Ţară bolnavă, mă tratez peste hotare!

Cancer! E un verdict pe care nimeni nu vrea să-l audă de la un medic care tocmai l-a consultat. E exact ce nu vrei să-ţi spună şi, paradoxal, e şi motivul pentru care, de multe ori, amâni să mergi la consult. Dacă e ceva rău, dacă e grav şi nu mai poate fi tratat… Mii de întrebări, mii de simptome ignorate şi, în plus, avertismentele din toate părţile: mii, poate zeci de mii de cazuri în care românii tăi îţi poves­tesc că li s-a pus un diagnostic greşit, au fost umiliţi, trataţi greşit în spitalele noastre, că li s-a cerut să prezinte portofelul înainte să se uite cineva la ei sau că cineva din familia lor a murit în spitalele româneşti. Mă număr printre cei care mereu au spus că nu trebuie generali­zat, că e greu să pui unui medic o ştampilă doar după o bănuită eroare, că nu ai voie să uiţi toate vieţile salvate şi să distrugi o carieră pe bănuieli sau păreri neavizate, că un medic nu poate să stea cu mintea la pacienţi atunci când nu ştie dacă îi ajung banii de mâncare pentru copii a doua zi... Azi am fost contrazisă. Vehement şi argumentat, încât mi s-a închis gura. Un pacient, bolnav de un cancer rar, a plecat în altă ţară să se opereze pentru că aici nimeni nu era în stare! A fost consultat de cei mai buni medici de la noi şi nu s-au înţeles în­tre ei în privinţa diagnosticului. Fiecare îi spu­nea altceva şi îi dădea alt tratament… Vă sună cunoscut, ştiu… L-au tratat de cancer cu an­ti­biotice. Dacă scădea tumora însemna că nu e malignă. Apoi i-au spus că e într-adevăr carcinom, dar că se rezolvă cu o operaţie mică, a­proape invizibilă. Ceva mai departe pe Dunăre, într-o altă capitală europeană, lucrurile au fost clare de la început: era cancer, din fericire în stadiul unu, produs de un virus! De HPV! A fost operat urgent, iar cicatricea nu e deloc invizibilă... pentru că operaţia nu a fost sim­plă! Pacientul trebuie să mai facă acum trata­men­te, dar are şanse uriaşe să scape. Îţi spu­ne însă fără să clipească faptul că în România nu e atât de sigur că ar fi scăpat! Acolo a plă­tit mult, cu chitanţă, dar a simţit că e tratat de cei mai buni medici din Europa. Aici... nu mai are încredere în nimeni. Am uitat să vă spun ceva? A, da… că pacientul de care vorbim este el însuşi medic! Şi încă ceva: e un medic foarte cunoscut şi cu funcţie importantă într-un mare spital. Şi atât. Nu mai e nimic de spus…