Mereu, dar în special în ultima perioadă, asistăm la concursul „cine s-a trezit mai de dimineaţă?”, care poate fi lesne denumit şi „cine deschide gura mai repede?” ori „cine a fost întâi, omul sau găina?”.
De pensiile parlamentarilor au vorbit zeci de politicieni, din toate partidele, dar cel mai tare a strigat, la votul moţiunii în Parlament, Emil Boc, premierul demis. De Parlamentul unicameral vorbeşte de câţiva ani şi societatea civilă, scriu şi jurnaliştii, sunt şi politicieni - nu puţini - care au promovat această idee. Dar, ce să vedem, ea a fost confiscată şi pusă cu forţa pe tapet de Traian Băsescu. Preşedintele care a recunoscut că nu-l mulţumesc rezulta-tele primului său mandat şi mai vrea unul.
Mai mult, susţinătorii săi nici n-au aşteptat semnarea decretului prezidenţial pentru organizarea referendumului în aceeaşi zi cu primul tur al prezidenţialelor, că au furat startul şi ne-am trezit cu îndemnuri la vot, mari cât plasmele amplasate în metrou şi în hipermarketuri - fapt semnalat de „Financiarul” de vineri.
După ce patru din cinci ani n-am auzit decât despre: să-l dăm jos pe Tăriceanu, să-l facem de râs cu bileţele roz în care ar fi cerut anumite favoruri, să-i dăm în cap pentru orice iniţiativă, apoi: să luăm PSD-ul la guvernare, să-l facem partener, după ce l-am tras în ţepe imaginare, să închegăm un compromis care nu compromite, dar care aruncă ţara în haos, înainte de alegerile prezidenţiale, în plină criză economică, pe care România o sfidează.
Şi, după un mandat întreg în care doar ne-am asortat cravata la starea de spirit şi ne-am ocupat cu vânători de vrăjitoare comuniste şi cu jigniri ale adversarilor politici - foşti şi sigur viitori aliaţi, pentru că în politică sunt şi mulţi masochişti -, ne trezim că în 30 de zile de campanie electorală vrem să rezolvăm totul, din nou tot dintr-o suflare, şi tot printr-o minciună, frumos ambalată şi cochet livrată publicului de agenţiile de publicitate agreate.
Ce nu a fost posibil, în cinci ani, se va rezolva miraculos în 30 de zile, prin magia făcătorilor de spoturi la detergent şi pampers: drumuri, poduri, agricultură, aeroporturi, căi ferate reparate, reformă instituţională, consumul de cod cu usturoi, dar şi codurile civil şi penal, femeile sterile, dar şi sterilitatea vorbelor FeMeI-ului, morala şi morăritul, prostituţia, dar şi călugăritul, drogurile uşoare, dar şi sporurile grele, pensionarii de lux, precum şi accizele la parfumurile tot de lux, vinul, şi berea, şi carnea să nu mai fie ungureşti, ci româneşti, dar şi calculatoarele, tele-foanele şi broaştele din gâtul politicienilor tot de pe la noi să fie.
Şi, în final, chiar blogurilor şi blocurilor li s-ar putea rezolva ceva: primelor nişte accesări în plus că, deh!, e campanie şi pe net, celorlalte nişte reabilitări termice sau măcar nişte bidinele pe deasupra, că nu se prinde nimeni că-i spoială. Copiilor bomboane, gospodinelor leuştean, bărbaţilor goluri în meciuri fără fiţoşi, pensionarelor poşete Vuitton, iar pensionarilor tricouri cu burtă D&G - iată la ce ne-am putea aştepta să ne promită, senin, candidatul care a avut şansa unui mandat de 5 ani, dar care nu l-a fructificat în beneficiul ţării, ci al politicii de Dâmboviţa, apă dulce, dar... murdară.
