanţă - pare orbit de disputa cu adversarii. În vreme de criză, lupta lui e personală, nu e legată de problemele colective. Scopul lui declarat nu (mai) e bunăstarea ţării, ci lupta cu un duşman invizibil.
Totuşi, preşedintele a reuşit cel puţin un lucru, chiar dacă nu a fost nici premeditat şi nu e nici foarte avantajos. A reuşit să coalizeze împotriva lui toate forţele politice importante. Pe de-o parte, această separare a apelor convine imaginii de luptător „singur împotriva tuturor“, imagine care are priză la electoratul său, dar, pe de altă parte, analizând realist, Traian Băsescu nu se va putea impune în faţa acestei coaliţii decât folosindu-se de un şiretlic prin care să-i determine pe adversari să se certe între ei.
Prin urmare, dacă există motive ca Traian Băsescu să piardă, nici în tabăra adversă lucrurile nu sunt roz. Există şi aici cel puţin cinci motive pentru care Mircea Geoană ar putea să piardă alegerile.
1. Oamenii din jurul său. Din acest punct de vedere, preşedintele PSD este o-pusul lui Traian Băsescu. Când a preluat conducerea partidului, în 2005, Geoană a fost perceput de presă ca „reformist“. Dar în PSD nu s-a întâmplat nimic care să semene a reformă. Faţă de perioada Năstase, când PSD arăta a monolit, au ieşit la iveală şi s-au accentuat frământările interne. Din partid au plecat sau au fost înde-părtaţi ori marginalizaţi lideri care, priviţi în ansamblu, nu pot fi consideraţi nici „buni“, nici „răi“. Mai mult, spre deosebire de Iliescu şi Năstase, Geoană nu se poate lăuda cu promovarea unor lideri noi, tineri, cu o anumită trăsătură comună. Toţi cei care se află astăzi în jurul lui Geoană, de la Dan Nica şi Ilie Sârbu până la Cozmin Guşă, Victor Ponta şi Nicu Bănicioiu, „existau“, ca lideri, şi în 2004. Echipa lui Traian Băsescu îl atacă pe Geoană prin asocierea cu Vântu, Patriciu, Voiculescu etc. Poate că aserţiunea e corectă, dar e ineficientă. Marea problemă a lui Geoană nu e că aceste personaje există în jurul său, problema e că nu mai există şi alţii, mai noi, mai „moderni“.
2. Presa. Şi aici, problema lui Mircea Geoană e opusă faţă de a lui Traian Băsescu. Dacă preşedintele în funcţie e prea „senzaţional“ pentru presă, liderul PSD este prea fad. Iar când încearcă să fie surprinzător produce mai curând confuzie. Pe scurt, presa nu are determinarea profesională pentru a-l promova pe Mircea Geoană.
3. Încrederea în aparatul de partid. N-aş vrea să vorbesc despre aparatul de partid al PSD - e hazardat. Totuşi, e evident că Geoană se bazează cel mai mult pe structurile de partid (ca şi Traian Băsescu, de altfel). Or, în PSD, acestea nu sunt întru totul controlabile. E drept, defecţiunile din ultimul timp nu au avut consecinţe vizibile asupra votului din primul tur. Dar aceste defecţiuni par a fi controlate de la „butoane“ şi ele s-ar putea exercita cu maxim de impact săptămâna viitoare.
4. Alianţele. PSD se află, pentru prima oară în istoria sa, în situaţia de remorcă. Chiar dacă Antonescu a ieşit din cursă, liderul PNL este cel care are, în acest moment, iniţiativa politică. „Adoptarea“ lui Johannis a fost o mişcare corectă (de altfel, fără alternativă), dar e greu de imaginat cum vor reacţiona pesediştii în teritoriu. Pe de altă parte, restricţionarea explicită a înţelegerii doar între PSD şi PNL îi lasă loc lui Băsescu pentru a atrage voturile „celor mici“.
5. Tactica în confruntarea directă. Preşedintele în funcţie are, întotdeauna, un avantaj în confruntările directe: e mai bine informat. Challenger-ul are la dispoziţie doar arma atacului pe eşecurile mandatului trecut. Ceea ce a făcut, de exemplu, Antonescu, marele câştigător al confruntărilor directe din turul I. Geoană a adoptat, în primul tur, o tactică de „temporizare“, în general non-agresivă. Acum se va afla într-o dilemă: sau îmbracă „haina“ lui Antonescu - cam largă! - sau rămâne în „costumul“ propriu - ineficient în faţa lui Traian Băsescu.
Mă aşteptam, încă dinainte de primul tur, ca „mogulii“ să reacţioneze. Era, pe de-o parte, normal (ei au fost atacaţi nominal de către preşedinte) şi, pe de altă parte, era convenabil ca aceştia să-l sprijine pe contracandidatul lui Traian Băsescu. Cred însă că modalitatea pe care au ales-o domnii Patriciu şi Vântu a fost greşită. Ar fi fost mai convingător dacă „mogulii“ ar fi apărut şi ar fi discutat raţional şi argumentat. Şi mai ales dacă ar fi descris, în direct, la televiziuni, utilitatea socială a patronatelor: câte locuri de muncă susţin, câte impozite plătesc la stat, ce responsabilitate socială îşi asumă trusturile respective. Replica anti-Băsescu nu a fost suficientă, iar apariţia filmuleţului din campania din 2004 cred că va fi contraproductivă. Filmuleţul nu face decât să-i mobilizeze şi mai mult pe susţinătorii lui Traian Băsescu şi să-i demobilizeze pe alegătorii nehotărâţi. Este cu atât mai surprinzător acest fapt, cu cât punctul cel mai slab al lui Băsescu - „mogulele“ Ridzi, Udrea, Anastase, Plăcintă - nu este atacat frontal, deschis, curajos.
