Alegerile transferă, fără licitaţie, peste 100 de milioane de lei de la stat la firme private

de Sorin Manea in News pe 13 Noiembrie 2009, 19:41

  • print
  • rss

Instituţiile statului au la dispoziţie peste 151 de milioane de lei pentru a acoperi costurile alegerilor prezidenţiale şi referendumului cerut de Traian Băsescu. Banii vor fi alocaţi furnizorilor selectaţi prin proceduri de cerere de ofertă. Această măsură a fost luată de cabinetul Boc înainte de adoptarea moţiunii de cenzură şi a făcut ca majoritatea procedurilor să fie grăbite prin delegarea atribuţiilor către unele instituţii ale statului. Acestea pot colabora cu ce societăţi doresc.
 
O lună de negocieri
Cu o săptămână înaintea alegerilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) nici nu a contractat autocolantele cu menţiunea “Votat”. Procedura de achiziţie a autocolantelor, pentru o valoare de 72.651 de lei, a fost lansată la data de 14 octombrie 2009, prin selecţie de oferte. Procedurile nu au fost finalizate nici până la sfârşitul săptămânii trecute, chiar dacă reprezentanţii ministerului susţin că nu mai trebuie decât o semnătură pe contract. “Procedura de cerere de ofertă este încă în desfăşurare, iar atunci când se va semna contractul se va face public şi pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Acum (n.r. - 12 noiembrie) suntem în faza de semnare a contractului şi nu vă putem comunica numele societăţii câştigătoare”, a explicat persoana desemnată de MAI să ducă la bun sfârşit procedurile de licitare a autocolantelor cu menţiunea VOTAT, ce vor fi aplicate pe cărţile de identitate. Societăţile participante la licitaţie spun că procedurile au fost greoaie şi că în cererea de ofertă au existat inexactităţi legate de modul de ofertare a timbrelor. Potrivit caietului de sarcini, MAI este în întârziere cu cel puţin o lună, iar timpul fizic pentru executarea autocolantelor este depăşit.
Durata acordului-cadru este de două luni, calendarul estimativ de aplicare a procedurii de încheiere a acordului-cadru este 13.10 -05.11.2009. În calendarul estimativ de aplicare a procedurii de atribuire a contractelor subsecvente, prima etapă de atribuire era 02-06.11.2009. Estimările pentru acordul-cadru se referă la un minim de 18.162.757 de bucăţi şi un maxim de 36.325.514 bucăţi.
Termenele de livrare au fost deja depăşite deoarece, potrivit caietului de sarcini, pentru turul I autocolantele trebuiau livrate cel târziu până la data de 12 noiembrie 2009, iar pentru turul II - cel târziu până la data de 30 noiembrie 2009.
 
La mica înţelegere
Suma alocată pentru desfăşurarea alegerilor şi referendumului s-a dus, prin Hotărâri de Guvern, direct la societăţile de stat care au astfel şi libertatea de a-şi alege furnizorii pe care îi doresc.
Sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor privind confecţionarea de către Regia Autonomă Monetăria Statului a ştampilelor cu menţiunea „VOTAT” sunt suportate din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în limita sumei de 700.000 de lei. „Nu am contractat nicio societate în vederea furnizării de ştampile. Le facem în unităţile Monetăriei Statului, doar materialele au fost suplimentate pentru a acoperi cererea de ştampile”, afirmă reprezentanţii Monetăriei.
Cheltuielile privind tipărirea buletinelor de vot şi a tabelelor electorale - realizate de Regia Autonomă Monitorul Oficial - totalizează 1,52 milioane de lei şi sunt suportate din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Tot Regia Autonomă Monitorul Oficial se ocupă şi de imprimarea buletinelor de vot utilizate la referendumul naţional din data de 22 noiembrie 2009. Pentru aceasta vor fi încredinţate direct contracte în sumă totală de 440.000 de lei. Costurile totale pentru organizarea referendumului pentru parlament unicameral sunt în valoare de 3,63 milioane de lei.
 
 
 
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: alegeri, referendum, MAI, licitatii


Comentarii (1)

Asta este un exemplu concludent despre efectele birocratiei de stat si eficienta manageriatului de stat. Domnule Isarescu, inca va mai iluzionati ca statul va impulsiona economia prin investitii ?

De Ion pe 14.11.2009 la 09:09

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net