N-am mai scris de foarte mult timp la modul personal în acest spaţiu. Adică nu am mai înmuiat peniţa în suflet, ci în raţiune, în ideile care-mi frământă mintea şi mult mai puţin, spre deloc, în trăirile care-mi frământă măruntaiele. Habar n-am unde e sufletul şi ce e în el de fapt. Cu ani în urmă, nepotul meu cel mare mi-a dat o definiţie greu de egalat, tulbură­toare: sufletul e acolo unde doare. Nu am mai scris din suflet pentru că am conside­rat brusc, prosteşte sau într-o sclipire de geniu că trăirile mele sunt insignifiante, neimportante pentru alţii. Am ales să-mi fac meseria în acest spatiu, să... psihomentez întâmplările noastre de ieri, azi şi mâine, şi nu pe-ale mele. M-am îndepărtat însă într-un sens de „minele meu” şi m-am cufundat în mine cum sunt în ceilalţi. Sunt politically correct! Aseară stăteam cu câţiva prieteni şi vorbeam de vot, prea des facem asta în zilele acestea, nu? Să mergi, trebuie… Da, clar! Am subliniat eu, deşi, de fapt, îi dădeam dreptate celui de-al treilea care întreba simplu cu ce îl afectează pe el. Nu sunt toţi la fel? Mereu în ultimii 15 ani, cel puţin, am ales împotriva cuiva, şi nu pe cineva! Campania asta electorală ne-a înfierbântat pe toţi într-un fel anihilator de sine. De fapt, cu ce mă afectează pe mine dacă numele preşedintelui se termină sau nu în escu? Nu mă afectează decât în măsura în care îl cred pe vreunul dintre ei că va schimba ceva pentru MINE! Poate să o facă? Nu. Nici dacă ar vrea, Constituţia nu-i permite. Preşedintele este un mediator, un arbitru şi un diplomat. În definiţie, desigur. În realitate, poate să devină generator de conflict. Şi atunci? Nu-i bizar că niciunul dintre candidaţi nu spune că, potrivit legii, nu poate să facă nici autostrăzi, nici şcoli, nici să semneze contracte, nici nimic? Şi e bine că e aşa pentru că, credeţi-mă, n-aş avea curajul să se concentreze puterea în mâinile unui om! Toţi promit că vor face curăţenie morală, dar au poliţe de plătit pentru susţinerea din campanie şi partide care vor puterea. Credem în ele? Eu, azi, spun că nu pot să acord credit de imaculare niciunui partid. Mai devreme sau mai târziu, se fac frate cu dracul ca să treacă o punte ce le stă în cale. Şi atunci pentru care această măcinare? Ne dă un sens, nouă, celor ce trăim din vorbe. Suntem pro sau contra unor oameni, nu a unor idei. Şi, într-un mod dramatic, suntem, de fapt, lipsiţi de ideal, de speranţă. După 20 de ani ne-am lămurit că nici măcar o revoltă nu schimbă mare lucru. Şi am rămas doar cu nimic…