Constituit pentru a sprijini companiile aflate în insolvenţă, Fondul de Garantare pentru Plata Creanţelor Salariale este doar o pungă mare cu bani unde angajatorii varsă sute de milioane de lei fără a primi nimic în schimb. După trei ani de funcţionare, Fondul a înregistrat un excedent bugetar de peste 480 de milioane de lei. O sumă considerabilă, care nu este însă utilizată pentru plata creanţelor salariale datorate de angajatori salariaţilor disponibilizaţi ca urmare a intrării în insolvenţă. Şi nici nu se ştie cum este de fapt folosită de gestionarul Fondului, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Care însă îşi trage anual, sub forma cheltuielilor de gestionare a Fondului, un procent de 5% din totalul resurselor financiare constituite, respectiv 10,5 milioane de lei.
În cei trei ani scurşi de la constituirea sa, Fondul de Ga­ran­tare pentru Plata Creanţelor Salariale (FGPCS) a strâns în conturi aproximativ 580 de milioa­ne de lei. Această sumă a rezultat ca urmare a alimentării FGPCS de că­tre angajatorii români, fie ei privaţi sau de stat (cu excepţia bu­ge­tari­lor), cu un procent repre­zen­tând 0,25%, calculat la fondul total de sa­larii brute lunare realizate de sala­riaţi. Potrivit Agenţiei Naţio­nale pentru Ocuparea Forţei de Mun­că (ANOFM), care este administrato­rul Fondului, în primul an de funcţionare - 2007 - angajatorii au virat la Fond 167,4 milioane de lei, în timp ce în 2008 contribuţia a fost de 185,9 milioane de lei. La aceste sume s-au adăugat alte venituri (do­bânzi, penalizări, comisioane etc.) în cuantum de 15,6 mi­li­oane de lei.

Cåştig pentru administratori, nu pentru şomeri
În primii doi ani de funcţionare, administratorii Fondului au aprobat pentru plata creanţelor salariale datorate de angajatorii care au in­trat în insolvenţă sau în faliment 6,5 milioane de lei. Raportat la în­ca­sările reali­zate de Fond, plăţile crean­ţelor sa­la­riale au reprezentat doar 1,75%  din totalul sumelor strân­se de la an­gajatorii români. În conformita­te cu prevederile Legii 200/2006, nivelul anual al cheltuielilor de gestionare a FGPCS se stabileşte în limita a 5% din resursele financiare ale Fondului. Astfel, în 2007 cheltuielile de administrare au mâncat 8,4 milioane de lei, în timp ce pentru 2008 au fost consumate de administratori 10,1 milioa­ne de lei. Asta înseamnă că gestionarea Fondului a costat 18,4 mi­li­oane de lei, cu 11,9 milioane mai mult faţă de sumele plătite celor 3.196 de salariaţi care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza intră­rii angajatorilor în proceduri de in­solvenţă sau în faliment în anii 2007 şi 2008. În consecinţă, Fondul a plătit fiecărui salariat care şi-a pier­dut locul de muncă, în medie, 2.029 de lei. Pe de altă parte, pentru fiecare dintre cei aproximativ 3.280 de angajaţi ai ANOFM s-au cheltuit, sub forma costurilor de ges­tionare, 5.609 lei. Adică de a­proape trei ori mai mulţi bani de­cât cei plătiţi salariaţilor asistaţi de Fond.

Fondul este lipsit de transparenţă
Privită prin prisma acestor ci­fre, activitatea FGPCS este cel puţin a­normală şi ridică numeroase sem­ne de întrebare cu privire la utilita­tea instituţiei. „Economia noastră avea nevoie de un asemenea instrument“, susţine Ioan Cezar Corâci, pre­şedintele asociaţiei patronale UGIR 1903, „cu atât mai mult cu cât Legea 200/2006 prin care s-a înfiin­ţat acest Fond este bună şi cores­pun­­de cerinţelor impuse de Uniu­nea Europeană ţărilor membre, deci şi României“. Care sunt însă mo­­t­ivele pentru care companiile a­flate în insolvenţă, prin lichidatorii şi ad­ministratorii judiciari, nu apelează mai des la acest mecanism? „Nu pot decât să presupun. Pro­ba­bil că procedura de accesare a acestor bani este greoaie. Ori poate pentru că nu este suficient de accesibilă nici mă­car celor care sunt abilitaţi de lege şi au şi calificarea ca să lichi­de­ze o în­treprindere“, a explicat pen­tru SFin Ioan Cezar Corâci, pre­şe­dintele UGIR 1903. Textul legii spu­ne că a­cest fond poate fi accesat doar de administratorul ju­diciar sau de li­chi­dator, şi nu de către re­pre­zen­tanţii patronatului com­pa­niei res­pec­tive. „Adică nu de cine credem noi că trebuie să o fa­că, res­pectiv de patronii sau acţio­na­rii companiei aflate în lichidare“, punc­tează Co­râci. Mai mult chiar, arată preşedintele UGIR, patronii sau acţionarii încearcă pâ­nă în ultimul mo­ment să-şi salveze afacerile, drept pentru care este greu de înţeles de ce nu se utilizea­ză acest Fond.
Că accesarea Fondului de Ga­ran­tare pentru Plata Creanţelor Sa­lariale o face lichidatorul judiciar, şi nu patronul sau acţionarul companiei cu probleme, nu explică însă faptul că banii nu sunt folosiţi. Cu atât mai mult cu cât şi în 2007, şi mai ales în 2008 au existat nume­roase insolvenţe ori falimente. Ban­ca Comercială Română (BCR), în-tr-un raport realizat de divizia Cor­po­rate Financial & Investment Ban­king, contabiliza pentru anul trecut nu mai puţin de 14.500 de falimente şi insolvenţe. Iar toate aceste societăţi puteau cere Fondului, mă­car teoretic, să le susţină plata cre­an­ţelor salariale. Însă majoritatea companiilor aflate într-o astfel de situaţie anul trecut nu au făcut această cerere. Iar faptul că Fondul a înregistrat excedent la finalul lui 2008 înseamnă că angajatorii au avut grijă să-şi plătească angajaţii înainte să intre în faliment.

Exerciţiu bugetar făcut după ureche
Explozia numărului de companii care au intrat în insolvenţă sau faliment consemnată în acest an din cauza crizei economice seve­re ar fi trebuit să aducă un grad mai mare de utilizare al banilor strânşi în Fondul de Garantare pentru Plata Creanţelor Salariale.
Dar chiar dacă la sfârşitul lunii septembrie 2009 numărul insol­ven­ţelor contabilizate de BCR (15.300) depăşise cu 800 numărul in­­solvenţelor înregistrate pe întreg anul trecut, accesarea Fondului nu a fost cu mult mai bună. Potrivit pro­iecţiei de buget pentru acest an, Fondul urma să plătească creanţe salariale de 97,5 milioane de lei. Însă la finalul primului semestru Fondul făcuse plăţi de doar 2,4 mi­li­oane de lei. Iar dacă în 2008 apela­seră la aceşti bani 13 companii, pâ­nă la jumătatea acestui an de sprijinul Fondului beneficiaseră 20 de companii. La Braşov, un judeţ care a fost greu lovit de criza economică, de la începutul anului şi până la 30 septembrie 2009 au fost înre­gistrate doar două solicitări pentru 36 de salariaţi ai angajatorilor intraţi în insolvenţă, ne-a transmis Iosif Ciurean, directorul AJOFM Braşov. Asta în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă, angajatorii braşo­ve­ni au contribuit la Fond cu 3,1 milioane de lei. O si­tua­ţie ase­mă­nătoare este şi la AJOFM Prahova, unde în pri­me­le trei tri­mestre ale acestui an nu s-au înre­gis­trat cereri de compensare a cre­an­ţelor salariale. „Am avut două ce­reri venite de la doi lichidatori în perioada ianuarie 2007-decembrie 2008, dar nicio cerere în 2009“, a spus Sorina Flo­rescu, şefa biroului de presă al AJOFM Prahova.
Pentru 2009, Fondul a avut bu­getate venituri totale în sumă de 207,5 milioane de lei. Conform da­telor furnizate de ANOFM, cheltu-ielile pentru funcţionarea Fondu­lui şi plata creanţelor reprezentau 99,6 milioane de lei. Aceeaşi pro­iecţie bugetară prevedea un excedent de 107,5 milioane de lei. Adică mai bine de jumătate din totalul veniturilor ce urmau să fie strânse în acest an de Fond - 207 milioane de lei. În acest exerciţiu, era de presupus că restul banilor urmau să fie folosiţi pentru plata creanţelor salariale şi că 5% din aceşti bani, respectiv 10,4 milioane de lei, aco­pereau cheltuielile de gestionare a Fondului. Într-o economie care, la 30 septembrie 2009, înregistrase peste 15.000 de cazuri de insolven­ţă şi în care se preconizează ca la fi­nalul anului să intre în această procedură peste 23.000 de companii, e­xis­tenţa unui excedent în exerciţiul bugetar al FGPCS nedumereşte. Şi mai uimitoare este performanţa de care a dat dovadă economia noastră, dacă luăm în considerare că ANOFM a contabilizat la 30 septembrie 2009 un excedent bugetar la Fond în valoare de 145,7 milioane de lei, cu 38,2 milioane de euro mai mult comparativ cu ceea ce se preconiza la începutul lui 2009. Din minimum două motive. Primul ţine de faptul că cele 23.000 de in­sol­venţe care se vor înregistra în acest an ar trebui să genereze cel puţin 56.000 şomeri, pentru plata cărora Fondul ar trebui să suporte câte trei salarii medii pe economie. În aceste condiţii, date de estimarea celor 23.000 de insolvenţe, volumul total al sumelor ce ar trebui plătite este de 190 de milioane de lei (am luat în calcul salariul mediu brut pe economie), cu mult peste proiecţia făcută de ANOFM la începutul anului şi cu extrem de mult faţă de ceea ce s-a plătit deja, respectiv cei 2,4 milioane de lei. Cel de-al doilea motiv care nedumereş­te vine din faptul că administratorii Fondului nu au fost capabili să prevadă explozia numărului de fa­limente în acest an. Dar, oricum am calcula, datele bugetate pentru acest an nu au nicio acoperire.
Ce se întâmplă totuşi cu banii care se strâng anual în Fondul de Ga­rantare pentru Plata Creanţelor Salariale? Să fie prea mare contri­buţia vărsată de angajatori sau este vorba doar despre lipsă de trans­parenţă în administrarea a­ces­tor bani? „Tare mi-e teamă că banii pe care angajatorii români îi varsă a­nual pentru a se proteja în situa­ţiile de insolvenţă şi faliment ajung în bugetul consolidat, unde li se pier­de urma“, a concluzionat Ioan Ce­zar Corâci, preşedintele a­so­cia­ţiei patronale UGIR 1903. Ori­cum, pentru inactivitate, administratorii au asigurat un buget anual de gestionare reprezentând 5% din totalul resurselor financiare din 2009, adică 10,4 milioane de lei.

AOAR - cererile puţine, semn bun
Preşedintele AOAR este de părere că lipsa cererilor de plată a creanţelor salariale trebuie să ne bucure, pentru că asta înseamnă că economia românească nu a ajuns la faliment. „Acest fond de garantare este accesibil doar atunci când o societate a ajuns în faliment şi efectiv nu-şi mai poate plăti cre­anţele salariale. Iar faptul că foarte puţine companii care au apelat la acest fond arată că peste economia românească nu a venit sfârşitul lumii. Mai concret, numărul mic de cereri arată că firmele sunt în diferite faze de insolvenţă şi că foarte puţine dintre firmele cu probleme au ajuns efectiv în faliment“, a precizat Florin Pogonaru (foto).