Vinul.ro a acordat Premiile de Excelenţă pentru vinuri de la raft

de Radu Rizea in Gourmet pe 13 Noiembrie 2009, 13:54

  • print
  • rss

Un juriu de specialişti, format din obişnuiţi ai concursurilor internaţionale de profil, a evaluat în cadrul concursului “Premiile de Excelenţă Vinul.ro” calitatea celor mai populare şi accesibile vinuri disponibile pe piaţa românească. Dintre cele 168 de vinuri intrate în concurs, 55 au fost premiate, fără ca vreunul să câştige, totuşi, Marea Medalie sau o Medalie de Excelenţă.

În sine, concursul reprezintă o mare premieră: toate vinurile au fost achiziţionate direct de la magazine, neexistând probe trimise de către producători. Astfel, dincolo de calitatea vinului, punctajele finale au oferit informaţii relevante şi despre felul în care retailerii păstrează vinul şi despre grija producătorilor faţă de reîmprospătarea stocurilor. Mai mult, fiind vorba de un juriu condus de experţi internaţionali, au fost înlăturate şi orice suspiciuni referitoare la imparţialitate, aşa cum se întâmplă, în mod tradiţional, în concursurile din România.

Deoarece degustarea s-a desfăşurat în orb, juraţii au judecat strict valoarea vinurilor şi nu pe cea a mărcilor, realizându- se astfel o imagine reală a pieţii vinului, pe baza criteriului calitate, în diferite paliere de preţ. Prin acest demers, s-a urmărit relansarea credibilităţii produselor româneşti de la raft şi redefinirea ideii de valoare destinată consumatorului. Acest concurs este o premieră naţională în folosul consumatorului, dar şi pentru orientarea producătorilor şi vânzătorilor de vin.

În cadrul concursului au fost analizate 168 de eşantioane (sticle de vin), identitatea acestora fiind secretă până la calcularea punctajelor finale. Probele care au intrat în concurs au fost selectate în funcţie de următoarele criterii: paliere de preţ (8-15 lei; 15-25 de lei; 25-42,5 de lei), categorie (vin liniştit/vin spumant) şi culoare. Vinurile degustate au fost evaluate urmărindu-se o fişă de degustare bazată pe modelul sugerat de Organizaţia Internaţională Vitivinicolă, principalele criterii fiind aspectul vinurilor (limpiditate, claritate şi efervescenţă, în cazul vinurilor spumante), miros (intensitate, calitate şi evoluţie), gust (intensitate, evoluţie, calitate şi persistenţa) şi nota globală.
Vinurile punctate între 70 şi 79,9 puncte au primit o “Menţiune Specială pentru Calitate”, iar cele între 80 şi 89.9 – o “Distincţie Specială pentru Calitate”.




Lista vinurilor premiate la concursul “Premiile pentru Excelenţă Vinul.Ro 2009”

Câştigatorul categoriei “Vinuri albe seci 8-15 lei”

Halewood Feteasca Regala Special Reserve 2008

Distincţie Speciala pentru Calitate - Cramele Halewood



Câştigatorul categoriei “Vinuri rose seci si demiseci 15-25 lei”

Vinul Cavalerului Merlot Roze 2008

Distincţie Specială pentru Calitate - SERVE Ceptura



Câştigatorul categoriei “Vinuri albe demiseci 15-25 lei”

Blanc Cotnari 2006

Menţiune Specială pentru Calitate - Cotnari SA



Câştigatorul categoriei “Vinuri speciale 15-25 lei”

Lacrima lui Ovidiu 5

Menţiune Specială pentru Calitate - Murfatlar Romania



Câştigatorul categoriei “Vinuri rosii demiseci 8-15 lei”

Val Duna Crama Oprisor Feteasca Neagra 2008

Distincţie Specială pentru Calitate - Carl Reh Winery



Câştigatorul categoriei “Vinuri rosii demidulci 8-15 lei”

Val Duna Crama Oprisor Pinot Noir 2008

Menţiune Specială pentru Calitate - Carl Reh Winery



Câştigatorul categoriei “Vinuri albe seci 15-25 lei”

Terase Danubiene Beluga Sauvignon Blanc 2008

Menţiune Specială pentru Calitate - Vinarte



Câştigatorul categoriei “Vinuri albe peste 25-42 lei”

La Cetate Chardonnay 2008

Menţiune Specială pentru Calitate - Carl Reh Winery



Câştigatorul categoriei “Vinuri rose 25-42 lei”

3 Hectare Cabernet Sauvignon Roze 2008

Menţiune Specială pentru Calitate - Murfatlar Romania



Câştigatorul categoriei “Vinuri rosii 25-42 lei”

La Cetate Merlot 2007

Distincţie Specială pentru Calitate - Carl Reh Winery



Câştigatorul categoriei “Vinuri rosii seci 15-25 lei”

Maiastru Merlot 2008

Distincţie Specială pentru Calitate - Carl Reh Winery



Câştigatorul categoriei “Vinuri rosii demiseci 15-25 lei”

Halewood Feteasca Neagra Special Reserve 2007

Distincţie Specială pentru Calitate - Cramele Halewood



Câştigatorul categoriei “Vinuri albe demidulci 8-15 lei”

Zestrea Murfatlar Pinot Gris

Distincţie Specială pentru Calitate - Murfatlar România



Câştigatorul categoriei “Vinuri albe dulci 8-15 lei”

7 Pacate Tămâioasă Românească 2006

Distincţie Specială pentru Calitate - Vincon România



 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: vinuri romanesti, concurs, Vinul.ro


Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net