Pe 13 a murit Guvernul. A fost înmormântat repejor, că nu prea avea cine să-l plângă. Dar pomana… ehei, asta-i altă poveste. Vă amintiţi imaginile de săptămâna trecută cu bătaia de la Galaţi, de la Sfânta Parascheva? Îmbrânceala pe pungi cu pomană, o duduie care a încercat să ia de mai multe ori, un copil aproape sufocat de mulţime şi, în final, femeia descurcăreaţă muşcată de mână de un cerşetor pentru că încerca să-i ia şi punga lui. Mi se pare imaginea care se suprapune aproape perfect peste scandalul politic pe care îl privim în ultima perioadă. Spun aproape perfect pentru că domnii de la pomana politică sunt ceva mai bine îmbrăcaţi şi punga cu daruri e muuult mai bogată. Pe sacul puterii când te lupţi, zău că nu te opreşti nici dacă îţi muşcă zece mâna ca să nu te mai bagi în faţă. Ce se întâmplă acum nu mai e de mult un joc politic cu eleganţa şahului. Nici vorbă! Preşedintele joacă alba-neagra în faţa naţiunii. Pe nervii şi pe banii noştri. Exact ca escrocii din autogară. Ăsta-i premierul vostru, ăsta-i al meu, ghici cine e cel câştigător! Uups, n-aţi nimerit, mai încerc o dată în Parlament până când pică de minimum două ori la vot şi pot să provoc anticipate. Ce dacă nu-i dă voie Constituţia să dizolve Parlamentul în ultimele 6 luni de mandat prezidenţial? Las’ că le poate învârti alba-neagra în faţă până-i ştiu de frică. Ce parlamentar şi-ar pune în joc scaunul doar pentru un amăråt de premier? Nervii cedează, palmele transpiră. Mă tem că puţini vor şi face ce spun că fac - adică să confirme prin vot alianţa opoziţiei. Tocmai pe asta mizează şi preşedintele. Că parlamentarii n-or să vrea să-şi mănânce propria colivă de aleşi după prezidenţiale, când şeful statului ar avea voie în sfârşit să-i pedepsească dacă pică de două ori prin vot guvernul propus de el. Parlamentarii gândesc simplu: mai bine să plângă mama lor decât a mea. Mă tem că trocul acum e simplu şi transparent: îmi daţi mie, preşedinte în exerciţiu, guvernul pe care îl vreau, rămâneţi liniştiţi pe locurile voastre. Dacă nu, înseamnă că sunteţi dispuşi să sacrificaţi scaunele voastre. Sigur, şeful statului vinde de fapt pielea ursului din pădure pentru că încă nu a fost ales. Dar câţi dintre parlamentari sunt dispuşi să rişte? Cât de puţini ori cât de mulţi, vom vedea împreună săptămâna aceasta. Nu vă gândiţi la liderii politici, la politicienii vizibili. Fiţi cu ochii pe cei nevăzuţi, necunoscuţi, grosul celor 471 de parlamentari!