De ce n-are leul coadă?

de Vasile Pop-Coman in Banci pe 15 Octombrie 2009, 22:13

  • print
  • rss

Cum şi-a pierdut ursul coada ştiţi, dar pun pariu că n-aţi auzit până acum de povestea cozii leului. Am aflat-o şi eu astăzi de la bancherii BCR, care au lansat un program de educaţie financiară, pe site-ul www.scoaladebani.ro.
 
De fapt, nu este o poveste, ci doar o parafrază, dar care este destul de înţeleaptă să poată fi considerată chiar un proverb al banilor: „Banii nu au coadă dacă-i arunci, pentru că nu mai ai de ce să-i mai apuci. De aceea noi vrem să vă învăţăm cum să ţineţi de coadă şi să struniţi leii paralei, pentru a nu-i pierde şi a-i înmulţi în conturi”, a explicat astăzi „dirigintele” şcolii de bani pentru adulţi, clienţi ai băncilor, Alexandru Printz, de la BCR.
 
Acesta spune că programul îşi propune să explice tuturor „elevilor” băncii elementele esenţiale cu privire la bani şi finanţe, dar mai ales cum să-şi administreze cât mai eficient finanţele. „Planificarea bugetului este foarte importantă, pentru că în lipsa ei vom avea întotdeauna probleme cu banii”, a fost prima lecţie de la Şcoala de bani.
 
„Acest proiect ne oferă plăcerea de a acumula, prin joacă, nişte cunoştinţe financiare pe care altfel nu le-am fi învăţat”, spune Daniel Pană, directorul de marketing al BCR. La rândul său, preşedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels, declară că românii simt nevoia de sprijin profesionist pentru o administrare mai bună a bugetului personal şi pentru a înţelege mecanismele financiar-bancare. „Venim cu soluţii concrete la frământările oamenilor, cultivăm şi recompensăm responsabilitatea acestora faţă de bani, îi ajutăm să-şi realizeze aspiraţiile”, precizează acesta.
 
Proiectul îmbină lecţiile de teorie propriu-zisă cuprinse în două ghiduri de lucru, „Ghidul de conversaţie între buzunar şi ban”, respectiv „Ghidul de creştere a banilor”, cu elemente de divertisment şi instrumente utile în gestionarea portofelului familiei.
 
Dominic Bruynseels a precizat că „Şcoala de bani”, care se adresează românilor de peste 18 ani, se alătură firesc altor proiecte similare, precum „Finanţele mele”, pe care banca îl desfăşoară în licee cu voluntari BCR, în parteneriat cu Junior Achievement şi programul „Ghidul banilor tăi” de consiliere a clienţilor în unităţile BCR, ce continuă o serie de workshop-uri derulate în 12 mari oraşe din ţară.
 
Proiectul pleacă de la rezultatele studiilor de specialitate privind modul în care românii înţeleg şi reuşesc să-şi administreze bugetul şi investiţiile. Astfel, potrivit studiului Financial CrisisMeter, realizat de Mercury Research în iunie 2009, 48% din români considerau că modalitatea preferată de economisire a banilor este păstrarea lor acasă, „la saltea”, în timp ce doar 28% au declarat că i-ar economisi în depozite bancare.
 
Lighthouse a efectuat, în perioada septembrie 2008-ianuarie 2009, un studiu care arată că peste 70% din români nu pot să-şi facă proiecţii realiste în timp şi nu au planuri concrete privind modalitatea de realizare a dorinţelor lor, deoarece acoperirea nevoilor curente este, de cele mai multe ori, atât de presantă, încât aspiraţiile rămân într-un plan secundar. Peste 70% din români leagă posibilitatea de împlinire a aspiraţiilor de lux şi bogăţie (vilă, maşină, vacanţe exotice etc.) de sintagma „câştig la loterie”, apreciind astfel că nu există alte şanse de împlinire a dorinţelor lor prin forţe proprii.
 
Proiectul „Şcoala de bani” va cuprinde şi concursul „Buzunarul anului”, găzduit de site-ul oficial www.scoaladebani.ro, în care participanţii pot câştiga premii totale în valoare de 59.000 de lei dacă dovedesc că-şi pot administra foarte bine finanţele personale. Concursul este unic în România şi îi va răsplăti pe cei care îşi vor face conştiincios temele despre bani, vor participa la lecţiile online, vor rezolva testele şi problemele despre cheltuieli şi investiţii şi vor fi votaţi public pentru prestaţia lor în concurs.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: leu, moneda nationala, BCR


Comentarii (1)

CINCI CASTIG ,SAPTE MANANC , CE RAMANE PUN IN ...BUZUNARUL ANULUI DE CRIZA . CAP AVETI ,MINTE LA CE VA TREBUIE ???

De CEZAR pe 26.10.2009 la 15:06

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net