Considerată printre primele 20 de lucrări care au schimbat lumea, „On the Origin of Species by Means of Natural Selection“ (Originea spe­ciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor în lupta pentru existenţă) a lui Charles Darwin (1809-1882) rămâne, fără îndoială, şi la 150 de ani de la publicarea sa, una dintre capodoperele creaţiei ştiinţifice umane. Încercând să justifice o asemenea calificare, antropologul René Girard, membru al Acade­miei Franceze, remarca, în primul rând, faptul că, în planul gândirii, evoluţionismul a schim­bat modul de interpretare a lumii, iar astăzi el stă la baza explicării mecanismelor fundamentale ale biologiei. Afirmarea continuităţii între varietăţi şi specii, a principiului evoluţiei („descendenţei cu modificări“) şi a altor elemente vor fi confirmate şi corectate ulterior de datele ştiinţei, dar îşi vor păstra valabilitatea de principii. Astfel, descoperirea legilor eredităţii a contribuit la clarificarea pro­blemei transmiterii caracterelor, determinante în formarea varietăţilor şi speciilor, iar teoria sintetică a evoluţiei, constituită în anii 1930-1960, a permis convergenţa matema­ticienilor, naturaliştilor şi paleontologilor spre teoria darwiniană.
Dar poate că impactul cel mai spectaculos al darwinismului s-a produs în domeniul credin­ţei religioase. Schema biblică a creaţiei in­stantanee a lumii era, astfel, infirmată, şi aşa se vor declanşa permanente dispute, mer­gând până la excese de genul „procesului maimuţelor“ (1926), care continuă şi astăzi.
Fără a contesta formal evoluţionismul, Bise­rica reproşa teoriei lui Darwin că ar fi contri­buit la o explicaţie materialistă a lumii. To­tuşi, în această privinţă s-au înregistrat evo­luţii notabile, astfel că, astăzi, deşi omul este înţeles încă drept „fructul unei gândiri a lui Dumnezeu“ (Papa Benedict al XVI-lea), se ad­mite caracterul alegoric în ansamblu al Ge­nezei şi se recomandă ca teoria evoluţiei să fie văzută ca nefiind incompatibilă cu în­văţăturile creştine. În acelaşi timp însă apar unele puseuri îndeosebi din partea fundamentalismului protestant, precum recenta teorie a Intelligent Design care, sprijinită po­litic interesat, a generat o mişcare puternică în învăţământul din SUA, tinzând să reducă darwinismul la rangul de simplă ipoteză, concurentă celei creaţioniste. Iar ecoul său la Bucureşti a depăşit intensitatea de origine, ajungându-se până la eliminarea din învăţă­mântul general obligatoriu a studierii evolu­ţionismului! De altfel, receptarea operei lui Darwin în România rămâne încă o problemă, fiind marcată de alternanţa unor perioade de respingere sau adulare din perspective unilaterale, necritice, ceea ce denotă inconsistenţa culturii ştiinţifice. Publicată abia în 1957, cu amprenta compromisului ideologic al vremii, prima ediţie integrală a „Originii speciilor...“ în limba română a rămas şi ultima, fiind aşadar în aşteptarea marii reabi­litări darwiniene. Nu este, de altfel, singurul exemplu de mari cărţi care au schimbat lu­mea şi care, în ţara noastră, sunt privite încă, din considerente ideologice, cu indiferenţă sau chiar cu o neînţeleasă adversitate.