Românii au economisit în acest an 4 miliarde de euro şi au luat credite de doar un miliard
Criza de lichidităţi a luat sfârşit de ceva timp, astfel că băncile au scăzut la niveluri foarte reduse, de până la 5%, dobânzile pe care sunt dispuse să le plătească deponenţilor. Instituţiile de credit se confruntă acum cu un aflux de resurse de la clienţi, dar pe care nu reuşesc să le plaseze eficient în creditarea consumului populaţiei sau în relansarea afacerilor, percepute prea riscante. Dar băncile pot sta încă liniştite, cel puţin o perioadă, pentru că încasează de la MFP randamente duble, de 10%. În acelaşi timp, puţinele credite pe care le mai acordă se întorc cu dobânzi de patru ori mai mari decât cele plătite pentru depozite.
Conform datelor BNR, dobânzile plătite de bănci pentru depozitele în lei au ajuns încă din august la un nivel mediu de 10% pe an, la fel ca în aceeaşi lună a anului trecut, înainte de izbucnirea crizei financiare. Pentru creditele acordate clienţilor, băncile percepeau în 2008 o dobândă de 13,7%, astfel că marja de câştig se situa sub 4 puncte procentuale. Ce se întâmplă acum? Deşi dobânzile la depozite s-au prăbuşit, costul unui credit se menţine la niveluri de 18%, marja dublându-se. Este adevărat, volumul de împrumuturi în acest an s-a ridicat abia la un miliard de euro, dar scăderea este compensată de creditele acordate bugetului, prin achiziţia de titluri de stat, pentru care băncile primesc randamente de 10 procente pe an.
De la stat încasează 10%, clienţilor le plătesc 5%
Pentru băncile mari, principalii creditori ai statului, finanţarea deficitului reprezintă o sursă importantă de câştig, dacă ne gândim că lunar valoarea creditului guvernamental a ajuns la 10 miliarde de euro, iar cererea creşte, în contextul amânării finanţărilor externe. Mai ales că instituţiile de credit importante au ajuns acum să plătească pentru depozitele populaţiei şi firmelor dobânzi cu mult sub cele primite de la stat. De exemplu, la BCR dobânda standard pentru produsele de economisire a coborât la 8-8,5%, în funcţie de suma depusă şi de termenul de constituire a depozitului. La BRD, pentru sumele menţinute într-un depozit la termen, clienţii încasează între 5,45% (la o lună) şi 5,95% (termen de un an). Banca este dispusă să achite dobânzi mai ridicate, de 9%, numai pentru sumele nou constituite într-un depozit cu valabilitate de un an. Dacă ne uităm însă la costul împrumuturilor, observăm că diferenţele sunt destul de mari. Astfel, pentru creditele de consum acordate de BCR, aceasta percepe o dobândă fixă de 15,25%, pe o perioadă între 2 şi 5 ani, la care se adaugă comisioanele aferente. La BRD, dobânda fixă pentru un împrumut în lei de acelaşi tip se ridică la 13,5% pe an, costul total al împrumutului (DAE) ajungând la 20% pe an. La Raiffeisen Bank, DAE se ridică la 25% pe an pentru un credit de 10.000 de lei pe 6 ani, deşi dobânda nominală fixă este de numai 13,5% pe an, în condiţiile în care banca achită pentru depozite 7,25-8,75% pe an.
Nu doar băncile romåneşti au dobånzi mari la credite
Dacă pentru economiile aflate de ceva timp în conturile băncilor randamentele au coborât sub nivelul dobânzii de politică monetară, de 8%, pentru atragerea de noi resurse de la clienţi băncile sunt dispuse să plătească remuneraţii ce se menţin la nivelul celor de pe piaţa interbancară la termene lungi, în jurul a 10% pe an. De altfel, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat recent că dobânzile la creditele în lei se află la niveluri prea mari în comparaţie cu cele pentru depozite. Normal ar fi, a precizat acesta, ca pentru resursele atrase băncile să ofere clienţilor recompensaţii mai scăzute decât dobânda de politică monetară, în timp ce pentru finanţări costul nu ar trebui să depăşească 2-3 puncte procentuale. Bancherii justifică însă dobânzile ridicate prin creşterea riscurilor aferente unui împrumut, la care se adaugă costurile cauzate de pierderile rezultate din creditele neperformante, în continuă ascensiune. „Nu putem face abstracţie, atunci când calculăm costul unui credit nou, de performanţele finan-ţărilor anterioare”, spune Sergiu Oprescu, preşedintele Alpha Bank. De altfel, ţara noastră nu reprezintă o excepţie în regiune în ceea ce priveşte diferenţa mare dintre dobânzile pasivelor şi activelor. În Polonia, unde cea mai mare parte a împrumuturilor sunt în zloţi, nu în valută, dobânda medie pentru un credit de consum pe 5 ani se ridică la 14%, în timp ce pentru un depozit băncile plătesc doar 5% pe an. În Ungaria costul unui împrumut este şi mai mare: aproape 32%, cu toate taxele incluse, faţă de dobânzi de numai 8% pentru depozitele în forinţi. În concluzie, băncile româneşti au suficientă marjă de manevră pentru a veni cu oferte de credite competitive în moneda naţională, însă procesul de ajustare întârzie din cauza riscurilor induse de criza economică.