Lansat pe marile ecrane franceze şi ale lumii la 7 octombrie a.c., filmul documentar „Le Syndrome du Titanique” se constituie nu numai într-un nou şi emoţionant semnal de alarmă asupra situaţiei ecologice a planetei şi un apel pentru acţiune urgentă, dar marchează şi radicalizarea unei mari conştiinţe ecologiste a timpului nostru, reprezentată de Nicolas Hulot. Şi poate că aceasta din urmă rămâne cel mai important mesaj al peliculei. Evoluţia teleastului confirmă ideea că nu te naşti, ci devii ecologist.
Într-adevăr, manifestându-se mai întâi ca un realizator TV de succes pe teme turistico-naturaliste, ajuns apoi „ecologist consensual”, calitate în care a fost principal consilier al fostului preşedinte Jacques Chirac în elaborarea Cartei mediului (2005), autor al „Pactului Ecologic”, semnat de toţi principalii candidaţi la preşedinţia Franţei în 2007 şi consultant al lui N. Sarkozy şi guvernului său în cadrul „Grenelle de l’environnement”, N. Hulot se manifestă acum ca un veritabil militant ecologist intransigent, ajungând până la poziţii altermondialiste. Iar explicaţia acestei rapide schimbări de atitudine este alarmantă în sine: „Nu eu m-am radicalizat, ci situaţia”, afirmă el, şi continuă: „La început m-am aplecat mai mult asupra dimensiunii ecologice, nu o ignoram pe cea umană, dar acum doi sau trei ani am conştientizat, odată cu crizele care s-au succedat, că totul, de fapt, se intersectează.”
De altfel, ceea ce şochează acum este noua abordare a problematicii ecoclimatice, văzută în interdependenţă de cauză şi manifestare cu celelalte crize: economică, socială, antropologică, şi mai ales în privinţa soluţiilor necesare. Prima constatare este aceea că starea catastrofală a planetei se datorează modului de dezvoltare şi atitudinilor generale de până acum. „Nu resping în bloc sistemul. Sunt împotriva capitalismului sălbatic, care ne conduce la catastrofă... Exemplul a ceea ce ar trebui făcut este pachetul energie-climat: o creştere-descreştere selectivă în funcţie de flux, o utilizare inteligentă a tehnicii. Problema s-a complexificat, trebuie să ne adaptăm, deci, fără dogmatism”, conchide Hulot.
Imaginile prezentate sunt şocante, discursul rămâne unul realist, adaptat circumstanţelor, mesajele adresându-se omului politic, cel de informare, întreprinderilor, la nivelul imaginii, publicului, în plan emoţional.
În faţa unei urgenţe de grad maxim, cea de a răspunde adecvat şi convingător viitoarelor crize care vor fi provocate de un consum nelimitat şi lipsit de sens, Hulot are un discurs al valorilor. Şochează prin violenţa imaginilor şi precizia comentariilor. Dar, cel mai important, tocmai prin aceasta sporeşte puterea de convingere asupra individului şi a publicului, în general. Suntem cu toţii pe o planetă aflată în situaţia Titanicului, înainte de a se scufunda.
Caracterul alarmist, anticapitalist şi altermondialist al mesajului filmului le-a creat realizatorilor mari greutăţi în găsirea surselor de finanţare. Rezultatul a meritat însă toate eforturile, aducând în faţa tuturor un avertisment peste care cu greu poate trece orice persoană responsabilă. Iar astfel N. Hulot, devenit un ecologist-radical, şi-a făcut nu numai o datorie de conştiinţă, ci acţionează şi ca un exemplu de intelectual militant responsabil.
