„Dacă atârni o capră de un cârlig şi o tai la picioare, aceasta va muri foarte încet, pe măsură ce sângele i se scurge din corp, picătură cu picătură - agonizează ani de zile”. Aceasta este imaginea economiei ţărilor din Balcani, relevată lui Misha Glenny de un oarecare Emil Kiulev, gangster, poliţist şi om de afaceri bulgar. Sistemul acesta de distrugere lentă a unei economii a fost instituit în Bulgaria de Ilia Pavlov, magnatul celui mai mare holding din această ţară şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa de Est
Ilia Pavlov a fost ucis cu un foc de armă de un lunetist necu­noscut, în 2003, la numai o zi după ce depusese mărturie în procesul asasinării lui Andrei Luka­nov, primul premier al Bul­gariei de după căderea comunismului. Emil Kiulev, cel care îi dez­văluise lui Misha Glenny secretele mafiei balca­nice, a fost asasinat şi el, în octom­brie 2005. Toate acestea, şi multe altele despre mafia crimei organizate de pe tot mapamondul sunt re­la­tate de Misha Glenny în cartea sa „Mc­Mafia - Crime fără frontiere”, edi­tată în România de Editura Curtea Veche în colaborare cu „Săp­tămâna Fi­nan­ciară”. 

„Cu serviciile secrete e greu de colaborat”
Misha Glenny este un jurnalist bri­tanic de renume şi autor al căr­ţi­lor: „Renaşterea istoriei: Europa de Est în era democraţiei”, „Că­de­rea Iu­goslaviei şi Balcanii: naţiona­lis­mul, războiul” şi „Marile Puteri, 1804-1999”. A fost consilierul unor guver­ne europene şi al celui american în chestiuni legate de Europa de Est şi a condus timp de trei ani o organiza­ţie neguvernamentală im­plicată în re­construcţia Serbiei, Macedoniei şi a provinciei Kosovo. Venit în Ro­mânia pentru lansarea cărţii sale, Misha Glenny a acordat un interviu în exclusivitate pentru SFin.

Aria de cuprindere, faptele relatate şi încrengătura lor mondială sunt impresionan­te. Cât au durat documentaţia şi redactarea acestei cărţi?
Conceptul a fost elaborat la sfâr­şi­tul anului 2003, dar am în­ceput lucrul efectiv la carte în septembrie 2004 şi am terminat-o după trei ani şi jumătate.

În măsura în care puteţi să divul­gaţi acest lucru, cum aţi ajuns la sursa informaţiilor pre­zentate în carte? Aţi cola­bo­rat cu serviciile secrete ame­ricane, britanice sau din alte ţări?
Cu serviciile secrete britanice e greu de colaborat în acest sens, pentru că acestea nu divulgă informaţii. E mai uşor de colaborat cu serviciile americane, deoarece acolo nu există o lege oficială în privinţa secretului de stat, cum este în Marea Britanie. Totuşi, cei cu care am colaborat nu erau oameni din serviciile care se ocupau cu crima organizată, ci foşti an­gajaţi ai acestor structuri, dar pe care G.W. Bush îi mutase în altă par­te. Aceştia au fost dispuşi să-mi fur­nizeze unele informaţii. Dar nici ei nu mi-au dat date exacte - sunt foarte discreţi -, ci mai de­grabă m-au îndrumat spre surse. Aşa­dar serviciile se­crete care se o­cu­pă cu crima organizată nu au con­stituit pentru mine surse im­portante de informaţie. Mai ales că aceste informaţii sunt depar­te de a fi infailibile. Să vă dau un exem­plu: după două săptămâni de investigaţii în Bulgaria, cineva mi-a pasat un raport al CIA despre situa­ţia crimei organizate din această ţa­ră. Mi-am dat seama că informaţiile mele erau mult mai complete decât ale lor. Deci, prin cartea asta, eu sunt cel care a furnizat informaţii CIA-ului. Am avut însă un noroc: în 1989 lucram pentru „The Guar­dian” şi eram şi corespondent BBC pentru Europa Centrală, deci cu­noşteam des­tul de bine problemele din zonă.

Care sunt acestea?
Unele dintre cele mai importan­te au fost chiar persoanele im­plicate în crima organizată. De altfel, ăsta a fost cel mai important lucru pe care mi l-am propus. Dacă nu aş fi reuşit, ar fi fost o carte ca oricare alta, ba­za­tă strict pe documente de arhivă.

Complimente de la criminali
Cu ce fel de persoane aţi discutat?
În lumea crimei organizate, există tot felul de categorii de oa­meni care sunt şi înăuntru, şi în afa­ra fenomenului, adică la graniţa dintre legal şi ilegal: avocaţi, jurnalişti, an­treprenori, poliţişti. Pe aceştia i-am căutat, pe aceştia am încercat să-i abordez. M-am împrietenit, de exemplu, cu un poliţist foarte bun, care era şi gangster renumit, şi businessman de succes. Îl chema Emil Kiulev. El mi-a furni­zat cele mai mul­te informaţii de­spre mafia bul­gă­rească şi despre re­laţiile acesteia cu celelalte mafii din zonă: sârbea­s­că, albaneză, croată, grecească… El mi-a arătat cât de complexă şi de complicată e realitatea din Balcani. La trei luni după ce i-am luat interviu, a fost găsit împuşcat cu 37 de gloan­ţe, în propria maşină.

Dumneavoastră aţi mai fost prin Bulgaria după ce aţi scris cartea?
Am fost în Bulgaria, dar nu m-aş mai duce în Muntenegru…

Ameninţări cu moartea n-aţi primit?
Ba da. Cel mai interesant mesaj n-a fost însă o ameninţare, ci un fel de… drept la replică. La şase luni după ce a apărut cartea, am primit pe mail-ul personal - nu pe cel pu­blic! - un mesaj: „Dragă domnule Glenny, am cumpărat cartea dumneavoastră pe un aeroport, am citit-o şi mi-a plăcut. Vreau să vă atrag însă atenţia că în capitolul al doilea sunt câteva greşeli pe care ar fi bi­ne să le corectaţi la ediţia urmă­toare: traficul meu nu s-a întâmplat aşa cum aţi scris dumneavoastră, ci altfel…”. Şi îmi spunea cum s-a întâmplat. Omul ăsta, care este un gangster, mi-a de­venit nu doar o sursă de informaţii pentru înţele­ge­rea fenomenului balcanic, ci chiar un prieten. Aprecierea lui pentru cartea mea a fost un compliment profesional.

Aţi mai primit complimente şi de la alţi gangsteri?
Da. Unul chiar recent, de la un mare criminal închis de 15 ani într-o închisoare din America. I-am solicitat un interviu, trimiţându-i şi un exemplar din cartea aceasta. Ei, bine, criminalul mi-a trimis o scri­soare în care îmi spunea următoa­rele: „Am primit zeci de cereri de in­terviu şi le-am refuzat pe toate. Pen­tru că ziariştii ori nu ştiu să scrie, ori habar n-au despre ce se întâmplă în realitatea care determină o crimă. Car­tea dumneavoastră este însă ex­traordinară şi m-a convins să accept interviul. În 15 ani n-am citit nimic care să mă convingă într-atât”. Scri­soa­rea asta m-a responsabilizat foar­te mult, pentru că n-aş vrea să-l de­za­mă­gesc. Această scrisoare am să mi-o pun în ramă, pentru că valorează mai mult decât orice articol apărut în „New York Times”.

Orice om doreşte să-şi spună povestea
Cum v-aţi descurcat cu interlocutorii din Balcani? În ce limbă aţi comunicat?
Pot citi româneşte - cu dicţionar, dar citesc -, mă descurc în germană, în cehă, în sârbo-croată, în bulgară în­ţe­leg cam 50% din ce se vorbeşte. Mi-au fost de mare folos jurnaliştii români, pentru că majoritatea cu­nosc limba engleză, ceea ce mi-a uşu­rat munca de reporter… În Bulgaria am avut totuşi interpret.

Cum i-aţi convins pe acei oameni să fie atât de deschişi, să vă relateze acele lucruri înspăimântătoare?
În funcţie de propriile lor deter­mi­nări. La brazilieni, de exemplu, co­mu­nicarea este firească. Ei po­ves­tesc despre orice, abia aşteaptă să-i între­be cineva, indiferent dacă sunt victi­me sau gangsteri. E caracteristica po­porului. În Dubai, în schimb, e foarte greu să-i faci să vorbească, pentru că le e teamă să nu fie expatriaţi.
În Japonia am vorbit cu unul dintre şefii organizaţiei mafiote Yakuza. Această organizaţie se consideră par­te integrantă a societăţii japoneze, îşi asumă anumite responsabilităţi şi chiar cred că joacă un rol important în societate. Interviul meu cu acest cap al Yakuza a fost pentru el un fel de confirmare a statutului său în so­cietatea japoneză. Dar, indiferent de tipologia psihologică a fiecărui po­por, există o componentă culturală co­mună în toată lumea: orice om do­reşte să-şi spună povestea…

Internetul, zona de vårf a infracţionalităţii din Romånia
Ştiţi la fel de multe despre Ro­mânia aşa cum ştiţi despre ce­le­lalte state ale lumii balcanice?
Da, România face parte din blo­cul balcanic. Dar o să vă dezamăgesc: România m-a preocupat mai puţin sub aspectul crimei organizate, pentru că aici fenomenul mafiot este mult mai blând. La Sofia, de pildă, sunt împuşcaţi anual, ziua în amiaza mare, sute de oameni. Iar axa Bulga­ria-Serbia-Macedonia este cea mai du­ră componentă a mafiei balca­ni­ce. Deci nu cunosc, n-am identificat  exemple de talia lui Ilia Pavlov sau Arkan. Pot, în schimb, să vă spun o zonă în care România se îndreaptă spre zona de vârf a infracţionalităţii mondiale: Internetul.

Cum se vede din Europa spectacolul alegerilor prezidenţiale din România?
Totul se vede haotic din afară. Contradicţia dintre statul de drept şi corupţie trebuie să înceteze. Solu­ţii­le stabilităţii există. Clasa politică, atât cea din România, cât şi cea din Bul­garia ar trebui să înţeleagă că sunt părţi componente ale Uniunii Eu­ro­pe­ne. Dacă nu reuşesc să se in­te­gre­ze, nici Serbia nu va reuşi, iar or­ga­ni­zaţiile mafiote vor continua să se hră­nească din această instabilitate.