Sunt extrem de uimit văzând că unii, în aceste vremuri de criză, deschid restaurante de sute de locuri, când în realitate tendinţa pare a fi spre bis­trourile de 40-50 de tacâmuri. Mai in­tim, mai şic, mai eficient. Mă rog, poa­te nu înţeleg eu nimic din socotelile cârciumarilor. Tot aşa m-am mirat vă­zând noul restaurant ardelenesc din strada Silvestru. Cramă la subsol, sa­lon mare la parter şi un altul şi mai mare, destinat fumătorilor, la etaj. Scară de marmură, perdele duble, pro­fuziune de lampadare şi aplice, par­chet sobru. Lenjerie imaculată, scaune matlasate şi spaţiu, mult spa­ţiu, ceea ce adaugă o notă de elegan­ţă eleganţei deja prezente. Un superb şemineu care abia aşteaptă prima cădere de omăt ca să îmblânzească frigul cu flăcările sale vesele. Toate astea pentru ce? Când ne-am dus la par­ter nu era nimeni, iar la etaj un singur cuplu, care a plecat în curând lăsându-ne singuri în imensitate. Me­niul în culori bej, roşu şi aur dezvăluie specificul ardelenesc al localului. Colegii au ales pentru felul întâi o cior­bă de varză cu afumătură şi dovlecei în crustă de seminţe de dovleac (origi­nal). Pentru mine, răcituri ardeleneşti, tot un fel de piftie, dar cu afumături. Predomina sosul închegat, carnea fiind foarte puţină. Pentru urmare, C. a ales o mămăliguţă în straturi cu ju­mări, o altă specialitate de dincolo de munţi. B. s-a pricopsit cu vinete um­plute cu piept de curcan, bune, le-am gustat. Eu m-am aruncat la o tocăniţă de miel, excelentă de altfel. Fără garnitură, ca să păstrez linia. Doar cu o salată de murături, „hungarian style“. Am fost singurul care a încercat un de­sert: rug de mere, o prăjitură care sea­mănă mai mult cu un flan cu mere, destul de înecăcioasă. La capitolul bău­turi: am început cu vilmoş - un ra­chiu de pară, înmiresmat şi des­chi­zător de apetit, apoi un Sauvignon Blanc de Segarcea, un vin limpede, dar cu caracter, şi un Byzantium Rosso di Valachia de la Cramele Prahova, un lichid fără prea mare interes. Câteva sticle de import - din Franţa sau Italia, Uruguay şi Chile, deşi eu aş prefera pe cele din Ungaria, care sunt şi mai co­recte la preţ faţă de colegele lor din străinătate sau chiar faţă de cele nea­o­şe, evident supraevaluate. Ansamblul e, cum spuneam în titlu, extravagant, elegant şi… vid. Poate pentru că este doar la început, cine ştie!? Viitorul ne va spune. Eu vi-l recomand, căci este o experienţă interesantă de făcut, o bucătărie de descoperit. Nota 7.

Transilvania Regia
- Str. Silvestru nr. 67
- Tel.: 021.211.50.18
- 220 lei pentru trei persoane