Soluţiile pe care politi­cie­nii le pot avansa pentru scoaterea unei ţări din criză nu sunt ex­trem de variate: majorarea in­vestiţiilor publice, reducerea temporară sau permanentă a fis­calităţii, acordarea de stimulente fiscale companiilor sau mă­­suri de relaxare monetară.
 
Dincolo de caracterul discuta­bil al fiecăreia dintre aceste mă­suri, care în general duc la o redistribuire a resurselor, şi nu la o utilizare mai raţională a a­cestora, un lucru este sigur: trebuie plătite nişte costuri pentru acestea şi în niciun caz nu pot fi aplicate toate odată. Mai ales în cazul unei ţări care a înregistrat un deficit bugetar de 5,3% într-un an (2008) cu o creştere economică de 8% şi un deficit de peste 8%, cât va fi în acest an. Principalii candidaţi la preşe­dinţie cred însă că au desco­perit piatra filosofală şi, în po­fida faptului că atribuţiile pre­şedinţiei în domeniul eco­no­mic sunt extrem de limitate, promit marea cu sarea.

Ca un bun social-democrat ce se află, candidatul PSD, Mircea Geoa­nă, promite că-i va salva, cu ajutorul reducerilor de impo­zi­te, al subvenţiilor, ajutoare­lor de stat şi al alocaţiilor, pe toţi ro­mâ­nii, de la vlădică la opincă. Actualul preşedinte a prins gustul marilor proiecte şi este caritabil cu domeniile auto, construcţii, energetic. Cum lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba, Traian Băses­cu visează şi la Canalul Dună­re-Main-Rin. Li­be­ral consec­vent, Crin Anto­nes­cu pro­mite înju­mă­tăţirea veniturilor statului şi micşo­ra­rea numărului asistaţilor so­cial, care acum este de 11 mi­lioa­ne. Sorin O­pre­scu speră să poată conduce România pe autostrăzi suspendate şi să a­chi­ziţioneze toate companiile private falimentare. Din fericire, în momentul în care va ajunge la putere, oricare dintre cei patru va avea puterile limitate nu numai de Constituţie, ci şi de acordul cu FMI.

Dacă påine nu e, măcar circ
Cele patru legi pe adopta­rea cărora insistă FMI pentru acordarea celei de-a treia tranşe - a bugetului pe 2010, a sala­ri­zării, a pensiilor şi a restructu­rării agenţiilor de stat - au o singură menire: să le potolească prezi­den­­ţiabililor entuziasmul cu ca­re aruncă în stânga şi-n dreapta cu promisiuni. Acestea nu nu­mai că sunt exagerate, dar sunt imposibil de aplicat. Deficitul bugetar convenit cu FMI pe 2010, de 5,9% din PIB, ar fi de­pă­şit cu brio în cazul în care candidaţii la preşedinţie s-ar ţine de cuvânt. În plus, acesta n-ar putea fi finanţat. Şi asta pentru că băncile autohtone se apropie cu paşi rapizi de pra­gul maxim de expunere pe ti­tlu­rile de stat emise de MFP. A­ces­ta este şi u­nul dintre moti­ve­le pentru care săptămâ­na trecută Ministe­rul Finanţelor Pu­bli­ce a lansat pe Bursă, prin pro­cedura de licita­ţie, o emisiune de titluri de stat cu o valoare anunţată de 400 de milioane de euro şi cu o maturitate de 3 ani. În plus, nici pie­ţe­le ex­terne nu vor fi încântate să finanţeze extravaganţele candidaţilor la preşedinţie, o punere în practică a politicilor enun­ţate în campania electorală du­când la majorarea primei de risc şi implicit a dobânzilor la care s-ar putea împrumuta sta­tul român. Atunci ce sens mai au toate aceste promisiuni? Răs­punsul e vechi, fiind enun­ţat încă din Antichitate: dacă pâine nu e, măcar circ e!


Traian Băsescu
Actualul preşedinte promite că, dacă va fi reales, va scoate România din criza economică prin restructu­ra­rea aparatului de stat şi prin sub­ven­ţionarea marilor campioni industriali. Supravieţuirea acestora, chiar dacă pe banii contribuabililor, are efecte bene­fice în întreaga econo­mie, de subven­ţii beneficiind şi reţ­e­le­le de furnizori. Sistemul bancar este văzut de preşe­dinte ca partener în vederea finanţării agriculturii şi a altor domenii strategi­ce. Presat de promisiunile contracandidatului său Crin Anto­nescu, în ultima săptămână Traian Bă­ses­cu ar ac­cepta şi o eventuală reduce­re a cotei uni­ce. Programul său ar pu­tea fi aplicat integral numai în cazul unui gu­vern minoritar PD-L, votat de parlamentari sub amenin­ţa­rea pier­derii lo­cu­rilor de muncă prin dizolva­rea Par­la­mentului. În cazul unui guvern de coaliţie cu PNL, probabil că preşedintele va face concesii în sensul reducerii fiscalităţii, dar şi a cheltuie­lilor buge­ta­re, în special a celor salariale. Un gu­­vern PD-L-PSD ar conduce, dimpo­tri­vă, la o ma­jorare de taxe şi im­pozite şi la majorarea „po­­me­nilor“ acordate populaţiei şi companiilor.

Fiscalitate:
- Creşterea TVA, şi nu a cotei unice, în con­diţiile acutizării crizei
- TVA redus în anumite domenii (turism, produse alimentare) - la presiunile aripii apropiate me­diului de afaceri din PD-L (Elena Udrea) şi ale liberalilor sau eventual so­cial-demo­craţilor, în cazul în care acceptă să guverneze alături de PD-L
- Menţinerea cotei unice de im­pozi­tare de 16%, o eventuală scădere a co­tei unice în 2011 la 14 sau 12% (chiar 10% dacă liberalii intră la gu­ver­nare şi îşi impun punctul de vedere)
- Ma­jorarea impozitelor locale (pe pro­prie­tăţi în special).

Politici sociale:
- Ruperea punctului de pensie de salariul me­diu pe economie şi corelarea sa cu ra­ta in­flaţiei, majorarea la 65 de ani a vârstei de pensionare
- O atenţie specială acordată atât gru­purilor cu risc ridicat de excluziu­ne socială - rromi, copii, persoane cu di­zabilităţi -, cât şi ce­lor mai sărace re­giu­ni şi pungilor de sărăcie din unele ora­şe, în special mici şi monoindustriale
- Măsuri de stimulare a creşterii natalităţii prin acordarea de stimulen­te fiscale şi dezvol­tarea serviciilor pentru mamă şi copil
- Spri­ji­nirea comportamentului fi­lan­tropic privat, ca alternativă pentru asistenţa socială a statului.

Personal şi salarii buge­tare:
- Reduceri radicale de perso­nal, dar şi de salarii în sectorul pu­blic (cheltuielile cu personalul redu­se de la peste 9% la sub 6% în urmă­torii ani).

Facilităţi fiscale şi ajutoare de stat:
- Îmbunătăţirea programului „Ra­bla“
- Sprijinirea marilor compa­nii din domeniul auto şi al cons­truc­ţiilor
- Subvenţionarea introducerii de noi tehnologii în agricultură.

Infrastructură:
- Utilizarea potenţialului de transport pe apă pe traseul Dunăre-Main-Rin (o legătură transeuropeană eficientă între Ma­rea Neagră şi Marea Nordului, între porturile Constanţa şi Rotterdam)
- A­tenţie urgentă şi pe termen lung pentru construcţia infrastructurii de transport - în mod deosebit a au­to­străzilor.

Energie:
- O politică energe­tică naţională bazată pe creşterea o­fertei de energie nucleară şi de e­ner­gie regenerabilă, pe protecţia me­diu­lui înconjurător
- Îngheţarea preţu­rilor la utili­tăţi, la presiunea PNL (în eventualitatea u­nei coaliţii gu­ver­na­mentale).

Efecte:
- Ţinta de deficit bugetar convenită cu FMI pentru 2010, de 5,9%, nu va fi atinsă nici măcar dacă se va majora TVA
- Statul va încerca să se împrumute pe piaţa internă (con­cu­rând com­paniile private), dar mai ales pe pieţele externe, băncile din România atingând deja pragul superior al ex­pu­nerii pe titlurile de stat emise de MFP.


Mircea Geoană
Liderul PSD pare că a preluat din SUA nu nu­mai echipa de campanie, ci şi ideile democraţilor. În pofida solici­tărilor FMI, Geoană crede că be­neficiile sociale trebuie să rămână raportate la sa­la­riul mediu pe economie. Cota unică trebuie desfiinţată, însă acest lu­cru este posibil doar dacă preia obice­iurile actualului preşedinte şi decide să numească un guvern mino­ritar. Alt­fel, nici PNL, nici PD-L, dacă vor accepta o guvernare ală­turi de PSD, nu vor face o astfel de concesie. Ce­lelalte pro­misiuni ale liderului PSD (reducerea CAS, a TVA la produsele de bază) nu pot fi puse în aplicare decât dublate de majorarea TVA la celelalte bunuri şi servicii. Pierderea de locuri de muncă din sectorul privat trebuie compensată prin investiţii publice. De unde bani pentru acestea dacă nu vor exista disponibilizări şi în sectorul public, aşa cum promite Mir­cea Geoană? Plus că mai trebuie fi­nanţate şi subvenţiile şi compensate fa­cilităţile acordate diferitelor sectoa­re, în special celui al construcţiilor. Candidatul PSD pariază însă, se pare, pe colaborarea băncilor care ar trebui să-şi ia în serios responsabilitatea socială şi să acorde companiilor credite cu garanţia statului.

Fiscalitate:
- Introducerea unei cote de impo­zit de 20% pentru veniturile care de­păşesc 3.000 de lei pe lună şi su­pra­taxarea profiturilor excepţionale până la depăşirea crizei (doar în condiţiile unui guvern minoritar, în cazul unei alianţe fie cu PNL, fie cu PD-L, probabil că va ră­mâ­ne bătută în cui cota unică)
- TVA diferenţiat pentru bunurile şi serviciile esenţiale (o alianţă cu PD-L şi o exe­cu­ţie bugetară dezastruoasă ar putea elimina această măsură)
- Neimpozitarea profitului reinvestit şi după 2010 (o alianţă cu PD-L ar putea eli­mina această măsură)
- Re­du­cerea contri­bu­ţiilor sociale (aplicarea măsurii este puţin probabilă în codiţiile unui deficit conside­rabil al bugetului de asigurări sociale).

Personal şi salarii bugetare:
- Pre­fe­rinţă pentru reducerea sa­lariilor, şi nu a numă­rului de bugetari.

Politici sociale:
- Încercarea renego­cierii Legii pen­siilor cu FMI pentru găsirea altei so­luţii decât cea referitoare la corela­rea creşterii pensiilor cu rata inflaţiei şi la micşorarea vârstei de pensionare
- Acordarea de deduceri fiscale pentru dobânda aferentă creditului pen­tru construirea primei lo­cuinţe
- Acordarea de stimulente fiscale şi financiare companiilor care cre­ează slujbe pentru persoanele cu vârste de sub 25 de ani şi pentru cele de peste 45 de ani
- Bene­ficiile sociale să fie defi­nite în raport cu salariul mediu
- Crearea de lo­curi de muncă în economia socială - asistenţi sociali, însoţitori, educatoare, supraveghe­toare.

Facilităţi fiscale şi ajutoare de stat:
- Sprijinirea masivă a construirii şi rea­bi­litării de locuinţe, chiar şi a in­dustriilor conexe
- Instituirea unui moratoriu de un an pentru plata principalului la creditele luate de către IMM-uri
- Subvenţionarea prin acordarea de garanţii a u­nui sistem de creditare agricolă
- Încheierea u­nui acord de bune practici între guvern şi retaileri pentru promovarea alimentelor româneşti
- Sub­­venţionarea exportului de a­limente româ­neşti pe pieţele euro­pene
- Înfiinţarea Compa­niei Farma­ceu­tice Naţionale pentru încurajarea pro­ducăto­rilor români şi reducerea costurilor în farmacii.

Infrastructură:
- Investiţii în auto­străzi, drumuri naţionale, aeroporturi sau căi ferate pentru ca România să devină o placă turnantă a transporturilor continentale şi intercontinenta­le pe principalele rute geografice est-vest şi nord-sud
- Investiţii şi subvenţii pentru crearea unei infrastructuri de broadband la nivel na­ţional.

Energie:
- Crearea unui holding energetic
- Investiţii publice şi subvenţio­na­rea eficien­ti­zării consumului de ener­gie (reducerea cu o trei­me a acestuia)
- Investiţii publice şi subven­ţio­­narea producerii de energie regenerabilă
- Re­sta­bilirea unor bune relaţii cu Rusia.

Efecte:
- O explozie a deficitului bugetar, foarte dificil de finanţat.


Crin Antonescu
Buget public de maximum 25% din PIB, dublat de interdicţia înregistrării unui deficit mai mare de 3% din PIB doi ani consecutivi, este contribuţia originală a candidatului PNL la prima funcţie în stat. Oricât de frumos ar su­na aceste angajamente, singurul efect cert ar fi că guvernul premierului pe ca­re l-ar desemna Antonescu va fi pri­mul care va încălca măsurile promovate de preşedinte. Pentru că este im­po­sibilă reducerea cheltuielilor buge­tare de la peste 40% din PIB, cât sunt în prezent, la 25-28% din PIB în numai doi ani. Ani în care va trebui finanţată şi în­gheţarea preţurilor la utilităţi. Pen­tru că nimic nu este gratis pe lu­mea a­ceasta! Chiar dacă terapia-şoc pro­mo­vată de Crin Antonescu pa­re idealistă, diagnosticul este însă unul co­rect: „În ciuda statutului de econo­mie de piaţă funcţională şi a aderării la UE, economia României este încă departe de prin­cipiile pieţei libere şi ale dezvol­tării economice sănătoase. În prezent, existenţa economiei ro­mâ­neşti este construită în jurul bugetului statului. Avem o economie asistată şi asaltată cu «indicaţii preţioase» din partea conducerii statului, o economie în care cea mai mare gaură neagră a ineficienţei şi risipei este chiar bugetul statului“.

Fiscalitate:
- Scăderea în 2011 a cotei unice de im­pozitare la 10% (doar în cazul unei alianţe cu PD-L şi în condiţiile unei evoluţii economice favorabile. În cazul unei a­lian­ţe guvernamentale cu PSD, pro­ba­bil va rămâne cota de 16%)
- Scă­de­rea TVA la 15% (probabil că va fi ne­voit să se mulţumească doar cu o re­ducere a TVA în anumite do­menii)
- Scă­derea contribuţiilor sociale cu până la 50% (imposibil, în condiţiile în care bugetul de asigurări sociale func­­ţionează deja pe un deficit de câteva miliarde)
- Reduceri între 5 şi 10% pentru plata la termen a impo­zitelor
- Adoptarea unei legi organice care să pre­vadă că bugetul nu poate depăşi 25% din PIB şi imposibi­litatea legală ca guvernul să acumuleze de­fi­cite buge­tare pentru doi ani consecutivi, dincolo de plafonul de 3%.

Personal şi salarii buge­tare:
- Reducerea atât a salariilor, cât şi a numărului de pensionari
- Un apa­rat de stat cu doar 12 mi­nis­tere şi 30 de a­genţii guvernamentale. Ministere des­fiinţate - Economie, IMM-uri, Tu­rism, Telecomunicaţii, Tineret şi Sport.

Politici sociale:
- Protejarea locurilor de muncă viabile şi încurajarea iniţiativei priva­te, creatoare de noi slujbe pentru ro­mâni
- Răs­plă­ti­rea muncii, a eficien­ţei a­cesteia, şi  sto­­parea risipei bani­lor publici cu pro­­iecte şi măsuri popu­lis­te. În pre­zent, dintr-o populaţie to­tală de 22 de milioane de persoane, 11 mi­lioane sunt asistate, sub diferite for­me, de stat. Aceasta nu se mai poate nu­mi „protecţie socială“, ci dependen­ţă de stat - capcana clasică a subdez­vol­tării.

Facilităţi fiscale şi aju­toa­re de stat:
- Stimularea creării locurilor de muncă în zone defavorizate prin di­ver­se pachete de stimulente fiscale a­cor­date întreprinderilor mici şi mij­locii
- Libe­ra­li­zarea pieţei financiar-bancare, pentru a stimula circulaţia capitalului.

Infrastructură:
- Lăsarea mai multor competenţe administrative la nivelul comuni­tă­ţi­lor locale (dublată de impozitele afe­ren­te).

Efecte:
- Ţinta de deficit bugetar pentru 2010 devine o adevărată fata morgana doar dacă nu cumva, printr-o minune, cheltuielile publice nu sunt reduse de la 40% din PIB la 30% din PIB.


Sorin Oprescu
„HAI ROMÅNIA! este atunci când îţi strângi pumnul în dinţi şi aştepţi cu sufletul la gură şi respiraţia tăiată ca «ai noştri» să învingă“, scrie în ma­nifestul candidatului independent la preşedinţie Sorin Oprescu. Să învin­gă, de acord, dar pe cine? Clasa po­li­ti­că, evident. Aceeaşi clasă politică la ca­­re va apela eventualul preşedinte O­­pres­cu să-i treacă guvernul premie­rului teh­nocrat desemnat de el prin Parla­ment. Şi, odată cu el, şi promi­siu­nile e­lectorale făcute: reducerea TVA la alimente şi medicamente, finanţarea au­tostrăzilor suspendate, dar şi a achi­zi­ţionării de către stat a firmelor private falimentare pentru păstrarea locurilor de muncă sau în­ghe­ţarea pre­ţurilor la utilităţi. Sără­cia componentei econo­mice din programul doctorului Opres­cu nu are la bază atribu­ţiile restrânse ale preşe­din­ţiei în acest domeniu, cât mai ales faptul că este conştient că - vrea, nu vrea - tot un guvern politic o să aibă. Pentru că fără susţinere parlamentară nu există decât două soluţii: fie alegeri anticipate, fie rămânerea în funcţie a guvernului interimar Boc 007 pe perioada întregului mandat al preşedintelui Oprescu!

Fiscalitate:
- Impozit majorat perceput companiilor cu un venit mai mare de 500.000 de euro pe an
- TVA redus la 9% la alimente şi medicamente.

Politici sociale:
- Menţi­nerea preţului la utilităţi, la gaze, la curent electric şi la celelalte servicii, tocmai pentru a nu mai îm­po­văra cetăţeanul
- Amnistie fiscală, pentru un an, pentru cei care nu mai au loc de mun­­că, dar în schimb au credite la bancă.

Personal şi salarii bu­ge­tare:
- Încercare de păstrare atât a personalului, cât şi a salariilor bugetarilor.

Facilităţi fiscale şi ajutoare de stat:
- Intervenţia statului în firmele care dau faliment, cumpărarea lor, pentru ca să poată să rămână într-un portofoliu şi într-un registru de lo­curi de muncă
- Un program de fi­nan­ţare a sistemului sanitar, pentru că fără să­nă­ta­te nu poţi să ai nici oa­meni care să meargă la serviciu, dacă au unde, şi să poată să muncească.

Infrastructură:
- Finan­ţarea infrastructurii, in­clu­siv a şoselei suspendate, prin par­teneriate public-private.

Efecte:
- Dificil de estimat.