Turnurile Asmita încep să livreze apartamente

de Dorin Deac in Piata imobiliara pe 13 Noiembrie 2009, 20:16

  • print
  • rss

Primii 85 de cumpărători din Asmita Gardens au semnat contractele de vânzare-cumpărare pentru apartamentele achiziţionate, peste 15 familii locuind deja în complex.
În perioada noiembrie-decembrie, următorii 150 de clienţi sunt programaţi la semnare, precizează reprezentanţii Asmita. Contractele s-au făcut cu plata 25% la început, 50% pe parcurs şi 25% la contractul final de vânzare-cumpărare. Intrarea în posesie fiind întârziată foarte mult, clienţii celor şapte blocuri-turn de pe Splaiul Unirii au plătit deja de ceva timp cei 75% din apartamente în aşteptarea plăţii restului de 25% în vederea întrării în posesie.

Multe dintre aceste apartamente trebuiau livrate încă din urmă cu un an, dacă excludem perioada de graţie de trei luni. Cu toate acestea, foarte puţini au ales să denunţe contractul. O cauză pentru acest lucru a fost aceea că majoritatea au plătit deja 75% din preţ şi, pe de altă parte, proiectul a fost ales de mulţi end-useri, şi nu de investitori. Procentul acestora din urmă este de doar 6-7%.
Unii dintre cei care au renunţat la contract în schimbul banilor au fost cei care nu au avut încredere în intrarea în posesie după lungile amânări. Un alt motiv al renunţării a fost şi acela că, în actualele condiţii de piaţă, cei care au renunţat au considerat că pot achiziţiona ceva mai ieftin. Majoritatea au preferat însă să aştepte. În acest moment, cei 85 sunt proprietari, după recepţia finală aceştia având posibilitatea să se mute. “În acest sens, unii şi-au cumpărat deja mobilierul, iar alţii sunt în curs”, declară cei de la Asmita.
Antreprenorul proiectului, firma austriacă Strabag, a suspendat în primăvara acestui an lucrările de construcţie pentru circa o lună, ca urmare a unor restanţe de aproximativ 20 de milioane de euro ale dezvoltatorului. După negocierile dintre indienii de la Asmita şi Alpha Bank, banca finanţatoare, şantierul a fost deblocat.
 
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: Asmita, intarzieri, contracte


Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net