La ora când întreaga lume îşi îndreaptă tot mai insistent gândurile şi privirile spre Copenhaga, lo­cul unde, între 7 şi 18 decembrie a.c., o nouă con­­ferinţă mondială la vârf este chemată să a­dopte hotărâri decisive în privinţa problema­ticii eco­­climatice, multe dintre cele 192 de sta­te mem­bre ale ONU realizează evaluări privind si­tua­ţia naţională în domeniu. Grupuri de ex­perţi lu­crea­­­ză din plin asupra a trei aspecte prin­ci­pale: im­pactul schimbărilor climatice în privinţa terito­riu­lui lor, problemele limitării emi­siilor de gaze cu efect de seră (GES) şi planurile de a­daptare la noi­le condiţii environmentale în perspectiva ur­mă­to­ri­lor 20-25 ani. Două ten­din­ţe majore se înre­gis­trea­ză referitor la strategiile de adaptare ale ţă­ri­lor europene: pe de o parte, în zona de nord a co­n­ti­nentului, încălzirea este percepută, prin unele elemen­te şi pentru o anumită perioadă, ca un feno­men pozitiv, iar pe de alta, dimpotrivă, în sudul con­tinentului, ea se anunţă ca o posibilă catastrofă.
Aşa, de pildă, în Franţa, un raport recent pri­vind con­secinţele şi costurile schimbărilor climatice, publicat de Observatorul naţional pentru stu­diul efectelor încălzirii climei, con­chide tranşant: chiar dacă pentru unele sectoare economico-so­ciale pot apărea o serie de oportunităţi limitate şi temporare, se aşteaptă un impact glo­bal ne­gativ. Do­cumentul în curs de definitivare, la care lucrează peste 200 de specialişti din toate domeniile co­nexe problema­ticii, are ca obiectiv prezentarea în 2011 spre a­probare autorităţilor de la Paris a unui plan na­ţional de adaptare pe ter­­men lung la schimbările clima­tice. Valorifi­când în special concluziile pertinente ale celui de-al IV-lea raport al Grupului interguvernamental privind clima (IPCC) din 2007, documentul are în vedere două scenarii po­sibile: unul optimist (care ia în calcul e­fec­tele minime ale global warming) şi un altul pe­si­mist (maximal în pri­vinţa consecin­ţe­lor posibi­le), cu referiri la toate sectoarele de activitate.
Pri­mele rezultate ale demersului interdisciplinar arată efecte precum: rarefierea resurselor de apă (în cazul în care cererea ar rămâne identi­că, de­fi­ci­tul ar fi de 2 miliarde de metri cubi pe an şi, prin a­ceasta, s-ar ajunge la multiplicarea conflictelor vi­zând utilizarea apei între agricultori, industriaşi şi par­ticulari), riscuri naturale cres­cute (ridicarea ni­v­elului mărilor şi oceane­lor, seceta, fenomene me­teo­rologice extreme), costuri indirecte majore în ma­terie de sănătate, afectarea turismului (prin de­reglarea regimului anotimpurilor), fragilizarea in­frastructurilor ru­tie­re ş.a. Pe scurt, în termeni pe­cuniari, anual, nu­meroase miliarde de euro de pier­deri!
În această febră a pregătirilor summit-ului eco­cli­matic, numai ţara noastră rămâne o „oază“ de in­di­ferenţă. Deşi situată în prima linie a sta­te­lor europene afectate de schimbările climati­ce, cu pre­judicii majore în fiecare an din aceas­tă cauză, Ro­mânia rămâne, din păcate, ruptă de cadrul eu­ropean de apartenenţă geografică în pri­vinţa preocupărilor vizând adaptarea la exi­gen­ţele acestui fe­nomen global. Elaborarea unei strategii naţio­nale de adaptare la schim­bă­rile climatice, bazată pe o evaluare adecvată şi profesionistă a efectelor po­sibile ale acestora asu­pra teritoriului naţional, în consonanţă cu evo­lu­ţiile europene, reprezintă o urgenţă căreia auto­ri­tăţile trebuie să-i răspundă aşa cum se cuvine.