Printre cele 14 teatre bucureştene subvenţionate de Primăria Capitalei, există unul mai cu „moţ”. E cel mai tânăr şi mai performant dintre toate, păstrând, evident, proporţiile, adică ţinând cont de mărimea sălii şi a clădirii. El reprezintă, pe harta teatrelor din Bucureşti, cam ce era Teatrul Mic pe vremuri. Cu o sală de 150 de locuri întotdeauna plină (se joacă numai cu casa închisă şi cu bilete rezervate pe liste de aşteptare), teatrul atrage prin formula artistică indusă (şi impusă) de un manager. Numele managerului este George Ivaşcu, iar cel al teatrului - Metropolis. Este singurul teatru de proiecte din România.
Situat pe strada Mihai Eminescu nr. 89, Teatrul Metropolis s-a ridicat pe „ruinele” fostului Theatrum Mundi. „Era o clădire care stătea să cadă. L-am luat pe arhitectul Cosmin Gurău şi i-am zis: «Fă-mi un OZN în mijlocul Capitalei». Gurău a înţeles totul din puţine cuvinte şi a făcut ceea ce vedeţi”. „OZN”-ul de pe strada Eminescu este, de fapt, o clădire ce ajunsese într-un stadiu avansat de degradare, consolidată şi modernizată atât ca aspect, cât şi ca funcţionalitate, prin iniţiativa lui George Ivaşcu.

„Nu-mi permit să fac experimente pe bani publici”
Clădirea este acum un amestec de clasic şi futurist, oarecum asemănătoare clădirilor atipice ale lui Antoni Gaudi din Barcelona. Toată investiţia a fost de 1.800.000 de lei (aproximativ 430.000 de euro).
În accepţiunea lui George Ivaşcu, teatrul de proiecte nu este un teatru experimental. „Nu-mi permit să fac experimente pe bani publici - spune directorul. Teatrul experimental e un teatru-laborator, care are menirea de a căuta forme noi, de a experimenta alte forme de teatru. Eu nu vreau acest lucru. Vreau să consolidez relaţia dintre public şi teatru şi, pe această relaţie, să încurajez abordări îndrăzneţe. De aceea spectacolele noastre se bazează pe texte clasice, profunde, montate într-o viziune modernă, sau pe texte moderne montate într-o viziune cu multe elemente clasice. Nu montăm spectacole de unică folosinţă”. Aşadar, proiectele Teatrului Metropolis nu se referă la discursul teatral, ci la formele de interacţiune cu publicul.

Programa de „bac” - interpretată de actori
George Ivaşcu a demarat, din noiembrie 2007 şi până acum, mai multe asemenea proiecte, printre care „Seniori la teatru” (pornit în această lună), proiect prin care se oferă pensionarilor un spectacol matineu gratuit, din trei în trei săptămâni. „Nopţi în teatru” este un alt proiect, în care, ca urmare a cererii publicului, se joacă două spectacole într-o seară, unul de la ora 19.00, altul de la ora 21.00. Unul dintre cele mai îndrăzneţe şi spectaculoase proiecte este cel intitulat „Teatrul - manual alternativ”. Adică au luat programa de la bacalaureat şi au dramatizat-o. Toată materia, inclusiv „Moromeţii” şi poeziile lui Eminescu. Apoi, cu aceste spectacole-lectură, s-au dus prin toate liceele care i-au primit şi le-au „predat” elevilor o recapitulare a materiei, sub formă de spectacol. Au fost 20 de asemenea „piese”, jucate în 117 licee. Elevii au fost încântaţi, singurele „asperităţi” ale turneului manifestându-se doar în relaţia cu unii profesori. Peste 200 de actori, studenţi la actorie şi masteranzi au participat la proiect, ajungând să fie cunoscuţi în toate liceele din Bucureşti. Pe lângă satisfacţia profesională, au fost şi plătiţi. Proiectul a fost finanţat de Primăria Capitalei. „Campionatul naţional de improvizaţie” este, de asemenea, un proiect marca Metropolis, realizat în parteneriat cu Teatrul din Târgu-Mureş. Şi, în sfârşit, cel mai elaborat şi mai programatic proiect este cel intitulat „Icar”, prin care li se oferă tinerilor actori şansa de a se exprima pe o scenă.

Piesă americană jucată cu actori recrutaţi din puşcării
Începând din acest an, la iniţiativa comună a lui George Ivaşcu şi a lui Mihai Voicu (preşedintele Comisiei pentru învăţământ şi cultură a Primăriei Bucureşti), Teatrul Metropolis va recruta maşinişti şi recuziteri în orfelinate, din rândul copiilor care împlinesc 18 ani. Este şi acesta un proiect, dar unul social, de reconversie profesională. Este cu atât mai meritoriu, cu cât tânărul teatru primeşte de la primărie cea mai mică subvenţie dintre toate cele 14 instituţii de spectacole ale municipiului (aproximativ 100.000 de euro pe an, sumă în care intră şi întreţinerea, şi reparaţiile, şi onorariile actorilor şi recuzita etc.).
Ultima „ghiduşie” a neastâmpăratului director al teatrului de proiecte este un spectacol cu deţinuţi, care va avea premiera în decembrie. Spectacolul se numeşte „Spune adevărul puterii”, piesă scrisă de poetul şi scenaristul chilian Ariel Dorfman, după o carte a lui Kerry Kennedy, având titlul „Speak Truth to Power” (o colecţie de interviuri pe tema drepturilor omului, cu Marian Wright Edelman, Papa Ioan Paul al II-lea, Dalai Lama, Desmond Tutu şi alţii). Premiera piesei a avut loc la The Kenney Center în Washington şi s-a jucat, de atunci, în 11 mari oraşe din 10 ţări (Atena, Barcelona, Doha, Geneva, Helsinki, Londra, Madrid, Roma, Sydney, Cape Town, Johannesburg). România este a unsprezecea ţară (iar Bucureştiul al doisprezecelea oraş al lumii) în care se montează această piesă. Şi este jucată, iată, cu o trupă de actori-deţinuţi, recrutaţi din închisorile patriei de regizoarea Anca Colţeanu.

Piedici naturale şi piedici „artificiale”
În actuala stagiune, Teatrul Metropolis scoate la „înaintare” nu mai puţin de şapte premiere. Cum reuşeşte George Ivaşcu acest lucru? Simplu. Adică simplu de înţeles şi ceva mai greu de realizat: în primul rând pentru că vrea; în al doilea rând pentru că poate; iar în al treilea rând pentru că a aplicat o strategie simplă şi directă. Spre deosebire de celelalte teatre din Bucureşti (care sunt teatre de repertoriu, cu actori salariaţi), George Ivaşcu face cu actorii angajamente pe proiect. Asta îi permite, pe de o parte, să aducă actori din toate teatrele, iar pe de altă parte - să aducă, într-un proiect, actori foarte mari alături de actori foarte tineri. „Câştigul e de ambele părţi - spune managerul: cel cu experienţă îi va împrumuta celui tânăr anumite tehnici sau trucuri de rezolvare a unor situaţii scenice, iar cel tânăr îl va contamina cu energia lui pe actorul cu experienţă”. Evident, în această strategie, George Ivaşcu se izbeşte de tot felul de piedici, unele naturale, altele „artificiale”: „Uneori teatrele în care sunt angajaţi actorii din proiectele noastre nu le mai permit colaborarea cu Metropolis sau le programează spectacolele, ca o coincidenţă, în acelaşi timp. Tot timpul trebuie să ţin cont de programul acestor teatre şi abia după aceea să-mi fac şi eu programul. Un alt aspect mai e acela că sunt actori care pleacă din ţară şi e nevoie de timp pentru a fi înlocuiţi. Dar, după cum se observă, nu am scos niciun titlu de pe afiş”.

Spectatorii-fondatori şi cel mai frumos compliment
Rezultatele acestor eforturi s-au văzut la public: toate spectacolele se joacă cu casa închisă şi cu rezervări de bilete făcute cu o lună înainte. Secretul performanţei este, în ultimă instanţă, pasiunea, dublată de o gândire atentă la aspectul managerial. Şi, ceea ce e mai interesant, George Ivaşcu s-a inspirat din managementul - nu al altor instituţii teatrale, ci al afacerilor de altă natură. „Am pornit cu mentalitatea de chelner - spune el: clientul nostru, stăpânul nostru. Şi atunci am preferat să respect în primul rând publicul şi după aceea să văd ce se întâmplă. Şi am mai făcut ceva: am impus ca la Metropolis să nu se întâmple ceea ce m-a enervat pe mine la celelalte teatre: faptul că spectatorul nu era primit bine. Mă uit des la cei care fac management de succes, nu neapărat cultural, şi încerc să mă dumiresc şi eu care sunt factorii acestui succes, cum sunt organizate acele afaceri, mă duc în acele locuri unde ai un anumit confort, unde eşti primit bine”.
Pe 1 noiembrie, Teatrul Metropolis împlineşte doi ani de la primul spectacol. George Ivaşcu a acordat titlul de spectator-fondator fiecăruia dintre cei 150 de spectatori prezenţi în sală pe 1 noiembrie 2007, la inaugurare. „La 40 de ani, am avut parte de întâlnirea cu cel mai important rol din viaţa mea - spune George Ivaşcu: construirea unui teatru, Teatrul Metropolis, primul teatru de proiecte din România. Iar cea mai frumoasă răsplată am primit-o de la o fetiţă care a venit cu mama ei să cumpere bilete. Fetiţa i-a spus doamnei, intrând în teatru: «Aici locuiesc oameni buni». E cel mai frumos şi mai cinstit compliment pe care l-am primit”.