Criza de lichidităţi a luat sfârşit de ceva timp, astfel că băncile au scăzut la niveluri foarte reduse, de până la 5%, dobânzile pe care sunt dispuse să le plătească deponenţilor. Instituţiile de credit se confruntă acum cu un aflux de resurse de la clienţi, dar pe care nu reuşesc să le plaseze eficient în creditarea consumului populaţiei sau în relansarea afacerilor, percepute prea riscante. Dar băncile pot sta încă liniştite, cel puţin o perioadă, pentru că încasează de la MFP randamente duble, de 10%. În acelaşi timp, puţinele credite pe care le mai acordă se întorc cu dobânzi de patru ori mai mari decât cele plătite pentru depozite.
Conform datelor BNR, do­bânzile plătite de bănci pen­tru depozitele în lei au ajuns încă din august la un nivel mediu de 10% pe an, la fel ca în aceeaşi lună a anului trecut, înainte de izbucnirea crizei financiare. Pen­tru creditele acordate clienţilor, băn­cile percepeau în 2008 o dobândă de 13,7%, astfel că marja de câştig se situa sub 4 punc­te procentuale. Ce se întâmplă a­cum? Deşi dobânzile la depozite s-au prăbuşit, costul unui credit se menţine la niveluri de 18%, marja dublându-se. Este adevărat, vo­lumul de împrumuturi în acest an s-a ridicat abia la un miliard de euro, dar scăderea este compensată de creditele acordate bugetului, prin achiziţia de titluri de stat, pentru care băncile primesc randamente de 10 procente pe an.

De la stat încasează 10%, clienţilor le plătesc 5%
Pentru băncile mari, principalii cre­ditori ai statului, finanţarea de­fi­citului reprezintă o sursă importantă de câştig, dacă ne gândim că lu­nar valoarea creditului guvernamental a ajuns la 10 miliarde de euro, iar cererea creşte, în contextul amânării finanţărilor externe. Mai ales că instituţiile de credit im­por­tante au ajuns acum să plăteas­că pen­tru depozitele populaţiei şi fir­me­lor dobânzi cu mult sub cele pri­mite de la stat. De exemplu, la BCR dobânda standard pentru produsele de economisire a coborât la 8-8,5%, în funcţie de suma depusă şi de termenul de constituire a depo­zitului. La BRD, pentru sumele menţinute în­tr-un depozit la termen, clienţii în­ca­sează între 5,45% (la o lună) şi 5,95% (termen de un an). Banca este dispusă să achite dobânzi mai ridicate, de 9%, numai pentru sumele nou con­stituite într-un depozit cu va­la­bi­litate de un an. Dacă ne uităm însă la costul împrumuturilor, ob­servăm că diferenţele sunt destul de mari. Ast­fel, pentru creditele de consum acor­da­te de BCR, aceasta percepe o do­bândă fixă de 15,25%, pe o peri­oa­dă în­tre 2 şi 5 ani, la care se adaugă co­mi­sioanele aferente. La BRD, do­bânda fixă pentru un îm­pru­mut în lei de acelaşi tip se ridică la 13,5% pe an, costul total al împrumutului (DAE) ajungând la 20% pe an. La Raiffei­­sen Bank, DAE se ridică la 25% pe an pentru un credit de 10.000 de lei pe 6 ani, deşi dobânda nominală fixă este de numai 13,5% pe an, în con­diţiile în care banca achită pentru depozite 7,25-8,75% pe an.

Nu doar băncile romåneşti au dobånzi mari la credite
Dacă pentru economiile aflate de ceva timp în conturile băncilor randamentele au coborât sub nive­lul do­bânzii de politică monetară, de 8%, pentru atragerea de noi resurse de la clienţi băncile sunt dispuse să plătească remuneraţii ce se menţin la nivelul celor de pe piaţa interbancară la termene lungi, în jurul a 10% pe an. De altfel, gu­vernatorul BNR, Mugur Isăres­cu, a declarat recent că dobânzile la creditele în lei se află  la niveluri prea mari în com­pa­ra­ţie cu cele pentru depozite. Nor­mal ar fi, a precizat acesta, ca pen­tru resursele atrase băncile să ofere clienţilor re­compensaţii mai scăzute decât do­bânda de po­litică monetară, în timp ce pentru finanţări costul nu ar trebui să de­păşească 2-3 puncte procentuale. Ban­cherii justifică însă dobân­zile ridicate prin creş­te­rea riscurilor afe­rente unui împrumut, la care se adau­gă costurile cauzate de pierde­rile rezultate din creditele neperformante, în continuă ascen­siune. „Nu putem face abstracţie, atunci când calculăm costul unui credit nou, de performanţele fina­n-ţă­rilor anteri­oare”, spune Sergiu Oprescu, pre­şe­dintele Alpha Bank. De altfel, ţara noastră nu reprezintă o excepţie în regiune în ceea ce pri­veşte diferenţa mare dintre dobân­zile pasivelor şi activelor. În Polonia, unde cea mai mare parte a împrumuturilor sunt în zloţi, nu în valută, dobânda me­die pentru un credit de consum pe 5 ani se ridică la 14%, în timp ce pentru un depozit băncile plă­tesc doar 5% pe an. În Ungaria costul unui împrumut este şi mai mare: aproape 32%, cu toate taxele incluse, faţă de do­bânzi de numai 8% pentru depo­zi­tele în forinţi. În concluzie, băn­cile româneşti au suficientă mar­jă de manevră pentru a veni cu ofer­te de credite competitive în mo­neda naţio­nală, însă procesul de ajus­tare în­târzie din cauza riscurilor induse de criza economică.