Chiar când mă pregăteam să extrag câ­teva concluzii asupra temelor coinciden­te ce răzbat dintr-un lung şir de texte-manifest, cineva mi-a mai atras atenţia că a mai apărut unul. Se intitulează „Scri­soare către liceeni” şi este semnat de Tudor Chirilă. La fel de emoţionant, de răspicat şi de clar ca şi celelalte. Tâ­nărul Chirilă mărturiseşte în numele ge­neraţiei sale şi în faţa mai-tinerilor din România: „Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveţi o şansă. (...) Noi ne-am înşe­lat”. Reiterează apoi motivul celor ple­caţi aiurea: „Câştigă bani acolo şi tân­jesc după oraşul ăsta împuţit”. Şi continuă cu câteva îndemnuri. Precum: „Nu vă gândiţi la furat!”, „Citiţi. Citiţi mult”, „Căutaţi-vă între voi!”, „Nu vă duşmăniţi profesorii!”, „Nu vă mai luaţi după ziare! (...). Citiţi câteva, cele care vă infor­mea­ză”, „Nu fumaţi iarbă şi nu vă daţi în cap cu alcool!”, „Din prezentul amărâtei ăs­teia de ţări, nu puteţi învăţa Binele. Binele puteţi fi voi!”, „Nu-i invidiaţi pe oa­menii cu bani!”, „Nu vă resemnaţi!”, „Protestaţi, luptaţi, protestaţi! Cu scop însă”, „Alegeţi dintre voi pe adevăraţii lideri!”. Şi termină cu disperare: „Sal­va­ţi-vă! Salvaţi-ne! Este singura cale! (...) Noi am pierdut. Voi? Ce faceţi?”.
Dar să revenim la intenţia iniţială. În­tâm­plător sau nu, în toate cele şase texte analizate până acum, există cinci motive care seamănă: 1. Brain-drain-ul şi exportul masiv de forţă de muncă, vă­zute drept consecinţe proxime ale unui rău social structural. 2. Definirea acestuia prin cuvinte-cheie: miticismul, şme­che­reala, ţigănia, şpaga pe faţă, şoselele zdrenţuite, blocajul lăuntric, inerţia comportamentală, paralizia în reacţii, teh­nocraţia epidermică, retorica gău­noa­să, lingăii, cocalarii, fufele ajunse bine, bişniţarii, corupţia, haosul cotidian, supravieţuirea în prostie. 3. Soluţia na­turală: impunerea românilor, mai ales a celor tineri, citiţi şi educaţi, deştepţi, muncitori, integri, cu iniţiative, cu autoritate, a celor care îşi văd de treabă şi chiar o fac superlativ, dispreţuind, cu de­taşarea omului cinstit, mecanismele statului. 4. Identificarea unui vinovat unic: clasa politică. 5. Îndemnul la mân­tuire, prin răsturnarea radicală a tuturor sistemelor de valori valabile până acum şi racordarea acestei ţări la lume, prin schimbarea mentalităţii comune.
Nu ştiu dacă e bine că trendul anti-ne­simţire şi anti-prost-gust a fost preluat din voleu de marile corporaţii, de trusturile media şi de candidaţii la fotoliul prezidenţial. Mai important mi se pare să atrag aici atenţia „creierelor pe termen scurt” că, de undeva, pânza gân­dirii leneşe a început să se crape. Ceva se întâmplă. Copiii se trezesc. Ochii lor, mai limpezi decât ai noştri, prind să vadă ceea ce nouă nu ne mai aparţine. Pentru că trăim fie prea în prezent, fie prea în trecut. Ceva-ul acela se numeş­te viitor.