Interiorul acestui local este croit anu­me să impresioneze. Canapele şi fo­to­lii din piele bej, lumini discrete, un bar lung cât o zi de post (de ce oare, căci ni­meni nu stă la bar?), lenjerie de in albă, veselă şi argintărie şic, totul făcut pentru bieţii expaţi, care la ei acasă nici nu miros un asemenea decor. Cum era una dintre ultimele seri de „va­ră indiană”, am preferat să mân­căm, noi, cei din clubul „cârcotaşilor gastronomi”, în grădină. Şi aici eforturi evidente. Pa­va­tă cu parchet de teck, mobilier din ace­laşi lemn nobil (să fie fals teck?), per­niţe crem, umbreluţe (de ce nu se în­chid seara umbreluţele, să fie oare lene?). Lumina chioară de tot, de stă­team ca la concerte… cu bri­cheta în mâ­nă ca să citim meniul. Aces­ta, re­maniat în con­diţii de criză, oferă o pa­noramă internaţiona­listă de feluri. De la Coreea la Norvegia, tre­când prin Hon­du­ras şi Bahamas, iată un talmeş-bal­meş de influenţe care compun acel „fusion”, uneori ridicol, alteori înduio­şă­tor, aproape niciodată gastronomic. Am încercat supa miso, care s-a do­ve­dit mult prea sărată, de unde suspiciu­nea că ar fi de „plic”, un gaspacho care era mai mult un mi­nistrone, o su­pă re­ce de legume, un ceviche de cod negru cu andive (peşte crud marinat în lă­mâie). La aceste antreuri am băut o sticlă de Ries­ling Cuvee d’Exellence de Vânju Mare, care ne-a mai scos din crescânda de­za­măgire. Am trecut cu e­roism la felul al doilea: pentru doi dintre noi câte un „strip steak” argentinian cu cartofi par­mezanaţi şi morcovi tineri - de fapt un antricot cam tare; alţi doi au ales o raţă confiată model unguresc cu varză roşie la cuptor şi piure de car­tofi, iar pentru D. - blinis (clătituţe) cu raţă lă­cui­­tă şi sos hoisin, evident de in­spi­ra­ţie chi­ne­zească. Vrând să par mai exo­tic (aici fiecare încearcă să pară alt­ci­neva decât este), m-am ales cu coas­te de miel ca în Noua Zeelandă, cu ce­va iahnie de fasole şi sos mizerabil de fructe de pădure, miel pe care nu am reuşit să-l dovedesc până la urmă. Să fi fost el coriaceu sau cuţitul ine­fi­ci­ent? Din ansamblul de vinuri din opt ţări care depăşesc cu mult preţul  ad­mis de decenţă ne-am ales cu două sticle de Merlot Prince Mircea, o experienţă plăcută, singura de altfel a serii. La desert, pe lângă cafele am încercat o „mousse” bicoloră cu îngheţată de ca­s­tane şi un trist sorbet de fructe de pădure. Serviciul, deşi amabil, este in­fer­nal de lent, aşteptând chiar mai mult de o oră între feluri. Nota 5/10.

Balthazar
✔ Str. Dumbrava Roşie nr. 2
✔ Tel.: 021.212.14.60
✔ 817 lei pentru şase persoane