Europa subvenţionează libertatea presei

de Ciprian Chirvasiu in Media & advertising pe 27 Noiembrie 2009, 18:20

Presiunea fiscală enormă sub care se zbat publicaţiile din România pune în pericol democraţia şi accesul publicului la informaţie

Grija pentru asigurarea libertăţii pre­sei în Uniunea Europeană se re­flectă în eforturile financiare pe ca­re sta­tele membre le fac pentru a-i uşura misiunea democratică: subvenţii de stat de zeci de milioa­ne de euro, TVA, în medie, între 0 şi 5%, reduce­rea tarifelor de transport şi de distri­buţie prin poştă, sprijin pentru zia­re­le aflate în dificultate. La noi, îm­po­vă­rarea fiscală sub care gâfâie ziare­le demonstrează clar că nu există voinţa politică care să decidă sprijinirea industriei media. Dimpotrivă. 
Tiirajele ziarelor din România sunt mai scăzute decât în al­te ţări din regiune, cu populaţie mult mai mică. Ro­mânii preferă din ce în ce mai mult e­misiunile TV în detrimentul ziare­lor şi revistelor. Factorul determinant al acestui consum redus de pu­bli­ca­ţii este fiscalitatea excesivă. Ro­mânia are una dintre cele mai ridicate taxe pe valoarea adăugată din UE pe care o impune la distribuţia de presă şi pu­blicitate: 9%, respectiv 19%. Iar subvenţiile de stat pentru presă rămân niş­te vise îndepărtate. Pentru cum stau lucrurile în câteva alte state ale UE, relevante sunt datele studiilor rea­lizate pentru anul 2008 de către Asociaţia Editorilor Europeni de Ziare.

Austria
În 2004 a intrat în vigoare Legea subvenţiilor pentru presă, iar Au­to­ri­tatea pentru Comunicaţii a fost în­săr­cinată să administreze şi să execute bugetul alocat anual de guvern. Procesul de selecţie a publisherilor care primesc subvenţii se face pe ba­za unei cereri de finanţare, analizată de Autoritatea pentru Comunicaţii, care se trimite până la data de 31 mar­tie a anului în curs. Granturile sunt plătite în două tranşe, ultima în luna noiembrie. Pentru aplicaţii, e necesară completarea unei cereri de finanţare şi prezentarea bilanţului fiscal şi a actelor constitutive ale so­cietăţii. Pe lângă subvenţii pentru dis­tribuţia cotidienelor locale şi na­ţio­­na­le, care se pot primi anual, exis­tă şi posibilitatea de a solicita fi­nan­ţare pentru dezvoltarea produselor, special pentru presa locală. Pe lângă a­ces­te subvenţii, ziarele locale au po­sibilitatea să solicite finanţarea de cur­suri, acoperirea totală a costuri­lor pentru angajarea de corespondenţi în străinătate, iar ziarele care oferă gratuit publicaţii pentru şcoli sau licee primesc o compensare de 90% din preţul de copertă.
Total: 12.837.999,07 euro, din care:
• pentru distribuţie: 2.443.499 (cotidiene); 2.081.499 (săptă­mâ­nale)
• pentru pluralism: 6.645.000 (cotidiene) l pentru promovarea accesului la informaţii: 393.046
• pentru traininguri: 957.364
• pentru studii despre piaţa media: 257.549
• pentru altele: 50.000
• TVA: 10%

Media & advertising

Emisiunea “Vorbe Grele” cu Victor Ciutacu va fi difuzata la Antena 3

Incepând din aceasta toamna, in fiecare vineri de la ora 23:05, Victor Ciutacu va realiza emisiunea “Vorbe Grele", la Antena 3. “Ma bucur ca ma alatur, de data asta si cu...

Site-ul antena1.ro si-a dublat numarul de vizitatori unici!

In primele sapte luni ale anului 2010, site-ul antena1.ro  a depasit dublul numarului de vizitatori unici de la 615.000, in ianuarie, la 1.309.531, in iulie, conform SATI. In clasamentul...

Sportul preferat arată ce consumi

Sportul pe care îl practici sau îl susţii este un status simbol care reflectă un stil de viaţă, personalitatea, şi care e creator de imagine în societate. De aceea este abordat ca...

Premiera: Meciul Steaua – Branesti a fost transmis pe TV, online si pe iPhone

Partida dintre Steaua si Victoria Branesti (2-1) a fost transmisa in premiera de trustul Intact pe o platforma multimedia ce cuprinde TV, online si mobile. Astfel, meciul din Ghencea a fost...

Antena 3 şi Observator iniţiază campania “Lacrimi pentru îngeri“

Jurnaliştii de la Antena3 şi Observator Antena 1 declanseaza campania "Lacrimi pentru îngeri" prin care solicită Guvernului României instituirea doliului naţional...

Belgia
Total: 6.474.000 euro (337.350-bani lichizi; restul de bani sunt acordaţi sub formă de reclamă guvernamentală)
• pentru publicaţiile din regiunea unde se vorbeşte limba franceză
• pentru promovarea accesului la informaţii şi traininguri
• TVA: 0%

Danemarca
Subvenţiile indirecte sunt acor­da­te de stat prin reducerea TV pentru toate tipurile de publicaţii printr-un sistem de subvenţionare parţia­lă (maximum 60%) a costurilor de distribuţie prin intermediul poştei, pentru ziarele locale şi regionale. Sub­ven­ţiile sunt acordate de FIH, un or­ganism specializat în acordarea de granturi pentru IMM-uri şi industrie. Există şi un fond special la care ziarele cu apariţii zilnice cotizează a­nual cu o sumă proporţională cu ti­rajul şi unde se pot împrumuta când trec prin perioade de reorganizare a activităţii sau fac anumite investiţii.
Total: 192.744.000 euro, din care:
• pentru distribuţie: 47.500.000
• pentru pluralism: 145.244.000
• TVA: 0%

Finlanda
În Finlanda există două categorii de subvenţii. Prima se bazează pe fon­duri venite de la guvern şi redistribuite de partidele parlamentare în funcţie de propriile necesităţi, în special pentru susţinerea ziarelor pro­prii. Cea de-a doua categorie de fonduri se acordă tuturor ziarelor interesate în dezvoltarea de produse sau servicii new media. Publisherii pot depune în acest sens o cerere de finanţare direct la Ministerul Comu­ni­caţiilor şi Transportului.
Total: 18.500.000 euro, din care:
• pentru pluralism: 500.000
• pentru partide politice: 18.000.000
• TVA: 0% pentru abonamente 22% pentru vânzările stradale

Franţa
În Franţa, subvenţiile se alocă atât direct, cât şi indirect. Dacă su­por­tul indirect se alocă sub formă de TVA redus, reducerea tarifelor de transport pe calea ferată pentru toa­te publicaţiile şi reduceri de tarife la distribuţia prin poştă, subvenţiile di­recte se acordă prin intermediul Fon­dului de modernizare a cotidie­nelor şi altor tipuri de presă. Pen­tru a putea beneficia de suport gu­ver­na­mental, ziarele trebuie să fie înscrise în Comisia pariatară pentru publicaţii şi agenţii de presă. Printre in­ves­tiţiile care pot fi finanţate: achiz­i­ţionarea de software, dezvoltarea de site-uri, trainingul personalului.
Total: 249.800.000 euro (subvenţii indirecte) 87.700.000 euro (subvenţii directe), din care:
• pentru distribuţie (subvenţii directe):
- livrarea la domiciliu a ziarelor - 8.250.000
- distribuţia şi promovarea presei franceze în afara graniţelor - 2.000.000
• pentru distribuţie (subvenţii indirecte):
- livrarea ziarelor prin poştă la tarife reduse, modernizarea canalelor de distribuţie presă, reduceri de tarife pentru transportul pe calea ferată - 249.800.000
• pentru pluralism:
- subvenţii acordate ziarelor care au încasări reduse din publi­citate - 7.150.000
- subvenţii speciale pentru ziarele locale - 1.400.000
• TVA: 2,1%

Germania
Oficial, în Germania nu există sub­venţii de la stat, dar au existat trei cazuri de ziare - ale căror nume nu au fost divulgate niciodată - care au primit ajutor guvernamental pen­tru a trece peste o perioadă dificilă. De asemenea, Deutsche Post o­fe­ră publisherilor de cotidiene tarife preferenţiale, de distribuţie, reduse.
• TVA: 7%

Italia
Oficial, în Italia nu există subvenţii acordate direct de stat, dar există publicaţii de nişă care primesc scutiri de taxe.
• pentru pluralism: 150.000.000 euro
• pentru distribuţie: 48.000.000 euro
 TVA: 4%

Luxemburg
În Luxemburg, pe lângă re­d­u­ce­ri­le de TVA, publicaţiile beneficiază de reduceri semnificative la tarifele pentru distribuţia prin poştă. Există subvenţii directe care se aplică po­trivit unei legi ratificate în 1998 şi al căror cuantum se decide anual.
Total: 7.421.550 euro, din care:
• pentru distribuţie, conform unui tabel tarifar agreat de Parlament şi de reprezentanţii mass-media
• TVA: 3%

Ungaria
Subvenţii acordate exclusiv prin intermediul Fondului Cultural Na­ţio­nal: 3.204.000 euro.
Pentru modernizarea presei scri­se (în special pe partea de online): 64.500.000 euro
Pentru dezvoltare ediţii online: 359.848 euro
Altele: 2.841.000 euro
• TVA: 5%

Portugalia
În Portugalia se oferă subvenţii directe pentru modernizarea publicaţiilor, pentru asociaţiile profesio­na­le/patronale, în vederea organi­zării de cursuri, seminarii, schimburi de experienţă, studii şi organizarea de gale anuale. Un alt tip de subvenţii sunt cele indirecte, prin reducerea cu 50% a tarifelor poştale pentru publicaţiile locale şi regionale.
Total: 7.870.000 euro, din care:
• pentru producţie: 570.000
• pentru distribuţie: 7.300.000
• TVA: 5%

Suedia
Consiliul Naţional de Subvenţii pentru Presă se o­cu­pă de acordarea subvenţiilor că­tre instituţiile de pre­să a două tipuri de subvenţii: opera­ţio­­na­le şi pentru distribuţie. Cele ope­­ra­ţio­nale se acordă ziarelor care o­cupă locul al doilea pe piaţa unde se distribuie şi iau forma unor aju­toa­re financiare ca să compenseze încasă­rile mai reduse din reclame. A doua subvenţie, acordată sub forma unor reduceri de tarife la distribuţia prin poştă, a atras anul trecut 140 de pu­blicaţii, iar sumele oferite au ajuns la peste 900 de milioane de co­roa­ne. Pentru a aplica este necesară completarea unui formular, depu­ne­rea datelor financiare, iar ziarele trebuie să fie generaliste, cu peste 51% conţi­nut local, să fie distribuite nu­mai în Suedia, indiferent de tiraje.
Total: 48.500.000 euro, din care:
• pentru producţie: 41.000.000
• pentru distribuţie: 7.500.000
• TVA: 6%


Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Radu Preda

Trei nesimţiţi

Motto: Subsemnatul Popescu sunt ziarist şi cred că d-nii Vlădescu & comp. merită medaliaţi cu o flegmă pe rever Faptul că o seamă de artişti şi jurnalişti au cochetat timid, pe reţelele sociale, cu o grevă fiscală nu înseamnă că îi va lua ci­ne­va în seamă. Nici gesturile eroice de frondă ale „intelectualilor lui Băsescu“ nu vor clinti cu niciun milimetru deciziile gu­ver­nului Boc. Nici măcar anunţul făcut de Mircea Diaconu, cum că renunţă la a mai urca vreodată pe scenă, nu-i va impresiona pe Boc sau Şeitan care, cel mai probabil, vor spune că actualul senator liberal este un actor prost şi, prin urmare, măsurile lor au determinat un gest care de fapt este o binefacere pentru public.

»continuare

SFIN ÎŢI OFERĂ

Cele mai proaste decizii din istorie

Din 30 august, Săptămâna Financiară vă propune cartea „Cele mai proaste decizii din istorie”, un veritabil catalog al greşelilor care au marcat istoria omenirii din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. Scriitorul Stephen Weir vă invită într-un periplu incitant printre tragediile şi catastofele generate de decizii arbitrare ale unor conducători, pentru a le înţelege cauzele şi, mai ales, pentru a nu le mai repeta.




Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net

Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Euroexpo Trade Fairs
Seed Consultants
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP